Amalia Enache: “Imi place sa daruiesc din cartile pe care le citesc”

Cărţile deschid cu largheţe porţile fanteziei, pudrează cu bucurie dorinţa de a ieşi din rînd, ne permit să atingem cu degetul marea imaginarului şi ne fac vînt către alte lumi. Tot ele ne împing către alţi oameni, uneori direct în îmbrăţişarea lor. Aşa cum mi s-a întîmplat mie cu Amalia Enache cu care am in comun mai mult decît lecturi disparate, ci scriitori, perioade întregi trăite uneori înt-un mod inexplicabil de asemănător.

IMG_1963_resizeHai să o luăm chiar de cînd erai micuță. Cum erai la şcoală, ce fel de elevă erai? Cît de mult îţi plăcea să citeşti?

A.E.: Cred că trebuie să începem un pic şi mai devreme. Ştii de ce, pentru că de cînd mă ştiu, mie mi s-au citit poezii şi poveşti într-un ritm cotidian, nu aşa din cînd în cînd, şi-mi plăcea atît de mult, încît am cerut să merg la şcoală, eu am cerut. Trebuia să mă dea la 7 ani, dar m-au dat la 6 ani ca să-mi citesc singură poveştile, ca să citesc şi mai mult decît puteau părinţii să-mi citească. Abia după aia am înţeles eu că nu e chiar aşa de uşor, gata te-ai dus la şcoală şi începi să citeşti singură, abia apoi am înţeles că m-am băgat într-o treabă complicată. Am crezut că la şcoală totul va fi despre citit poveşti. Am crezut că mă duc la şcoală să învăţ să-mi citesc singură poveştile, nu să invăţ să fac şi bastonaşe şi tot restul pînă acolo. Eu n-am avut alt scop, decît acela de a-mi citi singură poveştile.

Cînd erai mică cine-ti citea poveşti?

A.E.: Tatăl meu cel mai mult. Îmi citeau amîndoi, dar tatăl meu îmi citea cel mai mult, şi tot el se şi juca mult cu mine. Îmi citea pe intonatii şi, mai ales, îmi citea multă poezie, iar mie cumva  îmi plăcea mai mult să-mi citească poezie decît să-mi citească proză. Iar lucrul ăsta s-a petrecut pînă am ajuns destul de mare. De pildă, eu ştiam să citesc, dar pe Minulescu l-am descoperit pentru că îmi citea tata din poeziile lui, îi plăcea să-mi citească  cu voce tare, iar mie îmi plăcea foarte mult să-l ascut. Şi-ţi dai seama, era tata, nu mă mai săturam ascultîndu-l! Îmi citea şi Nichita Stănescu. Totul la o vîrstă la care eram pregătită pentru astfel de lucruri, puteam şi eu să-mi citesc, dar îmi plăcea încă să-l ascult pe tata citindu-mi.

IMG_2120_resizeDaca tot am vorbit de poezie, mai citeşti poezie şi acum?

A.E.: Da, mai citesc, în primul rînd recitesc din cînd în cînd poeti care mi-au plăcut foarte mult cîndva şi citesc poezie contemporană. Eu sînt foarte contemporană, acesta este gustul meu si in arta, literatura, dans. Gusturile mele coincid mult cu ritmul meu de viaţă, cu preocupările mele, cu oamenii din jurul meu.

Si ce poeți îți plac acum cel mai mult?

A.E.: Pot să zic că Emil Brumaru, pentru că îl găsești și pe Facebook. Sînt cititoare pe Facebook de Emil Brumaru, e la îndemînă. Îmi place foarte mult Șerban Foarță. M-am regasit in poezia lui si sunt mandra sa spun ca mi-a fost și profesor.

Iv cel naiv îți place?

A.E.: Imi place, dar inca mai am lucruri de explorat. Este foarte frumos sentimentul ca mai ai de descoperit multe minunatii in carti, cat e de frumos!

Spune-mi, te rog, dacă îți amintești care este prima carte pe care ți-ai citit-o tu singura, o carte pe care nu ți-au dat-o de citit la școală?

