Interviu Adrian Văncică pentru carticusuflet.ro
Dacă aş fi pentru o zi Adrian Văncică eu cred că aş merge asemenea unui păun. Cu coada înfoiată şi mîndră nevoie mare. Sincer, nu cred ca aş avea cum să nu mă
înfoi toată numai la gîndul că fac în fiecare joi seara, la ProTV atîtea milioane de oameni să rîdă, că reuşesc să-i scot din rutină, că pot să intru în familia lor ca şi cînd aş fi de-al casei şi-aş sta la o băută cu ei. Şi-aş mai fi din cale-afară de mîndră să mă metamorfozez apoi în oricare personaj căruia-i dau viaţă pe scena Teatrului Nottara – aşa cum face actorul Adrian Văncică. Da’ el nu! Adrian Văncică a venit la interviu ca un om. Un om ca şi mine, ca noi toţi. Nu tu mers ţanţoş, nu tu aere de mare actor sau mare vedeta. E drept, cu figura-i plastică la vedere, gata să te poarte printr-o singură grimasă, ridicare de sprîncene sau uitătură însufletiţă în oricare dintre lumile despre care îţi vorbeşte, în oricare dintre stările în care te trimite. Stînd la taclale ca între prieteni, am vorbit cu Adrian Văncică despre cărţi cu suflet, dar şi despre alte cîteva subiecte adiacente. Aşa am aflat cum l-au ajutat compunerile, firea sa artistică şi faptul că era haios să treacă la chimie şi la fizică, că era un tip romantic în tinereţe, că a ştiut încă din clasa a patra că vrea să se facă actor cînd va fi mare, am aflat care sînt cărţile care i-au marcat copilaria şi adolescenţa, cum a fost tratat la Paris cînd a fost invitatul scriitorului Pascal Bruckner, dar si despre preocupările sale de a găsi cele mai bune, mai potrivite modalităţi de a-şi educa fetiţele.
Iti amintesti care este prima carte pe care ai citit-o singur, din proprie inițiativă, nefiind nevoit s-o citești. O carte pe care să fi citit-o de placere.
“Detectiv la 14 ani”, de Petre Salcudeanu.
Obisnuiai să împrumuți cărți de la bibliotecă? Ştiu că tu facut şcoala în Tîrgoviște. Avea şcoala o biblioteca bună?
Da, şcoala avea bibliotecă buna. Dar aveam şi eu acasă bibliotecă bună. Şi, pe vremea aia, cînd mergeam la cîte un copil de ziua lui exista și obiceiul ăsta de a cumpăra cărți. Dădeam și primeam cărți. Se împrumutau cărți de la prieteni. Spuneai, am citit “Toate pînzele sus!” Dă-mi-o și mie! Sigur, ia-o!
A existat o perioadă cînd se găseau foarte greu cărţi. Majoritatea cărților se împrumutau și trebuia să le returnăm într-un timp foarte scurt. Ți s-a întîmplat să fii nevoit să returnezi o carte de pe o zi pe alta și să faci noaptea alba citind-o?
Nu, asta nu mi s-a întîmplat. Chiar nu. Mi s-a întîmplat altceva, pe cînd eram în școală. Eu am făcut limba germană. Și se găseau foarte greu dicționare pe vremea aia. Dictionare român-german, german-român se gaseau foarte greu. Aveam un prieten de familie care avea două dicționare, noi-nouțe. Le-am luat de la el și le-am ținut vreo doi ani sau mai mult, cît a fost perioada de liceu, de fapt și în generală. Le luam cu mine la şcoală, le aduceam acasă, evident că nu doar le-am uzat, mi-am cam bătut joc de ele și la un moment dat omul mi le-a cerut. Mi-era foarte rușine, dar n-aveam ce să fac, trebuia să i le dau, așa cum erau. Dl. Predescu, un tip cu umor. M-am dus, am bătut la ușă, mi-era rușine, mi-era jenă, i-am întins dictionarele, s-a uitat la ele și a zis: “da’ le-ai studiat!” (spune cu intonaţie, ca la teatru). Omul nu s-a suparat. Ce să facă?!
Ai urmat o scoala cu profil matematică –fizică. Dar erai bun la compuneri.
Pai așa treceam clasa la fizică! (zîmbește)
Spuneai într-un alt interviu că erai foarte haios la școală!
