Ce-am citit si ne-a placut in 2014?

 

Ce-am citit și ne-a plăcut in 2014?

incredibilul-pelerinaj-al-lui-harold-fry_1_produsÎn 2014 am citit mai puțin ca în alți ani, dar totuși am citit frumos și am ascultat poveștile oamenilor despre cărțile citite de ei. Pe parcursul anului unele cărți despre care am spus la momentul respectiv că sînt cele mai frumoase citite au fost detronate de altele pe care aveam să le citesc după ele și tot așa. Cu greu aș putea spune care a fost cartea anului 2014, dar pentru că i-am rugat pe prietenii mei să se rezume doar la una singură, o sa încerc să fac și eu același lucru, deși e greu, e foarte greu. Nu pot să n-o numesc aici pe ultima dintre carțile care m-au uns pe suflet spre sfîrșitul acestui an, “Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry” de Rachel Joyce, o călătorie cu adevărat incredibilă, la finalul căreia m-am simțit schimbată, asemenea personajului principal.

 

Totuși, pentru mine, cartea anului rămîne “Zaraza” lui Andrei Ruse despre care am tot scris, așa că nu o voi face din nou. Voi spune doar atît: “Zaraza” a fost cartea la care am vibrat cel mai tare, care m-a purtat în timp, într-o perioadă de care mă simt foarte legată, o perioadă în care mi-ar fi plăcut să trăiesc și-n care, inexplicabil, simt cumva că am făcut-o.zar

 

Vă las să vă delectați cu preferințele literare ale prietenilor mei în 2014!

stonerCristina Bugnar – prietenă de 30 de ani, încă de pe băncile liceului, judecătoare, mare, dar MARE iubitoare și devoratoare de cărți

Stoner  – de John Williams

Este o carte pe care mi-a adus-o Moș Crăciun și pentru care îi mulțumesc. A fost foarte inspirit! Nu știu dacă a fost cea mai bună carte pe care am citit-o în 2014, dar este ultima și cea mai proaspătă în minte. Această carte prezintă viața unui om de la început până la sfârșit, o carte care mie mi-a transmis un mesaj foarte puternic. La finalul ei realizezi că 99,9% viața e un mare rahat, e plină de dezamagiri, de deziluzii, de neîmpliniri, dar există pe parcursul ei și câteva momente de sclipire, aproape magice. Mesajul și întrebarea pe care ți-o formulează carte este: merită să trăiești toate aceste valuri de dezamăgiri doar pentru aceste clipe? Merită? Mie mi-a rezultat că da. Să nu vă așteptați ca lucrurile care i se întâmplă personajului să fie unele despre care n-ați mai auzit, unele ieșite din comun. Nu, ele sunt cele care ni se întâmplă tuturor, sunt lucruri general-valabile: iubirea, nașterea unui copil și profesia. Personajul principal simte că fără iubire viața e nimic, iar nașterea fiicei sale și perioada în care ea depinde cu totul și cu totul de el, de tatăl ei (în condițiile în care după naștere mama nu se implică în creșterea ei) îl fac să se simtă un fel de Dumnezeu pe pământ. Atunci realizează că tot confortul, toată bunăstarea și viața ei depind de felul în care o îngrijește și o veghează el. Nu contează că mai târziu îl va dezamăgi și ea, nu contează zbuciumul care va urma, contează doar acele momente divine pe care ei doi le-au trăit ca tată și fiică, într-o comuniune atât de perfectă. La rândul ei profesia îi va aduce personajului principal perioade pline de satisfacție, de împlinire, de descoperiri fabuloase care-i vor umple sufletul de fericire. Pentru că el este un om care-și iubește cu adevărat profesia și-și iubește elevii. Nu contează că totul e trecător, contează doar că trăirile sunt intense, depline. Cartea are multe descrieri, te trece prin multe emoții și stări care te fac să trăiești alături de personaj și să-ți pui întrebări. “Stoner” e o carte pe care nu o poți uita prea curînd și care te îndeamnă să-ți faci propria introspecție.