A.E.: Nu-mi aduc aminte exact. Însă îmi aduc aminte felul în care arătau cărțile. De exemplu, „Fram ursul polar”, îmi aduc aminte că era o carte foarte mare, chiar nu-mi aduc aminte dacă a fost prima carte citita sau nu, dar ştiu că era o carte mare cu albastru, cu un desen frumos pe ea, era ceva absolut superb. Era o lume intreaga între copertele alea, era paradisul.

Aveai suficiente cărți acasă cît să îți satisfaci nevoia de citit?

A.E.: Da, aveam. Am crescut într-o casă cu o bibliotecă foarte generoasă și pentru oameni mari, dar si pentru copii. Am și un frate cu șapte ani mai mare, iar ai mei se ocupaseră deja de acest aspect pînă să apar eu. Și-mi aduc aminte că și primeam foarte multe cărți cadou.

IMG_2715_resizePe vremuri, de ziua de naștere se obișnuia sa faci cadou cărți. Atunci primeai în general de la prieteni, colegi, cărți. La fel și la premii, tot cărți primeai. La tine cum a fost?

A.E.: Da, da. Și cum eu am luat premiu I cu coroniță toată generala, îți dai seama că am primit foarte multe cărți.

Obișnuiai să și împrumuți de la bibliotecă. Era ceva ce nu găseai acasaă?

A.E.: Da. Eu am crescut la țară şi aveam bibliotecă în sat si împrumutam multe cărţi și de acolo. Am si acum prieteni care citesc de la biliotecă. Eu nu mai fac asta acum. Mă duc și cumpăr. Și dăruiesc mult din cele citite. Am o bibliotecă doar cu cărțile de care pur și simplu nu mă pot despărți, orice ar fi. Ele fac parte din mediul meu acolo şi nu le pot înstrăina, dar pe celelalte, le citesc și le dăruiesc. Fac asta des.

O prietenă de-ale mele chiar spunea că într-adevăr cărțile sînt făcute să circule. Eu una împrumut oricui îmi cere, dau tuturor, însă sufăr dacă nu le primesc înapoi. Și le cumpăr apoi de cîte ori e nevoie pentru a le avea acasă.

A.E.: Știi poveștile alea cu oameni care lasă în hoteluri cărți ca să le găsească și cei care vin după ei? Eu am găsit așa, în străinătate și pe o bancă în parc lăsată special pentru cel ce urma să vină. Am găsit și la hotel și nu o dată.

Sînt mai generoși decît mine. Eu cred că aș putea să fac lucrul ăsta cu condiția să știu că am și eu una acasă. Am cărți pe care le-am cumpărat de atîtea ori!

A.E.: Și eu am cărți pe care le-am cumpărat de multe ori. De exemplu „Corectii” a lui Jonathan Franzen.

IMG_2154_resizeSe spune că fiecare etapă a vieții își are etapele ei? La tine care sint cărțile copilăriei, adolescenței?

A.E.: Cărțile copilăriei sînt mult, mult din zona de basm. Cărțile adolescenței mele sînt legate de trei autori: Mircea Eliade, Marin Preda, Dostoievski, acești 3 autori m-au marcat foarte mult. A fost o perioadă în care am început să citesc în limba franceză. Era perioada de după Revoluție si puteam să-mi comand cărți cartonate, în limba franceză, eram abonată la un sistem prin care îmi venea acasa lunar o carte cartonată, în limba franceză. Nu vrei să știi cum așteptam înștiințarea de la poștă cum că mi-a venit cartea, cum mă duceam s-o iau, cum abia aşteptam s-o văd! Unele erau roșii, altele erau negre, nu știam niciodată cum va fi cea pe care urma s-o primesc. Dumnezeule, ce bucurie puteam să trăiesc! Mă faci să-mi amintesc de niște lucruri atît de plăcute din viața mea!

Aşa cum căutam eu cărţile lui Eliade peste tot, mai ales că într-o perioadă, înainte de Revoluţie nu le găseai prea uşor.

