Copiii vad si aud lucruri pe care le-am vazut si le-am auzit si noi la vremea lor. Atunci cind tot ceea ce aveam de facut era sa ne tinem de fusta gindurilor zburdalnice care ne purtau dintr-o poveste in alta, de la o şotie la alta. Copiii vad si aud lucruri care le imbogatesc existenta ingradita uneori de dogmele care spun nu face aia, nu face cealalta, nu e voie acolo, nu e voie nici dincolo. Imaginatia e bogatia cu care ne nastem si pe care, voluntar sau nu, o risipim pe parcursul vietii fara sa ne dam seama ca inlaturam tocmai ceea ce ne adauga sclipirea dumnezeiasca de a fi altfel.
Pe Alexia Ghergan, fetita cu o mie de vieti involburate in imaginatia-i bogata, parintii o incurajeaza si o sustin in tot ceea ce vrea sa faca. E ceea ce ar trebui sa faca orice parinte, orice dascal ce vede intr-un copil un firicel creativ ce tinjeste sa prinda viata si sa se faca mare, un firicel ce vrea sa atinga ca o bagheta magica intreaga lume pentru a o face mai frumoasa.
Alexia Ghergan e un copil fericit. Frumoasa, talentata, desteapta, la cei 11 ani ai sai, Alexia Ghergan, elevă în clasa a V-a se poate numi scriitoare in toata regula. Are deja trei carti publicate si a gustat din succesul lansarilor cu public.
Pasiunea Alexiei pentru scris a aparut inca dinainte de a invata sa scrie, dupa un nefericit accident de echitație. Orele de antrenament se cereau inlocuite cu o activitate la fel de placuta si atractiva, asa ca Alexia s-a concentrat pe scris. Așa au apărut primele poezii despre cai, cărora le-au urmat apoi povestioarele de buzunar. Lumea Alexiei este una specială şi izvorăşte din imaginaţia ei. „De multe ori se trezește și spune : Mami, eu am visat ceva frumos. O transform într-o poveste”, explică Diana Ghergan, mama Alexiei.
Cu o imaginatie ce-o face sa traiasca mai multe vieti de-o data, Alexia şi-a lansat in iarna cea de-a treia carte: “Poveștile Crăciuniței”, aparuta după 
„Inocența Clipei” ( volum de poezii) și „Povești de buzunar” ( volum de povești). Cartea se adresează publicului de toate vârstele, dar în special copiilor care, cu ajutorul acestor povești, pot pătrunde in lumea de vis şi de magie a Crăciunului . „Poveștile Crăciuniței le-am scris după călătoria în Laponia, unde am fost fascinată de locurile pline de zăpadă și de aurora boreală”, explică Alexia. „În carte se află tot felul de lucruri magice. Sunt locuri și personaje minunate pe care le poți întâlni numai în lumea minunată a copilăriei. Sper ca aceste povești să vă bucure sufletele în Noaptea de Ajun și să redeveniți copii pentru câteva clipe. Ce îşi doreşte Alexia cel mai mult? „Aș dori ca în seara de Ajun toți copiii să primească “Poveștile Crăciuniței”, să se bucure de ele”, spunea fetita la lansarea cartii.
Alexia Ghergan este dintre acei copii care se bucura de tot ceea ce primeste si isi arata recunostinta fata de cei care o ajuta ca visurile ei sa creasca frumos. “Mulțumesc, în primul rând părinților mei pentru susținere, răbdare și încurajare și tuturor prietenilor și profesorilor care au ales să fie alături de mine, oferindu-mi curaj și încredere.”
Alexia Ghergan spune ca este fascinata de lupi, iar preferata ei din tot ce a scris este legenda “Blestemul lupului”. În „Blestemul lupului”, personajele pricipale sunt doi pui de lupi, unul alb şi unul negru. Cele două animale sunt obligate să se despartă şi de aici începe o serie de aventuri.”
