Ciprian Macesaru: “Poezia e acea miscare necunoscuta din interiorul unui individ, miscarea aceasta suprimand limitele trairii, ale limbajului, ale gandirii. Poezia esti tu si tu esti poezia. Contopire totala. Ceva de genul asta. Sau poate cu totul altceva.”

ciprian Macesaru fotoNu vreau sa spun nimic despre Ciprian Macesaru, ci vreau sa va las sa-l descoperiti exact asa cum am facut-o si eu: cu bucurie, cu placere, cu surprindere, cu mare drag. Un interviu sincer, onest care dezvaluie mai presus de toate un om frumos, interesant, interesat de tot ceea ce misca si se intimpla in jurul lui.

Daca cineva nu ar sti nimic despre dumneavoastra, cum v-ati recomanda in citeva cuvinte? Ce este ceea ce va defineste?

C.M: Cred că la mine este imediat vizibilă pasiunea. Ceva adolescentin încă îmi domină fiinţa. Mă interesează aproape totul și aș vrea să fac aproape totul. Sunt pantagruelic.

Cind ati scris primul poem?

C.M: În clasa a V-a sau a VI-a. Scriam în maniera lui Eminescu, evident. Îmi amintesc un vers din acea perioadă: “mă scald în balta de plictis”. Vai! Am început să scriu, deși am fost un elev slab, fără prea mare interes pentru literatura română. Mă interesau cărțile din alte lumi, scrise de străini, voiam să evadez, măcar mental, din universul teribil al lumii comuniste. Totuși, am citit haotic (cum altfel?), neavând pe nimeni care să mă îndrume. În liceu (în anii ’90), când profesoara de română, o doamnă admirabilă, mi-a cerut să povestesc ce se întămplă în nu știu care carte de Preda, Rebreanu sau Slavici, am răspuns obraznic: “Doamna profesoară, eu nu citesc despre țărani!” Acum îmi crapă obrazul de rușine. Ce să fac?! Așa eram. Nu suportam literatura română. Dacă-mi spunea cineva de Sadoveanu luam foc (Frații Jderi mi se părea – și mi se pare și azi – ceva de neînghițit). Nici acum nu-l prea agreez pe Marin Preda (din tot ce a scris, prefer prima sa carte, Întâlnirea din pământuri, un volum cu ecouri faulkneriene, din care cel mai pregnant mi-a rămas întipărită în memorie povestirea “Calul”), din Sadoveanu îmi plac foarte mult Creanga de aur și, mai ales, Haia Sanis, o capodoperă a literaturii române, total necunoscută de marea masă a cititorilor. De la Rebreanu prefer Pădurea spânzuraților, iar de la Slavici: Mara (fără a mai pune la socoteală basmele care mi-au încântat copilăria). Dar m-am îndepărtat prea mult de întrebarea dumneavoastră. Iertare!

Cine v-a incurajat sa scrieti? Cine v-a descoperit?

C.M: Sunt autodidact, iar lucrul acesta mi-a adus o mare libertate de mișcare creativă, de gândire, dar m-a și ținut din multe puncte de vedere la nivelul lăutarului. Cam ăsta sunt, un urechist, un lăutar. Dacă mă place lumea așa, bine, dacă nu, n-am ce face, sunt deja turnat, deja format, fontanela felului meu de a fi s-a închis, ceea ce nu înseamnă că nu mai evoluez. Nu. Dacă aș simți că nu mai evoluez, ar fi dramatic, fiindcă știu că încă sunt departe de ceea ce doresc să realizez, chiar dacă am deja 37 de ani. Evoluez, dar numai în coordonatele aiuritoare ale “feldeinței” mele.

Am debutat în 2005 la Radio România Cultural, unde am fost invitat de Dana Pitrop să citesc o povestire (à la Boris Vian) în emisiunea “Generația 2000”. Apoi, tot în 2005, doamna Constanța Buzea mi-a publicat câteva poeme în România literară. În aceeași revistă, Alex Ștefănescu mi-a publicat o povestire: Probleme amoroase. Lui Dan C. Mihăilescu, pe care îl cunoșteam din perioada 1997-2001, când am lucrat la editura Humanitas, i-am luat un interviu pentru Showtime, suplimentul revistei Șapte Seri, iar dânsul, mulţumit de felul în care a decurs colaborarea noastră, mi-a propus să realizez interviuri pentru Litere, Arte & Idei, revista pe care o conducea. Pentru mine a fost ca un vis (știu că unii vor zâmbi ironic în fața patetismului meu, dar cred că trebuie să știm să apreciem cu adevărat astfel de momente ale vieţii noastre). Din păcate, la scurt timp după aceea, Litere, Arte & Idei a încetat să mai apară. Dan C. Mihăilescu a continuat să mă încurajeze, în ideea că aș putea închega un volum cu cele mai bune dintre interviurile mele, lucru care s-a și întâmplat. În 2007 am debutat la Editura Curtea Veche cu două cărți, una de poezie, Cântecul greierilor de sub calea ferată, alta de interviuri, Dialoguri în oglindă (printre cei intervievați se numără: Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Simona Popescu, Ioana Nicolaie, Radu Paraschivescu, Doina Jela, Alex Ștefănescu ș.a.).

Cum v-ati dat seama ca acesta este drumul pe care vreti sa mergeti mai departe in viata?