Așa treceam clasa și la chimie! (zîmbește iar şi noi rîdem; am fost la interviu cu prietena mea şi cea care se ocupa îndeaproape de serialul “Las Fierbinti”)
Știu că te îndrăgeau profesorii. De ce?
Da, așa e. Eu am și avut noroc. Eu am ajuns la profilul mate-fizică pentru că au plecat din generală acolo vreo 15 și am zis să fiu și eu cu ei. Atunci știam și matematică și română, nu era o problemă să intru la liceu. Și am intrat în clasa aia, iar pe parcurs mi-am dat seama că eu cu matematica și fizica am prea puține în comun, dorindu-mi să fac altceva. Dar nu m-am mutat la profil uman. Imi plăcea cu gașca. Și am fost nevoit să apas pe tot felul de butoane ca să trec la fizică, la chimie ,s.a.m.d. (rîde iar).
Dar de fapt tu la ce erai cel mai bun?
La româna.
Am citit undeva ca diriginta a pastrat o compunere de-a ta pentru că era deosebită.
Nu diriga, profa de fizică. Carmen. Am vorbit cu ea pe Facebook si mi-a zis că încă o are. Făceam compuneri de-astea, despre atomi, tot felul de nebunii. Inventam. Si la geografie făceam așa. La un moment dat am făcut o compunere cu tema: “descoperiti greselile!” Și plasam pinguinii la Polul Sud. Și vorbeam la un moment dat despre un explorator care era în partea de jos a Africii, care s-a uitat pe cer și a văzut Steaua Nordului și a zis: aha, încolo! Steaua Nordului nu se vede din Emisfera Sudică! Mă rog, strecuram tot felul de greșeli din astea. I-a placut. Vai,ce încîntat a fost! Da, chiar am avut un liceu interesant!
Stiu ca iti placea foarte mult Eminescu. Iti mai place si acum?
Da, da,da, da!
De ce ar trebui sa citim Eminescu? Si nu numai Eminescu, ci poeți mari, în general. Am impresia că tot mai puțini oameni se mai delectează cu poezie. Si cu atît mai puțin cu Topîrceanu, Bacovia, Eminescu…
Astia sînt foarte buni, toti de care ai zis tu. Trebuie să-l citim pe Eminescu în primul rînd ca să descoperim limba română. Cît e de frumoasă!De ce sa citim Eminescu? Mi-ai pus o intrebare… E ca și cînd m-ai întreba de ce trebuie să bem apă? Pentru că așa e sanatos. Ar trebui să citim Eminescu din același motiv pentru care trebuie să citim multi poeți: Nichita Stănescu, Arghezi,Topîrceanu.
Tu acum te mai întorci la poezie? Citesti din cind in cind poezie?
Da. Da. Am tot felul de chestii la care mă intorc. Mă intorc la Tudor Mușatescu, la Schite si la scrisorile alea, Săru-mîna mama mare, nașule, năşico! Da, eu sînt genul care reciteste.
Care au fost cărțile care ți-au marcat copilăria, adolescența?
In copilarie am avut o carte care mi-a placut foarte mult. Se numea “Noi, profesorul si valiza albastră” (zîmbeste si se strîmbă, ridiculizînd titlul cărții), era o carte cu niște copii și cu un cerceretator nebun care avea o valiza speciala și aflăm spre finalul cărtii că acolo avea un aparat care măsura vibrațiile între plante și el voia să știe ce planta să cultive lîngă porumb, să crească porumbul mare. Era ceva… Niște cărți de aventuri fantastice! Îmi plăcea Vlad Mușatescu, iarasi! “De-a puia gaia”, “De-a v-ati ascunselea”. A fost o etapă extraordinară.Mi-a mai plăcut foarte tare și “Singur pe lume” a lui Hector Malot. In trecerea asta, pînă în adolescentă, au fost, evident, și cărțile de capă si spadă, scrise de Dumas, Michel Zevaco (“Parlaillan”, “Pardaillan si Fausta”, “Fausta învinsă”), “Cocoșatul”, cam astea erau romanele de pre-adolescent. Am fost Pardaillan, știi cum? (rîde). Mi-a mai plăcut foarte mult și “Winnetou”. Ehehe! Mi-am făcut pușcă cu ținte, ce vorbesti?!? Aveam o bucată de lemn, în formă de pușcă și mi-am bătut eu tot felul de ținte. Evident, cînd o tineam în mînă, simțeam toate cuișoarele alea…A fost o perioada frumoasa! Făceam și la scoala traforaj și mi-am confecționat un cutitaş din ăla, tac-tac-tac, ca al lui Winnetou!Ceva care m-a marcat? Ceva foarte puternic a fost “Agonie si extraz” a lui Irving Stone. Foarte grav m-a prins! Mamă, păi cînd am vazut eu prin ce a trecut Michelangelo! M-a terminat! M-a terminat!A mai fost o carte care mi-a placut foarte mult: “Vraciul” (scrisă de polonezul Tadeusz Dołęga-Mostowicz) care avea și o continuare “Profesorul Wilczur”.Acum mă marchează cărțile despre creșterea copilului.(rîde). Evident, în copilărie m-au marcat și culegerile de matematică Olivotto, Petre Gheorghiu, Gheba, Arimescu. Arimescu era era aia cu pătrățele albastre pe ea, nu?(rîde iar)
Stiu ca a existat o perioada in care ai scris si tu. Ce scriai? Poezii? Proza?