IMG_20141230_110716Alina Sin – prietenă, colegă de serviciu, vecină și confidentă

Spre deosebire de anul trecut, 2014 nu a fost pentru mine un an al romanelor, ci mai degrabă un an al albumelor. Fie de pictură, fie de fotografie sau artă culinară. Nu sunt o cititoare constantă atunci când e vorba de genuri literare, ci mai degrabă o consumatoare de cărți “capricioasă”, influențată de propriile trăiri și experiențe. Așa că dacă ar fi să aleg o carte care mi-a plăcut în 2014, aș spune simplu Yotam Ottolenghi. Unul dintre cei mai cunoscuți și talentați chefi internaționali, Ottolenghi a revoluționat gastronomia vegetariană, a redat coroana princiară legumelor și a reușit să armonizeze într-un mariaj seducător moștenirea sa evreiască cu gastronomia modernă occidentală. “The Cookbook”, “Plenty” și “Plenty More” sunt trei dintre cărțile sale (mai mult decât cărți de bucate, adevărate albume de food photography și povești cu oameni frumoși, pasionați de mâncare) care m-au însoțit anul acesta în micile mele aventuri culinare și în descoperirea unei plăceri care de milenii aduce oamenii împreună.

lumea sIoana Dinică – PR, colegă de serviciu, prietenă în devenire

Cred ca “Lumea Sofiei” de Jostein Gaarder.

Mi-a placut pentru a reușit să sintetize și să prezinte conceptele filozofice într-un stil accesibil publicului larg, te ține cu sufletul la gură să vezi ce se întamplă cu personajele, are un aer misterios cumva, și poate, cel mai frumos, e că îti lasă imaginația liberă să construiești cumva viitorul personajelor și după carte.

 

 

 

casaAlina Birman – brand manager Antena Group, actuala mea colegă de bancă

Am citit cu sufletul la gură Casa Spiritelor” de Isabel Allende la vreo 20 de ani după ce am văzut filmul. Am descoperit în această carte ceva ce bănuiam demult: timpul și iubirea sunt personaje cu o viață proprie, sunt cele care se declină în timpuri si vremuri, în iubiri adevărate sau pasiuni efemere, fără a fi lipsite de intensitate, însă, topind personajele oameni în povestea lor.În calea timpului lui Allende, iubirea și pasiunea îi fac pe oameni să care după ei istorii demne de epoci. Așa e și în Casa Spiritelor. Destinul personajelor pare a fi scris din primele rânduri ale cărții, există un fel de ocultism, magie, superstiții care acționeză cu o naturalețe de netăgăduit și tu știi, ca cititor, că nu ai nicio scăpare decât să stai nemișcat și cu răsuflarea tăiată până când inevitabilul se va întâmpla. Ești, la rândul tău, vrăjit.

0_3d_8_8Ruxandra Dincă – redactor-șef revista TV Mania și prietenă dragă

Eu în 2014 am descoperit-o pe Dominique Loreau, am citit “Arta simplitatii” si “Arta esentei” de ea. Autoarea e o frantuzoaica stabilita de ani multi in Japonia, care scrie despre cum excesele de toate felurile din societatea noastră contemporană – ne agităm prea mult, cumpărăm prea mult şi fără nici o noimă etc – ne sufocă spiritul şi sufletul. Amândouă cărţile mi-au plăcut foarte mult, se citesc uşor, sunt pline de sfaturi de bun simţ pe care le tot uităm (daţi ceea ce nu folosiţi, de exemplu) şi m-am surprins întorcându-mă periodic la ele, mai ales atunci când sunt tentată să cumpăr lucruri de care nu am nevoie! Investiţi în experienţe, dragii mei (asta mi-am propus eu pentru 2015, asta vă zic şi vouă! 🙂

10899770_666828123435197_1635661383_nDaniela Șontică – scriitoare și prietenă bună

Citesc cărţi ca să fiu impresionată, altfel, la ce bun, nu-i aşa? Dar unele lasă urme mai adânci decât altele, iar una dintre acestea, citită de mine în 2014, a fost „Sub gheţar”, de Halldor Laxness. Povestea islandezului n-are cum să te lase rece. Este o carte stranie, alcătuită ingenios, sub forma unei lungi scrisori (sau a unui raport), amintindu-ţi oarecum de romanele epistolare de secol XIX, deşi atât de diferită prin tematică şi scriitură. Se împletesc aici fantasticul, cu abusurdul, comicul şi tragicul, atât de subtil că nu observi limita dintre acestea.

Suprarealista poveste este spusă de un emisar „teolog”,  trimis de episcopul său spre a cerceta neregulile ce se petrec departe de oraş, într-o micuţă comunitate creştină ce trăieşte la Gheţar. Tot ceea ce află emisarul este un amestec de vechi credinţe populare, obiceiuri stranii ale localnicilor, frânturi de legende nordice, apariţii şi dispariţii de personaje fabuloase, mai ales feminine, învieri din morţi, pe fondul unui sentiment de bulversare continuă şi de schimbare a firului logic al lucrurilor.