A.E.: Eu am citit foarte mult așa umăr la umăr cu verișoara mea primară, care citea foarte mult. Ea e mai mare decît mine cu patru ani și vacanțele noastre la bunica noastră comună erau așa: fiecare mergea cu geamantanul de cărți. Cred că aveam mai putine rochiţe decît cărți! În orice caz, citeam în fiecare vară împreună, iar după ce terminam cărţile mele, citeam și de la ea. Asa se face că eu am ținut mereu ritmul cu cineva mai mare decît mine, iar cînd mă duceam la școală eu cumva citisem cărţile ce ni se dădeau de citit.

Și ea mi-a spus o dată – eram destul de mititică, cred că era înainte de Revoluție –  mi-a povestit despre Eliade, că există un scriitor interzis, așa mi l-a prezentat ea, că n-ar fi voie, dar că totuși există niște cărți de-ale lui și niște oameni care ne pot da cărțile alea. Îți dai seama că tot ce mi-am dorit a fost să le citesc. Prima carte, nu mai știu exact, era parcă „Romanul adolescentului miop”, a fost dragoste la prima citire. Apoi am început să-l caut peste tot. După care a venit perioada de după Revoluție cînd am început să iau tot, am prima tipăritură după `90. Doamne, căutam după autor orice, orice!

De la Eliade care este cartea cu care rezonezi cel mai bine?

HuliganiiA.E.: Mi-a plăcut cel mai mult ”Huliganii”. Nu e neapărat una din cărțile etalon, dar mie asta mi-a plăcut. Noi aveam în programa scolară „Maitreyi”. Mi-a plăcut foarte mult, dar totusi  „Huliganii” si „Intoarcerea din rai” mi-au plăcut cel mai mult. Cred că dintre toate, dacă ar fi să recitesc, aş reciti „Romanul adolescentului miop”. In adolescentă, cand l-am citit prima data, a fost o revelatie, mi-a dat stari, gînduri, o sete pe care nicio alta carte nu le trezise in mine, îl văd ca pe un roman formator.

Da… Am încercat și eu – ca multi alții bănuiesc – să-mi micsorez programul de somn asemenea tînărului Eliade…

A.E.: Și eu la fel. Pentru mine, pur si simplu  ăsta era modelul și mi se părea că gata de-acum încolo adolescenţa mea va fi așa pentru mult timp, cu o descoperire a unei libertăți, a unui ceva foarte autentic legat de mine. Ştiu că atunci mă gîndeam că voi face ca Eliade, așa voi fi, voi descoperi, nu voi inceta sa caut.

Cu Marin Preda cum a fost?

A.E.: Of, Doamne, la Marin Preda „Delirul” mi-a plăcut cel mai mult, dar îmi place foarte mult și „Cel mai iubit dintre pămînteni” și în mod bizar, și deși se tot redifuzează, eu nu vibrez așa de mult cu filmul, ci cu cartea.

Asa e și cu mine

A.E.: Așa este? Mă mir, pentru că toată lumea e cu filmul. Pur și simplu, percepţia mea cînd am citit cartea a fost alta, despre tot, filmul din capul meu a fost altul.

corectiiMie așa mi se întîmplă cu majoritatea filmelor făcute după cărți, pe care le văd după ce am citit cartea.

A.E.: Şi mie. De exemplu, nu vreau să văd filmele făcute după cărțile lui Eliade: „Tinerețe fără tinerete”, iar acum e filmul „Domnisoara Cristina”. De la  Dostoievski mi-a plăcut cel mai mult „Idiotul”, eram toata cu mintea colo. Pur şi simplu cartea asta schimbă părți din tine sau îți dă niște răspunsuri.

Da, e o carte care pur și simplu te cutremură și te schimbă. La mine, „Crima şi pedeapsa„ e prima carte pe care am citit-o de Dostoievski și mi-a plăcut atît de mult, încît tot ce am citit după aceea nu a reușit s-o egaleze. Poate a și contat că a fost prima carte a lui, ca ea a fost cumva simbolul descoperirii lui Dostoievski. Nu știu. După aceea am început să cumpăr tot ceea ce stiam că e scris de el. Eu așa fac întotdeauna. Dacă-mi place vreun autor, îi cumpăr apoi toate cărțile.