Am scris poezii. Mai am tot felul de poezii.
Mi-ai da una pentru blog?
Nu.
De ce?
Hai, măi, nu!
Nu te-ai gîndit să publici?
Nu, nu. Hai, mă, lasă-mă în pace! (spune ușor rușinat și jenat). Nu, lasă, nu m-am gîndit niciodată la asta.
Dar cum s-a întîmplat cu poezia “Albastru” pe care ai scris-o?
Eeeee, eram tînar si iubeam! Eram îndragostit! (Se alintă putin). Poezia era destul de simplă, dar n-o mai stiu.
Dar pesemne că tu ai crezut în ea dacă te-ai prezentat cu ea la examenul de admitere.
Nu, nu m-am prezentat cu ea. Povestea e alta. Cînd aveam 18 ani, aveam plete, eram un romantic! (iar se maimuțărește puțin) Și-n comisie, la ultima probă era și Florin Zamfirescu, seful comisiei. Ei bine, în comisie erau toti: Sanda Manu, Albulescu, Bibanu, Cojar. Greii! Și cel mai mult a vorbit cu mine Zamfirescu. Şi, zi-ne fabula, și zi-ne una și zi-ne alta! Și din vorbă-n vorbă m-a întrebat: “tu scrii?” “Am mai și scris.”. “Si știi o poezie de-a ta?”. “Da.”. “Și ne-o zici? “Hai să v-o zic.”. Adică așa au decurs lucrurile. Nu am fost genul: “ia mă, Nichita Stănescu, nu mă duc mă eu cu așa ceva, lasă că mă duc cu o poezie de-a mea să vezi ce fac eu…” Nu. Pur și simplu aşa s-au întîmplat lucrurile. Și am zis-o. Şi după aia au început să-mi dea și teme. Schimbă culoarea, nu mai e albastru, e roșu, n-o mai iubesti, în clipa asta te desparți de ea…Adică așa au decurs lucrurile. A fost frumos!
In adolescentă erai romantic?
Da. Da, eram Pardaillan. Eram de-ăsta, salvam lumea! Doamne! Cal n-aveam, dar în rest, le aveam pe toate!
E vreun personaj care ti-a placut mai mult decît toate celelalte din tot ceea ce ai citit, un personaj cu care într-un fel să te si identifici…
Stii ce mi-a placut și-mi place în continuare? Sherlock Holmes. Imi place foarte mult personajul ăsta. Ei bine, eu în capul meu l-am si jucat! L-am și făcut! Acuma să zica unul, gata mă, hai să joci, stiu ce am de facut! (rîde iar). Sherlock Holmes mi-a plăcut foarte mult. Si am văzut acum – nu stiu dacă voi aţi văzut – serialul ăsta făcut de BBC. Sînt trei serii, a cîte trei episoade, cu Sherlock Holmes şi Dr. Watson în zilele noastre, în Londra zilelor noastre. L-au făcut atît de bine!!! Se cheama “Sherlock”. Cu Dr. Watson care e venit din Afganistan unde a fost doctor. Exceptional! Nu l-au revitalizat că a fost revitalizat în seria cu Robert Downey Jr. – l-au adus în zilele noastre, neuitînd nimic. Inclusiv șapca celebră au păstrat-o. Asta mi-a plăcut, este ideal, dar nu pot să spun că m-a marcat așa de tare. Ceva care m-a marcat?!?! Jean Valjean m-a marcat foarte tare, pentru că era puternic și generos. Și gestul ăla, gestul care mi-a plăcut foarte tare – bănuiesc că nu sînt singurul care a remarcat gestul ăsta! Atunci cînd a furat tacîmurile de argint și s-a întors, iar parintele a zis: “dar nu, eu i le-am dat, ia si sfeștnicele! Ia-le și pe astea!” Mi-a plăcut mult scena asta!
