Adu BOOKuria în sufletul unui copil și hai să facem o bibliotecă!
Am fost un copil născut la oraș, dar crescut la țară, cu picioarele desculțe, iubitoare de natură, de gălăgia animalelor, de mirosul tărînei după ploile de vară, un copil nătîng și vesel ce rezona cu toate sărbătorile – pe vremea aia multe – ce însuflețeau ulițele și ogradele satului. Mamaia se ocupa de curățenia în școală și grădiniță și aprindea dis de dimineață focurile în sobele claselor înghețate, iar tataia era funcționar la Sfatul Popular. Avea totodată și diverse treburi ce-l țineau aproape de profesorii și directoratul școlii. Tataia avea un rotocol de chei, dintre care una era deschizătoarea încăperii ce-n mintea mea echivala (acum îmi dau seama) cu celebra cameră Sambo din „Noaptea de Sînziene” a lui Eliade. Era o cameră vrăjită, unde aveam impresia că se puteau face farmece și din pereții căreia mă așteptam să iasă personaje fantastice care mai de care. Știam că acolo era BIBILIOTECA școlii! Biblioteca era un cuvînt de natură să mă amețească prin el însuși, un loc unde cărțile erau captive și așteptau cititorii să le scoată la plimbare. Cînd bunicul ne-a permis mie și surorii mele pentru prima dată să pășim înăuntru, mirosea puternic a petrosin de la podeaua recent luctruită și parcă revăd și acum cu ochii minții cele cîteva rafturi cu cărți aliniate cuminți. Păreau stinghere și totuși îmbietoare. Bunicul ne-a lăsat să le „împrumutăm” pe cele care ne făceau cu ochiul și știu și acum că fără discernămînt am ales „Vîntul prin sălcii”. Acea bibliotecă a rămas în sufletul și în mintea mea una dintre cele mai dragi amintiri din tot ce-am strîns de-a lungul vieții. Unele nostalgii ne însoțesc toată viața, iar cele din copilărie sînt cele care ne marchează cel mai mult. Cu cît trece timpul cu atît mai mult îmi dau seama că, de fapt, copilaria nu trece niciodată. Ne naștem copii și murim copii. Pe parcursul vieții, la maturitate, ne străduim să acoperim copilul din noi, însă el reușește deseori să răzbată printre toate straturile cu care-l înveșmîntăm. Cînd sîntem singuri, îl lăsăm să răsară și să facă ce vrea din noi și reușim atunci să fim din nou mici, puri, buni, inocenți și sinceri.
Copilăria fiecăruia dintre noi a fost marcată de oameni, de gînduri, de cărți, de dascăli, de bunici, de mirosuri, de jocuri, de obiceiuri pe care atunci cînd le îngînăm și le aducem în prezent vin la pachet cu gustul și mireasma copilăriei. Fiecare are slăbiciunile sale și fiecare se înduioșează la gesturi și gînduri doar de el știute. Așa cum o fac și eu la gîndul bibliotecii din satul bunicilor, care mi-as dori acum să prindă din nou viață.
Îmi doresc foarte mult să le aduc BOOKurie copiilor din satul în care am copilărit și eu. Cu ajutorul vostru, îmi doresc să facem ca biblioteca școlii din satul Hulubești, comuna Călugăreni, județul Giurgiu să fie locul din care copiii mai nevoiași sau mai înstăriți să-și poată lua doza de optimism, de visare, de încredere. Orice carte citită poate însemna o viață schimbată, orice carte citită poate aduce o perspectivă nouă și, de ce nu, poate o lume mai frumoasă. Fie că te schimbă pentru o clipă, un minut, o oră, o viață, o carte citită înseamnă o evadare într-o altă lume. Cîte cărți citite, atîtea orizonturi. Cîte cărți parcurse, atîtea înțelesuri.
Toți cei care vor să doneze o carte pentru copiii claselor I-VIII, pot lăsa un mesaj la postarea de pe Facebook a paginii carticusuflet.ro sau pot scrie pe adresa – blogcarticusuflet@gmail.com. Fie că e nouă sau veche, orice carte potrivită pentru elevii claselor I-VIII este binevenită. Dacă ne mișcăm repede, pînă de sărbători putem aduce BOOKuria în sufletele multor copii. Așa îi vom ajuta să strîngă amintiri frumoase ce-i vor însoți întreaga viață. Exact așa cum am făcut și eu!