A.E.: Eu am scriitori preferați, mai mult decît cărți preferate. Nu toate cărțile unui scriitor îmi plac la fel de mult, dar un scriitor îți place cu totul, chiar și cu cele mai putin bune, pentru că și de acolo poți să-ți iei cîte ceva.

Da, așa este. Cum e cu domnul Franzen?

A.E.: Cu domnul Franzen, cu toate descoperirile astea pe care le-am avut in ultimul timp, a fost o stare de îndrăgosteală, pur și simplu. Aceste stări le-am avut foarte puternic cu doi scriitori: cu Orhan Pamuk si Jonathan ma numesc rosuFranzen. La Orhan Pamuk, a început cu „Mă numesc Roșu”, nu știu ce s-a întîmplat, a și venit după o perioadă  în care nu mai citisem într-un ritm constant, cînd parcă pierdusem ceva din plăcerea cititului. Ei şi atunci a venit cartea lui Pamuk. Dumnezeule mare! Era din nou ceva ce mă ținea cu totul acolo, nu voiam ca această carte să se termine, să nu pierd senzația aceea, descoperirea acelei lumi. Și la Franzen a fost la fel. Franzen mi-a fost recomandat de o prietenă foarte dragă, care mi-a spus că este o carte pe care ea nu o dăruiește decît anumitor oameni – nu o mai dăruise decît unuia singur înainte  – așa s-a gîndit ea la mine, mi-a dat-o cu dedicația: pentru sufletul tău necorectat, si acum imi dau lacrimile cand imi amintesc, e cartea mea preferată în continuare.

Mie mi-a plăcut mai mult „Libertate”.

A.E.: Mie nu. Celor mai mulți le-a plăcut mai mult „Libertate” dintre cititorii de Franzen. Eu am o mare afinitate pentru acești scriitori, ca și pentru regizorii care au foarte mare înclinatie spre psihologie și sînt fascinată, să poți să conturezi așa niște personaje care parca au o existență fizică. Nu e nimic, nici o discrepanță, nu te gîndești că e o invenție, atît e de real.

Da, personajele au gesturile lor, mersul lor, o …viață a lor…

A.E.: Da, o tipologie pe care poți să o transferi în realitate atît de puternic. Mi se pare incredibil sa reușești să faci asta!

Apropo de psihologie și de cărți de genul ăsta. Îți place și Irvin D.Yalom?

IMG_9930_resizeA.E.: Da, şi dacă e să vorbim de psihologie acela e un raft la care mă duc des în librării. Trec de cele cu „5 lucruri pe care să le faci ca să…”, dar cîțiva din zona asta de autori de carte de psihologie m-au interesat și mă interesează mult.

Dacă e să urăsc vreun gen de cărți, acestea sînt cărțile motivaționale. In ultimul timp, căutăm rețete pentru orice.

Da, şi ştii că sînt chiar si bloguri motivaționale. Am o problemă cu blogurile. Mai bine citesc o carte. Si cred că asta mă pune deja într-o categorie de modă veche. Cred că dacă pe vremea cînd eu citeam Eliade exista și moda blogurilor, nu le-aș fi comparat. Nu e corect să le compari. E timpul meu şi-l împart cum vreau eu, mai ales că mai am atîtea cărţi de citit!

Autorii de suflet din momentul ăsta care sînt, în afară de Franzen, Pamuk?

A.E.: Rămîne Saint Exupery, foarte puternic, rămîne pe viață, apoi Eric Emanuel Smicht, pe l-am pierdut între timp, ritmul alert de publicare mă îndepărtează de cîte un autor.

Cum îți alegi cărțile pe care le cumperi? Ții cont de părerea cuiva, le iei la recomandarea unor prieteni, urmărești si emisiunead-lui Dan C. Mihăilescu?