Mi-au plăcut multe personaje. Imi plac foarte tare și nemtii. Herman Hesse, de exemplu, “Narcis si gura de aur”, mi-a plăcut foarte mult. Alt neamț, Heinrich Boll, “Opiniile unui clovn”.
Am cumpărat-o anul trecut, dar nu am apucat să o citesc!
Stii ce frumoasa e? E la un moment dat acolo e o replica care mi-a plăcut foarte mult! Actiunea se întîmpla parcă după cel de-al doilea Război Mondial, și la un moment dat are ăsta o replică 
pe care o poti adapta la zilele noastre, la euro; pe vremea aia existau marcile – era un clovn și avea o replica: cîtă vreme cîstigi între 500 si 3000 sau 4000, (vorbim acum de euro), asta e zona cu probleme, pentru că dacă tu cîștigi pînă în 500, zici si-așa n-am, ce dracu să-ți faci probleme, iar dacă cîștigi peste 3000-4000, deja vrei mai mult, schimbi aia, schimbi ailaltă, faci niste împrumuturi, faci pe dracu să te ia, dar e o zona fără probleme. Intre 500-3000 vrei mai mult, da’ de unde naiba!?! Deci asta e zona cu probleme! Trebuie să fii fericit dacă ai sub 500 că și așa n-ai sau dacă ai peste 4000. Un personaj foarte misto, acest clovn, mie plăcîndu-mi foarte tare clovnii.
Iar de la francezi îmi place Boris Vian. Creează niste imagini! Gîndeste-te cum e ăla la un pian, are fiecare bautură pusă pe clape si cîntînd, face un cocteil. Cum?
Și-mi place și Pascal Bruckner pe care l-am si cunoscut. Am jucat “Copilul divin”. Am facut un turneu si la Paris cu “Copilul divin” și era și el acolo. Am fost la el acasă, am cunoscut-o pe nevastă-sa, avea servitori, cu manusi,ne-a pus la masă tot felul de brînzeturi…
Intre rusi si sud-americani pe care-i preferi?
Cum să zic, ruşii mi se par mai fără să-ti dea reţete. Ştii, cînd vezi tot Facebookul plin de citate, “dacă ai un gînd, tot universul va conspira”, citate de-astea, replici de agăţat femei disperate, te uiti si vezi şi jurnalul lui Tolstoi! Şi acolo e altceva! Ca să nu dăm exemplele cu “Razboi si pace”, “Crima si pedeapsa”. Cărţile ruşilor sînt mai cărţi, asa!
Cînd ţi-ai dat seama că vrei să fii actor?
E banală treaba. In clasa a patra, la compunerea cu tema: ce vrei să te faci cînd o să fii mare. Atunci!
Mi se pare foarte interesant să ştii de la o vîrstă foarte fragedă ce vrei să devii în viaţă. Unii bîjbîie toata viaţa.
Atunci. Că m-ai întrebat. Ar fi fost foarte frumos să existe o poveste, m-a descoperit pe stradă dl. Berciu. Nu. Pur şi simplu. Ce vrei să te faci cînd o să fii mare? Gata, stiu! Actor. Păi de ce? Pai, de-aia!
Si te-ai tinut de asta!
Într-un fel, nu a fost hotărîrea mea, nu ştiu, nu am nici o latură mistică. Da’, nu puteam să mă gîndesc eu cu mintea mea din clasa a patra – ce vîrsta ai în clasa aia, vreo 10-11 ani, nu? – adică de undeva a venit gîndul ăsta?!?
Si nu te-ai mai schimbat pe parcurs? Majoritatea oamenilor trec prin diferite faze în care îşi doresc acum să fie ceva, peste cîţiva ani, altceva. Tu nu te-ai mai schimbat deloc?
Deloc. Si mama voia sa mă fac avocat!
Citesti si autori români?
