O plimbare în parc, simplul mers pe bicicletă sau, pur și simplu, cineva care să ne strige pe nume sunt lucruri simple, de care ne bucuram în fiecare zi și fără de care nu ne-am putea imagina existența.
Dar ce se întâmplă cand un regim abuziv face tot posibilul să întemnițeze într-o inchisoare rece, fără un motiv concis, orice persoana care i se opune? Când o privează de libertate, de cele mai lumești și simple plăceri, obiceiuri sau persoane dragi?
Ahmet Altan surprinde cu emoție și durere această injustă lipsire de libertate, scriindu-și povestea în “Nu voi mai vedea niciodata lumea”, chiar din trenebrele inchisorii. Fiecare pagină stârnește revoltă și creează empatie, îndemnând la reflexie asupra perspectivei unei lumi sterpe și întunecate, fără acces la cele mai simple și firești lucruri, exact cele care fac din însăși natura umană un motiv de bucurie și satisfacție. În lipsa acestora, nu mai rămâne decât călătoria sufletului și a gândurilor, cele pe care nicio închisoare nu le poate întemnița.
Există multe pasaje tulburătoare în cartea “Nu voi mai vedea niciodata lumea”, care descriu conștientizarea unei vieți radical schimbate din care lipsește însăși bucuria ei, îl voi reda, însă, doar pe acesta, ce concentrează în cuvințe puține o durere ce nu poate fi măsurată în nimic: “Nu voi mai putea săruta niciodată femeia pe care o iubesc, n-o să-mi mai pot îmbrățisa copiii, să mă întâlnesc cu prietenii și să mă plimb pe străzi. … Nu voi mai putea deschide singur vreo ușă. Nu mă voi mai trezi niciodată într-o încăpere cu draperii.”
Acest ultimatum pe care-l presupune definitivul „niciodată” subliniază durerea conștientizării unui drum fără întoarcere. Însă cartea este dovada vie că unui om îi poți întemnița trupul, dar niciodată mintea, gândurile și convingerile. Iar dacă acest om este unul dintre cei mai renumiți romancieri din Turcia, rezultatul este o carte bijuterie, scrisa în condiții puțin spus precare, o carte zguduitoare, care te face să înțelegi cât de importante sunt gesturile și lucrurile mărutente peste care, de obicei, le trecem cu vederea atât de ușor.