IMG_9945_resizeA.E.: Da, mă uit la domnul Dan C. Mihailescu, si de acolo îmi iau recomandări, însă nu doar acesta este motivul pentru care îl urmăresc. Oricum, eu mă uit la rubrica aceea ca o dependentă, pur și simplu nu pot să nu mă uit la rubrica aia, am atîta plăcere de a-l asculta pe omul acesta! Nu mă uit ca la o emisiune utilitară cu gîndul la ce cărți vreau să-mi iau, cum e la alții, nu, pur și simplu nu pot să nu mă uit. Rubrica d-lui Dan C. m-a prins pe viață. Am și o foarte mare simpatie umană pentru el, pentru că l-am cunoscut, nu doar că sîntem colegi. L-am cunoscut într-un interviu în care am vorbit mai mult și sînt cucerită.

Te înțeleg, și la mine e la fel!

A.E.: De asemenea, am şi prieteni ale căror recomandări vor fi întotdeauna foarte potrivite pentru mine. Eram la un moment dat într-o librărie celebră din București și m-am întîlnit cu Dragoș Mușat, o cunoștintă, îl știu de cînd scria rubrica lui Tetelu’, si mi-a recomandat insistent „Biografia lui Aggasi”, o carte pe care eu nu aș fi cumpărat-o niciodată. Nu mă interesează tenisul atît de tare, nu mă interesează autobiografiile, nu sînt într-o asemena zonă. Dar el a fost atît de convingător și m-am gîndit, măi dacă mi-o recomandă Telelu’ după care am fost într-o perioadă așa ca după Dan C., atunci trebuie neaparat să o cumpăr. Și am luat cartea. A ajuns să fie una dintre cărțile mele preferate din toate timpurile. Mă rog, după aia am văzut că este scrisă cu un cîștigător de Pullizer pentru literatură. Am văzut că e povestea pe care de fapt un mare scriitor a pus-o în pagină. Camelia, nu există cum am citit eu cartea aia în două zile!

Prietenii care mi-au făcut recomandări foarte dragi, mi-au devenit și mai dragi! Jur! Știu că e și mult subiectivism aici, dar eu gîndesc așa: omul ăsta mi-a recomandat o carte frumoasă. Din clipa asta el e mai valoros pentru mine! E mai valoros în ochii mei. E ceva irațional, incorect (ride) față de ceilalți! De exemplu „Middlesex”, am citit-o la recomandarea unui prieten, Palaniuck la fel. Știu de ce sîntem prietene acum! (rîde din nou!)

De unde mai iau recomadări? Mă duc în librării des, pentru că e o atmosferă care îmi place, mi se intampla sa aleg cărți și fără nici o recomandare.

IMG_2842_resizeAlegi și scriitori de care nu ai auzit niciodată?

A.E.: Da, da. Mă uit cu foarte mare atenție la ce a mai apărut. Cumpăr destul de irațional, așa (rîde). Dacă există shopaholic la cărți, atunci eu sînt una. De multe ori nu prea mai aveam bani, dar cu toate astea… mereu am cheltuit si cheltui cu foarte mare plăcere banii pe cărți. E o mare răsplată. Simt că mă răsplătesc într-un fel. Mă uit, răsfoiesc cartea  și le iau deoarece consider că iau în acord cu mine, cu niște stări ale mele de atunci, cu ceva ce caut în momentul ăla și… am cărți pe care le abandonez…

Chiar voiam să te întreb. Dacă o carte nu-ți place, o termini?

A.E.: Nu.

Nu?

A.E.: Nu. La 20 de ani făceam asta, acum de cînd timpul devine altfel, simt că nu mai am tot timpul din lume pentru a face lucruri care nu-mi plac. Eu ies de la teatru dacă nu-mi place, ies de la film dacă nu-mi place și nu citesc cartea dacă nu mă prinde. Nu avem cum să ne placă toate. Și nu am cum să fac din una dintre cele mai mari plăceri din viața mea o muncă, pe care trebuie să o duc pînă la capăt.

Există cărți foarte lăudate care nu ți-au plăcut deloc?

A.E.: Cu siguranță, da. Așa cum există oameni foarte lăudați care nu-mi plac, există cărți foarte lăudate care nu mi-au plăcut. Dar nu-i judec în nici un fel pe cei cărora le plac, e opțiunea fiecăruia. Există foarte multe filmeIMG_2749_resize lăudate care nu mi-au plăcut și nu mă sfiesc să spun. Unul dintre ele este “Lupul de pe Wall Street.” Nu mi-a plăcut deloc. Și dintre toți prietenii mei, în afara unuia singur, sînt singura căreia nu i-a plăcut. Și cu cărțile fac la fel. Cu riscul de a fi judecată, spun. Cărți sînt chiar foarte multe lăudate care nu mi-au plăcut. Tu ai?