Da, păi ultima carte pe care am citit-o a fost asta a lui Nedelea, cu care am fost coleg de clasă. (Alina Nedelea). “Soseaua Căţelu 42”. Asta e ultima pe care am citit-o. A citit nevastă-mea “Cimitirul” a lui Telespan, a citit-o Elena. Ei i-a placut. Pe Teleşpan îl ştiu de mult timp. Elenei i-a placut. Mi-a povestit cîte ceva din cartea aia. O s-o citesc si eu. Mă aştept la tot felul, mă astept! Nu cred însă că i-aş da-o lu’ mama. Da’ curios să o citesc sînt.
În rest, citesc Mimi Branescu şi învăţ Mimi Branescu.
Tu le citesti fetelor tale povesti?
Le şi citesc fetelor povesti, le şi inventez povesti. Le citesc tot felul de poveşti şi uite, avem o prietenă, Alexia Ghergan se numeşte, este o fetiţă, elevă în clasa a V-a, şi are vreo 4 cărţi scrise. De
două ori am fost la lansarea cărţilor ei de poveşti si de poezie la lansare la Diverta unde am cititşi eu poveştile ei împreună cu alti copii. Aici, (la Mall Baneasa) am făcut lansarea ultimei ei cărţi, în decembrie, o carte de poveşti. (Se întîmplă să facem interviul chiar la locul cu pricina şi între timp a şi sunat-o pe loc pe mama fetiţei in vederea realizarii interviului cu Alexia Ghergan, pe care l-aţi şi citit între timp pe carticusuflet.ro). E o fată frumoasă foc, deşteaptă, cuminte! Aş vrea să fie şi fetele mele ca ea. Şi fetiţa asta, ai sa vezi, iubeşte caii (a avut un accident de calărie), e fascinată de lupi, e dintr-un cerc de scriitori mici, o să-ţi placă.
Care este lucrul de care esti cel mai mîndru?
De copiii mei. Sînt mîndru de copiii mei. Sper să fiu mîndru de ei şi peste 15 ani, 20 de ani. Sînt în lucru. E greu. Deci nu pot să fiu mîndru pentru ca pînă acum n-am făcut mare lucru, dar sînt în lucru.
Cum o să le înveţi pe fetele tale să înteleagă că educatia e pînă la urmă lucrul cel mai important, că dacă ai fundamentul ăsta, pe urmă vin şi restul?
Nu ştiu cum o să le învăţ. Habar n-am! Nu ştiu. Mi-aduc aminte că eu aveam pentru admiterea la liceu un caiet de comentarii, ca toată lumea, şi înăuntru avem o altă carte. Şi dacă intra cineva în cameră părea că citeam comentarii. Uite, eu aş fi foarte fericit dacă le-aş prinde pe fetele mele făcînd aşa ceva. Bine, m-aş supăra aşa de ochii lor, dar aş fi foarte fericit în realitate. Cum o să fac chestia asta, chiar nu ştiu. Pentru că acum … e greu, nu ştiu cum o să fac!
E foarte greu, mai ales că şi sitemul de învăţămînt este unul mereu în schimbare, iar aceste schimbări nu fac decît să-i perturbe şi pe părinţi şi pe copii deopotrivă. Tu ce părere ai despre asta?
În primul rînd mi se pare foarte aglomerat. De Eminescu ar trebui să te ocupi un an întreg. Nu aşa, o poezie pe oră. Într-o oră nu ai timp să înţelegi mare lucru. Numai despre ultima strofă din “Floarea albastră” poti sa înveţi 3 ore. Programa mi se pare foarte aglomerată. Am colegi la teatru care se vaită că e prea mult. Prea multă informaţie pe care copilul trebuie să o înghită. Copiii pînă să meargă la şcoală au bucuria de a descoperi lucruri şi apoi, după ce se duc la şcoală, nu mai au nici o bucurie.
Tu ai dori ca fetele tale să facă şcoala aici, cînd vor fi mari?
În primul rînd, aş vrea să le descopăr vreo vocaţie – dacă au – şi să le încurajez în direcţia aia. Indiferent ce ar însemna asta: pictură, un instrument, orice le place. Dacă sînt genul care habar n-au ce vor, atunci chiar nu ştiu. Eu am ştiut. O să le întreb: “tati, ce vrei să faci? Nu ce vrei, ce-ti place?”. “Imi place să stau şi să mă uit la filme.”. “Bine.”. “Imi place să salvez planeta, mi-ar plăcea să…”. Important e să facă ce le place. Dar dacă nu o să le placă nimic, nu ştiu ce o să fac. O să fie într-un fel şi eşecul meu.
Sursa foto: ProTV si arhiva personala