Sunt fascinante basmele nordicilor, iar „Sub gheţar” m-a captivat în aceeaşi măsură în care m-au încântat întotdeauna basmele de orice fel. Este posibil ca Islanda să să aibă ceva magic, care face să izbucnească poveştile ca gheizerele. Nu degeaba este ţara cu cei mai mulţi scriitori din lume şi nu întâmplător Halldor Laxness a primit premiul Nobel în 1955.

lolitaVictor Arvunescu – jurnalist la Adevarul și copil drag

Spre rușinea mea, anul ăsta nu m-am prea lipit de cărți. Dar pot spune că „Lolita“ lui Vladimir Nabokov mi-a surescitat simțurile și mi-a dat fie o stare de visare, fie una de inconfort. Sunt atras în general de poveștile ciudate, iar asta a fost una de bifat. Mi-a plăcut stilul argumentat al personajului în a-și descrie fiecare pas, peisajele în care acesta și Lola se învârteau, precum și faptul că la fiecare rând citit mă întrebam „De ce?“ se întâmplă o poveste atât de greșită din punct de vedere moral. Nu o iau ca pe un exemplu, însă a fost una dintre cărțile pe care am vrut să le citesc.

 

 

prisleaMioara Tronaru – redactor revista TV Mania + un om pe care-l plac mult

M-au fascinat dintotdeauna benzile desenate și tot timpul am fost supărată că nu m-am născut pe continentul potrivit pentru acestea. Așa că orice mișcă în planul ăsta în strânta cultură românească mă entuziasmează din start. Sfârșitul acestui an mi-a adus iarăși un motiv de bucurie: lansarea romanului grafic „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, de Maria Surducan. Aș putea spune că l-am devorat și i l-am băgat pe gât și fiică-mii care a comentat „cunoscătoare”: „Știu povestea asta”. De fapt habar nu aveți! Tânăra clujeancă Maria Surducan are curajul și imaginația de a combina câteva povești de Petre Ispirescu într-un mod cu totul inedit și de a realiza propria sa poveste, a cărei continuare sper să nu-i ia prea mult timp. Se citește cam într-o jumătate de oră și apoi poți să te gândești la ce-ai citit cât vrei!

oceanografieAndreea Neauna – o prietena de pe Facebook 

Aleg „Oceanografie” de Mircea Eliade.

Această carte m-a ținut cu respirația tăiată la fiecare dintre fraze. E un stil cu totul și cu totul diferit față de ceea ce am citit de Eliade până în acest moment. E o operă ,,brută,, ce curge firesc, natural din el și a afirmat acest lucru chiar el in prefată. Sunt articole ce le-a scris și asupra cărora nu a revenit, ca să le modifice…

E o combinație între intensitate, plăcere și arta. E o carte ce simt că îmi completează ființa, o prelungiure a sufletului, o regăsire a unei bucăți din mine.

 

patriciaPatricia Diculescu – nepoata mea de 12 ani, cel mai isteț copil din toți cei pe care-i cunosc, cea mai curioasă, silitoare (fără a fi tocilară), dornică să știe, să cunoască, să învețe, dornică să fie mereu prima și din cale afară de simpatică

„The Last Olympia” – Rick Riordan

Cartea aceasta a fost preferata mea pe anul 2014 pentru că a fost ultima carte din seria ,,Percy Jackson and the Olympians”, dar și cea mai frumoasă dintre ele.

Fiind ultima, Rick Riordan și-a lăsat magia printre cuvintele cărții. Acest volum a fost plin de acțiune și de puncte culminante, unde nu puteam decât să sper că vor ieși cu bine și din această încurcătură. Percy Jackson este, pe de altă parte, și personajul meu preferat. El face orice pentru a-și proteja prietenii. Nu știu ce altceva să vă mai zic, deoarece cuvintele nu pot exprima cît de minunată este această carte, dar sper că cele spuse că sunt de ajuns.

10899816_927935713886210_1024178994_nCarmen Stefancu – jurnalist și prietenă dragă 

„Aerul pe care îl respiri” de Care Santos

Este un roman despre cărți, pentru cei care iubesc cărțile, pentru cei care suferă când se despart de o carte sau de biblioteci întregi, așa cum se întâmplă aici. M-am plimbat prin Barcelona, de-a lungul a două secole, în căutarea unor cărți licențioase, cu gravuri erotice explicite, vechi de sute de ani, care dispăruseră în mod misterios. M-au însoțit personaje puternice, precum spălătoreasa Rita, o femeie simplă, care știe să-și poarte cu demnitate durerile, odiosul șef al poliției locale, Nestor Perez De Leon, tânărul Brancaleone sau Carlota, o copilă naivă, a cărei viață se schimbă dramatic din cauza unei căsătorii nepotrivite. M-a impresionat și documentarea scriitoarei catalane Care Santos, care a reușit să recreeze atmosfera unui roman istoric, fără să îngreuneze lectura. În încheiere, un citat care mă urmărește de când am citit-o: „Nostalgia este prețul pe care-l plătim pentru că am fost cândva fericiți.”

