Cartea ca o calatorie

CARTEA CA O CALATORIE 

un text de Stefan Aruxandei

Iubesc si traiesc calatoriile! Iar cartile sunt ca niste calatorii, prin ele ajungi sa vezi, sa descoperi ceea ce altfel, poate, nu ai avea sansa vreodata. Imi place sa citesc, e o bucurie care se consuma in interior, in suflet, in universul fiecaruia. Cred in puterea cartilor, in puterea de a ne imbogati, de a ne dezvolta, de a intelege si de a ne intelege, de a ne deschide mintea si sufletul. Si cred ca daca oamenii ar avea mai multa deschidere catre lectura, ar reusi sa fie mai toleranti, mai intelepti, mai buni unii cu altii. Am reusi sa “vedem” mai mult, mai bine si mai departe, in profunzimea a tot ceea ce suntem si ne inconjoara.

Nu m-am gandit pana in acest moment sa scriu despre ceea ce citesc sau am citit. Mi se pare pretentios si chiar putin periculos sa scrii despre ceea ce scriu altii, in cele mai multe cazuri, atat de bine. Mi-e teama ca ar putea parea ceva simplist, superficial. Cartile trebuie descoperite, nu povestite. Asa ca nu voi povesti carti, ci despre carti, voi indrazni sa recomand un autor anume sau o carte, asa cum si mie imi face placere sa descopar autori sau titluri de carti pe care altfel, poate, nu le-as fi aflat.

10487746_10202031448220351_1077595312_nSi, pentru ca nu vreau sa fie prea in general ceea ce scriu sau sa ma pierd in detalii, ma voi opri asupra unui autor. Da, recunosc, am stat sa ma gandesc: despre cine sa aleg sa astern cateva randuri, despre Isabel Allende sau Orhan Pamuk? Iubesc tot ceea ce scriu ambii autori, cu toate ca sunt atat de diferiti. Sau poate ca tocmai de aceea imi plac atat de mult! Am “ales-o” pe Isabel Allende, pentru ca i-am citit aproape toate cartile si pentru ca am invatat atat de multe din experienta, din viata pe care ne-o impartaseste prin cartile sale, prin caldura enorma si intelegerea a tot ceea ce e profund uman, pentru ca m-a invatat  sa inteleg si sa apreciez viata asa cum e. “Viata e viata, traiesti si atat, cum poti mai bine, cate putin in fiecare zi, e ca o calatorie fara tinta, ceea ce conteaza e drumul.” – asa spunea unul dintre personajele ei. Si cred ca asta e esenta vietii, pana la urma, sa nu cautam, sa nu alergam doar dupa bucuriile mari pentru a simti ca traim. Viata e facuta din toate. Iar daca gonim mereu catre acel “ceva mare”, poate ca evitam viata, poate doar patinam peste ea, fara s-o traim cu adevarat, ca in viteza unei masini in care se pierd contururile de jur imprejur.

Primul meu contact cu scriitura exceptionala a lui Isabel Allende a avut loc (cum s-ar fi putut altfel mai potrivit?!) prin intermediul unei chilience, conationala a lui Isabel Allende, o buna prietena, fosta mea colega la facultatea de actorie, Clara. M-a invitat sa vad un recital de-al ei, un one-woman-show, in care se regaseau cateva fragmente din romane scrise de Isabel Allende. In acel spectacol momentele pline de candoare, duiosie, sensibilitate alternau cu cele de un puternic dramatism, durere, revolta, nostalgie, disperare si cautare, macar in amintire, a unei vieti care nu mai exista. Fosta mea colega mi-a povestit apoi despre autoare, avea cateva carti in spaniola scrise de Isabel Allende, care inca nu era tradusa si cunoscuta in Romania la acea vreme. Clara a trait in viata reala, in Chile, ceea ce Isabel Allende reda in romanele sale, a cunoscut teroarea unui regim politic, disperarea, durerea si, in cele din urma, dezradacinarea. Asa a ajuns Clara, in 1973, in Romania impreuna cu familia. Avea doar 7 ani si tot ce mai pastrase din vechea sa viata era doar o papusa de carpa, pe care reusise s-o aduca cu ea intr-o lume total necunoscuta. A ramas in Romania pana astazi, singura din toata familia ei, care ulterior, dupa Revolutia din ’89, s-a stabilit in alte tari, unii in Europa, iar altii au ales sa se intoarca in tara natala, Chile. Am facut toata aceasta paranteza, pentru ca asa am ajuns la Isabel Allende. In toate cartile scriitoarei am descoperit trauma si durerea provocate de un regim politic sangeros, teroarea semanata peste tot, singura si cea mai buna optiune fiind parasirea tarii, in cazul celor norocosi. Un regim politic pe care nu l-a putut ierta niciodata. 