Cărți lăudate care să nu-mi fi plăcut? Da, am. Dar spre deosebire de tine, de cele mai multe ori îmi spun că la mine e problema. Dacă le-a plăcut atîtor oameni mă gîndesc că, fie am eu o problemă, fie nu le-am înțeles.

A.E.: Ei bine, eu nu gîndesc așa. Pur și simplu îmi dau dreptul ăsta de a nu-mi plăcea chiar tot, chiar dacă e foarte lăudat. Prefer să dau eu prost, asta e!

IMG_2270_resizeAi oamenii tăi preferați cu care vorbești despre cărți?

A.E.: Da, am oamenii preferați și sînt și eu omul preferat al unora de a discuta pe subiectul acesta. Imi vine în minte un băiat care îmi aduce foarte des cărți și care vrea tot timpul să deschidem acest subiect: „Da’ tu ce-ai mai citit?” Si am si eu oameni de la care primesc carţi si cu care vorbesc despre ele.

Mi-a plăcut atît de mult „Tuareg”, cartea dăruită de tine – am ajuns la nivelul de a o dărui. E una din cărțile pe care le dăruiesc!

Ce mult mă bucur!

A.E.: Da. E una dintre cărțile pe care le dăruiesc, atît de mult mi-a plăcut. E o lume intreaga acolo. Așa că, sper din tot sufletul să-mi mai faci surprize din astea!

Și eu sper!

Să știi că eu am constatat că așa în general, mai toți autorii ăștia pe care i-am descoperit, i-am descoperit singură. Și am o mare satisfacție. Pe Murakami l-am descoperit dintr-o joacă. Odată cu Tuareg am cumpărat toate cărțile lui Figueroa și chiar am zis, stai să vezi dacă nu mi-or plăcea. Din fericire, mi-au plăcut toate!

A.E.: Pe Tuareg am dăruit-o deja de două ori și am dăruit-o unui om care are o legătură specială cu deșertul, așa că a fost foarte potrivită.

Ai un loc anume în casă unde îți place să citești? O poziție preferată? Contează să ai tot confortul ca să îți meargă lectura la suflet sau…

A.E.: Cel mai mult, mai nou îmi place să citesc în condiții neprietenoase, cînd să zicem, sînt în aeroport, în avion, în locuri unde am de așteptat, unde sînt niște pauze. Pot să citesc și la Parlament, dacă așteptăm între comisii, practic poate să cadă lumea în jurul meu. Citesc cu o plăcere în aceste locuri cu multă lume, de nu ai cum să-ți imaginezi!

IMG_2311_resizeEsti cititor de cursă lungă? Îți place să citești așa așezat ore întregi, sau citești înainte de culcare.

A.E.: Pe mine cărțile mă conduc. Sînt cărți cum a fost de exemplu „Middlesex” sau cărţile lui Franzen sau Pamuk pe care nu le-am putut lăsa din mînă. Mi-am schimbat de multe ori programul după ele. Cînd mi-a trimis mie Paula Săcui cartea ei „Nu mi-e frică” – am mai povestit asta și la lansare – eu aveam alt program. M-am trezit intr-o duminică dimineața și aveam un program foarte frumos – jur – era super, era duminică, urma sa mă vad cu prietenii si am văzut că am mai multe mail-uri de la ea cu un subiect care m-a intrigat. Nu știam că scrie o carte, nu știam nimic și am deschis primul mail. Și eram în pat. Măi, Cami, mi-am schimbat tot, mi-am anulat tot programul. Nu m-am mai ridicat din pat. Doar cît mi-am făcut o cafea. Nu știu dacă am mîncat pînă nu am terminat cartea. Deci cumva, cărțile mă pot surprinde ele într-o stare dintr-asta. Îmi place foarte mult să citesc în parcuri, în spații publice. Citesc și acasă și îmi place să citesc și dacă nu sînt singură. Nu trebuie să fiu singură, poate să fie ăsta timpul meu în care să fiu înțeleasă. Îmi place să citesc și prin casă să fie forfotă, zgomote. Stii de ce? Cred că e o chestiune tot legată de copilărie. Pe vremea aceea nu era nici un fel de presiune. Nu-mi spunea nimeni „citește, citește, citește”, era plăcerea mea și ai mei m-au lăsat să citesc și toată atmosfera mea de famile e legată de treaba asta. Mama mai făcea o clătită, tata mai făcea nu știu ce treburi, iar eu în timpul ăsta citeam. Din păcate pentru ei n-am participat foarte mult la activitățile casnice.