imagesHoria Ghibuțiu, jurnalist și prieten drag

„Leviatan” de Paul Auster

Cartea pe care am primit-o de Moș Nicolae, „Leviatan” de Paul Auster (editura Paralela 45, traducere: Mihnea Gafița), mi-e, firește, și cea mai proaspătă în minte. E un Auster dens, dar citibil dintr-o suflare, fiindcă narațiunea are suspans, iar ghemul ei capătă consistență prin cărți, presă literară, crimă, ispășire, adulter, Statuia Libertății, pe scurt, cam ce dă sens existenței unui univers mirobolant cum e cel născocit de scriitorul american. Personajul principal, Benjamin Sachs, în jurul căruia gravitează naratorul Peter Aaron și câteva femei fascinante și admirabil concepute, e de un antagonism tipic operei lui Auster – tumultuosul Sachs e genul pe care să-l adori și să-l compătimești în același timp Mi-a rămas întipărită în minte scena petrecerii de apartament în urma căreia Sachs se prăbușește de la înălțime – e acolo New York-ul lui Woody Allen, al lui Truman Capote („Breakfast at Tiffany’s”), dar, prin complexitate și dezondământul secvenței, pe care o vom urmări din mai multe perspective, aș zice demne de cineastul John Huston, e austeriană toată ziua. Afectiv, însă, m-am legat de Maria Turner, cred că ar putea fi unul dintre cele mai memorabile personaje feminine ale operei lui Auster. „Proiectele” antropologice ale Mariei, în stare să se angajeze drept cameristă doar ca să îi pozeze pe clienți și să le compună portrete, țin, așa cum notează autorul, de o „arheologie a prezentului”, dar sunt, de fapt, un act cultural prea fascinant ca să fie aievea, de o frumusețe care-ți taie respirația. Sunt niște pagini atât de filigranate, în care crâmpeie din realitate încearcă să imite ficțiunea, încât nu puteau fi scrise decât de Auster.

untitledVasilica Slabu Rogozanu – redactor șef adjunct TV Mania și Tv Satelit, un  om bun

„Dragostea în vremea holerei” – Gabriel Garcia Marquez

Habar nu am de ce nu am citit-o până în toamna asta, am mai început-o acum vreo câțiva ani, dar m-am oprit după vreo două pagini. Nu am văzut nici filmul cu Bardem, știam doar vag povestea. In fine…

Mi-a plăcut povestea, mi-a plăcut personajul Florentino Ariza, m-a făcut să înteleg inca o data ca poti iubi pana la moarte. Mi-a plăcut, evident, stilul lui Marquez, stilul ăla care te face să te simți pe o plajă din Marea Caraibilor sau sa simți gustul mâncării de vinete a Ferminei Daza.

26-235759-Coperta_fataAlina Bucsain, redactor cotidianul Click!, Adevărul Holding, om drag

And the winner is…. Randy Taguchi, cu “Vertij“, volum pe care l-am citit în 2014, dar care-mi stă pe rafturi, acasă, din 2008. În primul rând pentru că-mi plac cărțile care mă tulbură, nu cele care mă relaxează, iar aceasta chiar a dat cu mine de toți pereții. Aș putea să o descriu si să o recomand folosind cuvinte care vând un tabloid :), darămite o carte: psihoterapie, moarte, maladie, spiritualitate, sexualitate, autoexilare.

 

 

 

Raluca Damian – redactor cotidianul Click!, om drag

dinastiaÎși spun care a fost ultima carte citită – „Dinastia Sunderland Beauclair” a lui Vintilă Corbu. E genul de carte pe care nu o poți lăsa din mână, iar când o lași, te gândesti doar cum să ajungi mai repede înapoi la ea. În cele trei volume, afli cum o persoană ridică de la zero un colos financiar și învârte pe degete economia mondială. Instructiv, dacă te întrebi vreodată cum se făceau afacerile pe la 1800 și cum se fac și acum, care e marele secret.O carte bine scrisă, cu un personaj principal pe care nu îl vei iubi, dar îl vei admira.

 

 

 

khaledCristina Severin – PR, iubitoare de cărți și mama lui Nicky 

Vânătorii de zmeie” – Khaled Hosseini

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

FOLLOW ME HERE!