12 lucruri mai puțin cunoscute despre Jordan Peterson

12 lucruri mai puțin cunoscute despre Jordan Peterson, autorul cărții 12 Reguli de viață – Un antidot la haosul din jurul nostru

 Editura Trei a lansat, în premieră în România, cartea fenomen „12 Reguli de viață – Un antidot la haosul din jurul nostru” a celebrului psiholog clinician Jordan Peterson. Iată 12 lucruri mai puțin cunoscute despre autorul cărții, care a devenit una dintre cele mai influente și controversate personalități ale momentului.

  1. În prezent are 122.441 de abonați pe canalul său de YouTube și peste 54 de milioane de vizualizări. Aici pot fi văzute și materiale în care analizează teoriile psihologice si cele legate de credințe aparținând lui Jung, Freud, Carl Rogers, Gray, Luria, Sokolov, Nietzsche, Kierkegaard, dar și ale lui Mircea Eliade.
  2. A fost nominalizat, timp de 5 ani consecutiv, ca unul dintre cei mai buni profesori de la Universitatea din Ontario.
  3. De asemenea, el este foarte iubit de studenți, fiind considerat unul dintre acei profesori „care îți schimbă viața”.
  4. Potrivit „Google Scholar”, a fost citat de peste 10.000 de ori în publicații academice și este printre cei 70 cei mai citați cercetători din domeniul său de studiu.
  5. Și-a ales ca domeniu de cercetare și s-a specializat pe trăsăturile de personalitate. Una dintre cele mai proeminente lucrări ale sale este studiul „Ce îi face pe oameni să fie mai mult sau mai puțin creativi”, în care argumentează că cei care acordă mai multă atenție și importanță unor detalii „irelevante” tind să fie mult mai creativi.
  6. A lucrat, de asemenea, și la Harvard University ca asistent si profesor asociat. În această perioadă a condus studii despre agresivitate, ca o consecință a abuzului de droguri și alcool.
  7. După facultate a luat decizia să viziteze timp de un an Europa. Această călătorie i-a trezit interesul spre originile psihologice ale Războiului Rece și a modului cum s-a dezvoltat aici totalitarismul și, în același timp, asupra tendințelor umanității către distrugere și agresivitate. În plus, printre decorațiunile din locuința sa se numără difere obiecte și tablouri despre această ideologie politică. Despre scopul acestui demers, cititorii pot afla chiar din cartea sa 12 Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru, care va fi lansată de Editura Trei la Bookfest, din 30 mai. „Casa a fost renovată de Tammy, soția lui, și de el, devenind probabil cel mai fascinant și mai surprinzător cămin de clasă mijlocie din câte am văzut. Aveau artă, niște măști sculptate și câteva portrete abstracte, dar ceea ce te șoca era colecția lui uriașă de pictură social-realistă înfățișându-l pe Lenin și primii comuniști, lucrări comandate de oficialitățile URSS. Nu mult după prăbușirea Uniunii Sovietice, când mare parte din lume a răsuflat ușurată, Peterson a început să achiziționeze de pe internet piese de propagandă la prețuri modice. Picturile idealizând spiritul revoluționar sovietic umpleau toți pereții, tavanul, ba chiar și pereții băilor. Tablourile nu se aflau acolo pentru că Jordan ar fi avut cine știe ce simpatii totalitariste, ci pentru că voia să-și reamintească, lui și cunoștințelor sale, ceva ce știa că și el, și restul lumii, ar fi preferat să uite: sute de milioane de oameni au fost uciși în numele utopiei”.
  8. Este și cel mai urmărit scriitor pe platforma de dezbateri „Quora”. Aici a postat la un moment dat un set extins de reguli pentru o viață echilibrată, primind foarte multe aprecieri. Așa a apărut ideea din spatele cărții „12 Reguli de viață”, foarte mulți utilizatori îndemnându-l să scrie o carte.
  9. Peterson s-a născut pe 12 iunie 1962 și a crescut in Fairview, Alberta, un orășel din Canada. A fost cel mai mare dintre cei trei copii, iar ambii părinți i-au insuflat pasiunea pentru cărți și lectură. Mama sa a fost bibliotecară, iar tatăl său profesor. Al doilea nume, Bernt, este cel al străbunicului său, de origine norvegiană.
  10. La vârsta de 13 ani a început să îi citească pe George Orwell, Aldous Huxley, Aleksandr Solzhenitsyn.
  11. „12 Reguli de viață” este a doua carte publicată. Prima, „Maps of Meaning: The Architecture of Belief”, lansată în 1999, a fost rodul a 13 ani de muncă. Aceasta conține esența cercetărilor sale despre sensul vieții și credințe, îmbinând mai multe domenii ca mitologie, religie, literatură, filosofie și psihologie,în acord cu tehnicile moderne și cele mai recente descoperiri despre funcționarea neuronală.
  12. 12 Reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru conține, de asemenea, principii etice, abstracte, despre viață, scrise într-un stil mult mai accesibil decât „Maps of Meaning: The Architecture of Belief”. A fost lansată în ianuarie 2018 în Canada și a devenit 1 NATIONAL BESTSELLER și nr. 1 INTERNATIONAL BESTSELLER pe Amazon.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

FOLLOW ME HERE!