IMG_2715_resizeIn vacante îți iei cărți cu tine?

Da, îmi iau și nu prea le citesc. Iau, îmi propun să citesc, mai ales în vacanțele unde am și program de plajă, dar nu pot să spun spun că citesc, mă deranjează și soarele. In vacante de fapt nu citesc. In vacante dacă nu sînt plecată de acasă citesc mult. Dar, dacă plec în călătorie nu prea, poate doar în avion. Trebuie să fiu acolo, mai mult decît în lumea din carte.

Citești și ebook?

Nu. Și să ne înțelegem: sînt toată ziua cu laptopul în brațe, scriu, lucrez mult cu el, folosesc smartphone, tableta, îmi plac gadgeturile la nebunie, sînt interesată de ce apare, particip la discuții pe tema asta. Nu se aplică însă şi la cărți. Mă uit la prieteni care au ebook și zic, mamă ce frumos! Dar nu e pentru mine!

Îmi place să citesc cartea pe hîrtie, e parte dintr-o plăcere, dintr-o răsplată. Nu e doar informația, e toată conectarea mea la suportul acesta. E ca și cînd aș face dans, m-aș duce la dans, dar n-aș avea un partener. Aș învăța niște pași, dar cu televizorul în față.

Ai vreun personaj feminin cu care simți că te asemeni în vreun fel dintr-o carte?

A.E.: Cred că foarte multe, nu numai feminine, ci și masculine. Știi cum îi înțeleg? Foarte bine! Sînt din toate cărțile. Eu sînt.(rîde) Scriitorii n-au știut, dar sînt din toate cărțile.

IMG_2734_resizeCe trebuie să aibă o carte ca să-ți placă?

Aș zice că fantezie, dar nu e adevărat. Trebuie să aibă un tip de scriitură, capacitatea de a descrie niște oameni în așa fel încît să mi-i facă aproape palpabili, și nu vorbesc numai de descrierea fizică, ci de descrierea lor în întregime și să creeze o lume în care să pot pleca de pe canapeaua asta.

Dacă îți place un autor citești pe urmă despre el, despre viața lui?

Da și nu. Despre unii am citit, despre alții nu atît de mult. Despre cei contemporani am mai citit! Mă interesează mai mult să citesc interviuri cu ei, pe diverse teme, decît unde s-au născut, ce era mama, tata, ce învățam noi la școală, cu cine s-a însurat. Dar să citesc interviuri cu ei, da. Îmi place mult!

IMG_2915_resizeEști prietenă cu vreun scriitor?

Da, dar nu cu unii așa celebri. Dar sînt prietenă cu Paula Săcui, cu Mihai Bobică care a și cîştigat concursul de eseuri scurte și are o cărticică. Eu vorbesc acum de cei pe care chiar îi consider prieteni și cu care chiar am o viață comună. Sînt prietenă cu Simona Tache. Si verișoara mea are două cărți publicate si fostul ei soț este unul dintre poeții contemporani cei mai mai importanti, Adrian Bodnaru.

E ceva ce ţi-ar fi plăcut să te întreb și nu te-am întrebat?

Mi-a plăcut că m-ai dus în niște amintiri și nişte zone foarte dragi mie. N-am zis nimic de Andrei Pleșu și Lucian Boia, care sînt foarte importanți în lecturile mele actuale.

 

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

FOLLOW ME HERE!