10423520_10202031448060347_338527454_nPeste un timp, de ziua mea, urma sa primesc un cadou de la Clara: “Casa Spiritelor”, prima carte scrisa de Isabel Allende, care fusese deja tradusa in limba romana. Cred ca e printre putinele carti pe care le-am “devorat”, pur si simplu, genul de roman pe care nu l-am putut lasa din mana. Da, am citit-o in cateva zile in metrou, in drumurile mele. Apoi au urmat alte carti: “Tara mea inventata”, “Zorro”, “Fiica norocului”, “Ines a sufletului meu”, “Planul infinit”, “Paula”, “Suma zilelor”, “Caietul Mayei”. Iar in biblioteca ma astepta acum “Insula de sub mare” si cel mai recent roman semnat Isabel Allende, “Dragoste”. Inca nu le-am citit, pentru ca vor intra in ritualul meu de vacanta. In ultimii ani nu a existat vacanta de vara fara sa am in bagaj un roman al lui Isabel Allende. Chiar daca, uneori, nu sunt cele mai potrivite, in cazul in care iti doresti relaxare.  

Daca ar fi sa aleg cateva dintre cartile lui Isabel Allende, pe care sa le recomand cuiva, acestea ar fi: “Casa spiritelor”, “Caietul Mayei”, “Paula”.

Pentru un prim contact cu literatura lui Isabel Allende, as recomanda “Casa spiritelor”, un roman fascinant, o adevarata aventura in lumea cunoscuta, dar si cea mai putin observata cu ochiul liber, o intrepatrundere intre realitati, intre lumi. Ulterior, dupa ce am citit cartea, am vrut neaparat sa vad si filmul realizat in 1993 dupa acest roman, cu o distributie exceptionala: Meryl Streep, Glenn Close, Jeremy Irons, Winona Ryder, Vanessa Redgrave, Antonio Banderas. Pentru cine alege sa vada intai filmul, acesta va placea, insa, pentru mine, a fost o usoara dezamagire. Evident, din punctual meu de vedere, cartea este mult peste valoarea 10490276_10202031448020346_647822186_nrealizarii cinematografice. (Si au existat si situatii inverse, adica am vazut filmul, care a avut un impact foarte  puternic, dupa care am citit cartea, care mi s-a parut sub nivelul filmului. De exemplu, “Viata lui Pi”, filmul este absolut senzational, pe cand cartea m-a lasat putin rece. Poate e o chestie de gust, de viziune, nu stiu. J )

Anul trecut, in vara, am fost marcat de romanul “Caietul Mayei”, o calatorie prin iadul drogurilor, o poveste despre vieti la limita, multa suferinta si moarte. Citind aceasta carte cutremuratoare, m-am intrebat cum de-a putut autoarea sa surprinda cu atata lux de amanunte o lume subterana in care, practic, nu ai acces decat daca faci parte din ea. Ancora, insa, este tot in viata reala, in care, din pacate, drogurile, violenta nu lipsesc. Sursa de inspiratie pentru Isabel Allende este, de cele mai multe ori, propria sa viata sau viata familiei, a prietenilor, a apropiatilor, a cunoscutilor. Dupa ce termina un roman, inainte de a-l transmite editurii, intai il trimite celor din viata si experienta carora s-a inspirat, spre a obtine acordul lor. Si au fost cazuri in care a trebuit sa-si cenzureze romanul si sa elimine fragmente intregi.

Consider ca “Paula” este cel mai dramatic, dureros, emotionant si personal roman scris de Isabel Allende. Omeneste, nu-mi pot da seama unde, in ce rezervoare ale sufletului si-a gasit autoarea resurse, putere pentru a reusi sa scrie aceasta carte. Poate a vazut acest roman ca pe o purificare, o constientizare si acceptare a durerii, in afara omagiului adus fetei sale, Paula, care, la 10516899_10202031448100348_792670034_ndoar 28 de ani, a murit de o maladie necrutatoare. “Paula” este e derulare in timp, o retraire a ultimei perioade a vietii, apoi a bolii si a mortii fiicei scriitoarei Isabel Allende. Romanul “Paula” este o marturie a uneia dintre cele mai mari dureri din lume, aceea in care parintele, absolut neputincios, isi vede copilul stingandu-i-se sub ochi. Cei mai multi dintre noi nici nu ne putem gandi la asa ceva, dar sunt oameni care traiesc aceasta experienta, trebuie sa-i faca fata si sa poata merge mai departe. Iar unii, cum este cazul lui Isabel Allende, o transforma intr-un roman-omagiu, intr-o calatorie de explorare a celor mai profunde emotii si trairi oamenesti.

10481780_10202031448140349_878057702_nIsabel Allende, nepoata a fostului presedinte chilian, Salvador Allende, prin cartile sale, traduse in peste 35 de limbi, cu peste 57 milioane exemplare vandute in intreaga lume, este unul dintre cei mai de succes scriitori contemporani si cel mai citit autor de limba spaniola din lume. 

O carte e o calatorie, alege unde vrei sa calatoresti, numai calatoreste! Nimeni nu pierde in aceasta calatorie! Drum bun!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

FOLLOW ME HERE!