La evenimentul de lansare i-au fost alături parintii, prietenii, colegii si profesorii, dar si actorul Adrian Văncică, unul dintre cei mai mari susținători ai Alexiei.
Va las sa va delectati mai jos cu gindurile unei fetite ce stie sa traiasca frumos si careia ii doresc sa nu renunte niciodata sa viseze.
Cand ti-ai dat seama ca vrei sa scrii, ca asta este ceea ce vrei sa faci?
Am inceput sa scriu deoarece am o imaginatie bogata si incurajata de doamna invatatoare ( ne cerea multe compuneri) si de parinti, le-am pus pe hartie. Sunt o fire emotiva si prin scris imi exprim multe trairi. Nu stiu inca daca asta imi doresc sa fac si in viitor. Scoala nu imi da prea mult timp liber ( am foarte multe teme) si acum scriu eseuri si compuneri pentru tot felul de concursuri. Momentan, ma documentez pentu o noua carte pe care vreau sa o scot, “Cartea lupilor”, un fel de enciclopedie ( curiozitati si legende despre lupi).
Ce vrei sa te faci cind vei fi mare? Vrei sa fii doar scriitoare sau ai vrea, pe langa asta sa ai si o alta meserie?
Nu stiu daca vreau sa devin scriitoare…iubesc foarte mult animalele si mi-ar placea sa devin medic veterinar. Imi place sa fiu activa si de folos. Mai am timp sa ma gandesc…Probabil ca, in jurnal, voi scrie mereu gandurile mele.
Ce vrei sa transmiti prin scrierile tale?
Povestile si poeziile mele transmit bucurie. E minunat sa fii copil si sa te poti imagina in locuri fabuloase , unde sa cunosti personaje noi si sa poti deveni erou. Vreau ca toti copiii sa inteleaga ca pot ajunge oriunde doresc cu ajutorul imaginatiei.
Cum arata universul tau?
Lumea mea este plina de lumina, bucurie, animalute si flori, completata de sunetele armonioase ale pianului meu.
Care sunt cartile pe care le citesti cu cea mai mare bucurie?
Ma atrag foarte mult cartile de genul enciclopediilor, prefer sa aflu lucruri interesante din toata lumea, decat sa citesc un roman luuuung . De aceea, nici povestile mele nu sunt extrem de lungi.
Stiu ca iti plac lupii. De ce?
Multe persoane mi-au pus aceasta intrebare. E destul de greu sa explic de ce imi plac lupii: ma fascineaza, pur si simplu! Ador privirea lor inteligenta, felul in care reusesc sa traiasca uniti in haita, iar urletul lor nu ma sperie, ci l-as asculta oricand. Lupul e maiestos, il iubesc si vreau sa am si eu puterea si inteligenta lui.
Stiu ca si alte animale au aceleasi calitati pe care le-am enumerat, dar pentru mine, lupul este perfect.
Stiu, de asemenea, ca-ti plac si caii. De ce-i iubesti, de unde crezi ca vine dragostea ta pentru cai. Isi gasesc si ei loc in povestile tale?
La primul meu Craciun, la varsta de opt luni, am primit, pe langa alte cadouri, un calut de plus. De atunci nu m-am mai dezlipit de el… si acum este pe noptiera, in camera mea.
Apoi, la varsta de patru ani am urcat pentru prima data pe cal, la Clubul Steaua. Au urmat sase ani de antrenamente, pana la accident, cand medicii mi-au interzis sa mai practic echitatia.
Caii au fost si au ramas prima mea pasiune. Nu stiti cata dragoste si intelegere iti ofera aceste animale elegante si puternice. Momentul cand te lipesti de gatul calului si il auzi cum freamata de bucurie ca te vede, este unic.
In echitatie, calul si calaretul sunt unul singur, legatura dintre om si animal este foarte puternica.
Caii apar in scrierile mele pentru ca vreau ca toata lumea sa vada ce animale nobile sunt si ce sport minunat este echitatia.