C.M: Nu mi-am pus niciodată problema astfel, însă îmi este clar faptul că numai prin scris pot spune ceva. N-am găsit altă modalitate mai bună, deşi am încercat.

Ce e poezia pentru dumneavoastra?

De obicei evit să răspund la această întrebare, fiindcă e una dintre cele mai intime întrebări pe care le cunosc. Să vedem dacă acum voi putea ridica fie și doar puțin vălul. Emily Dickinson are o definiție care-mi place mult (cred că mi-o amintesc destul de exact). Spunea că poezia e atunci când simți că ți-a fost retezat creștetul capului. Nu știu ce aș putea spune mai mult. Poezia e acea mișcare necunoscută din interiorul unui individ, mișcarea aceasta suprimând limitele trăirii, ale limbajului, ale gândirii… Vedeți, e complicat. E, poate, și prea pretențios ce am spus. Poezia ești tu și tu ești poezia. Contopire totală. Ceva de genul ăsta. Sau poate cu totul altceva.

Care va sunt cele mai dragi versuri din tot ceea ce ati scris?

C.M: Cele mai dragi?! Hm! Mai repede aș putea să vă spun care sunt cele mai proaste versuri pe care le-am scris. În fine, voi cita trei versuri pe care le-am postat recent pe facebook. Nu știu dacă sunt cele mai frumoase.

un soare vânăt e umărul meu.

 ca un clopot, părul tău negru

mă izbește întruna.

S-a spus ca in poeziile dumneavoastra aveti atitudinea unui partener de discuţie, calm, prietenos si ca aveti puterea de a afisa o franchete deloc deranjanta. Vi se potriveste aceasta descriere?

C.M: Aici faceți o confuzie, descrierea despre care amintiți făcea referire la felul în care realizez interviurile, dar cred că s-ar potrivi perfect și felului în care comunic prin poezie, fiindcă exact asta am încercat până acum, să fiu calm și prietenos cu cititorul, să nu-l bruschez și, mai ales, să nu-l păcălesc.

Am citit multe dintre poeziile dumneavoastra si mi s-au parut foarte frumoase. Chiar daca sint pline de metafore, reusiti sa va faceti  usor de inteles. Simtiti in vreun fel ca sacrificati ceva pentru a reusi acest lucru? Adica scopul dumneavoastra nu pare a fi să-i uimiti pe cititori prin exprimari cit mai criptice, ci a va face înţeles. Asa este?

C.M: Vă mulțumesc pentru apreciere! Ați intuit corect. Am vrut să scriu o poezie clară, într-un limbaj simplu, dar cu un mesaj important. Nu simt că aș sacrifica vreun pic din calitate abordând astfel poezia, dar sunt sigur că mulți au senzația asta. Are Raymond Queneau un poem care răspunde perfect la această întrebare:

“Gesturi exagerate”

Te-ntreabă cineva poate

și faci la gesturi exagerate

ca și cum un ghem de cuvinte nu-i

de-ajuns, ca să-I spui lămurit

lui, oricui: Domnule, o iei de două ori la dreapta

de trei ori la stânga vreo cincizeci de metri înainte

în dreptul farmacistului din colț o cotești cuminte

și-ai și nimerit 

  • ori îi mai poți spune:

luați metroul, dum-dumul

și asta mă va scuti de gesticulări,

ca să vă indic, Rătăcitule Domn –

eu, drumul

dar poate că tu ești rătăcitul

când cineva bâlbâitul

te-ntreabă de-o stradă de care

nicicând n-ai auzit poate

și vrei să-ți ascunzi din pudoare

ignoranța și faci la gesturi exagerate

(traducere de Ion Caraion)

Fără gesturi exagerate, așadar. Fii complicat doar dacă prin asta nu vrei să ascunzi neputința, doar dacă sporeşti astfel valoarea artei tale. Sunt azi la noi câțiva poeți care excelează în tehnică. Dacă însă dai de-o parte demonstrația de virtuozitate, râmâi cu un mesaj banal, uneori meschin de-a dreptul. Sunt foarte rari acei poeți care excelează atât în plan emoțional, cât și în cel tehnic. Nu vă lasați păcăliți, le-aș spune cititorilor, căutați povestea, emoția, acel ceva de dincolo de jongleriile lingvistice.

Pe de altă parte, trebuie să vă mărturisesc că acum lucrez la un poem cu totul altfel față de ce am scris până acum, e cel mai ambițios poem pe care l-am scris vreodată. Se numește “Mișcări” și veți putea citi o parte din el în numărul 3 al revistei Luceafărul de dimineață (care e de găsit și pe internet), ce ar trebui să apară, din câte mi s-a spus, în jurul datei de 25 martie. Am simțit nevoia să fac o schimbare în modul de a scrie poezie. Am scris simplu destul. Sper ca din cele cinci volume de poezie pe care le-am publicat până în prezent să rămână măcar două-trei poeme. Vorba cuiva, măcar un vers și tot ar fi extraordinar. Nu știu dacă după “Mișcări” voi mai publica poezie. Să publici poezie înseamnă să te expui cu brutalitate. Ești precum boul jupuit al lui Rembrandt. Simt că de-aș merge mai departe aș pierde controlul. Cine știe, poate că poezia ar avea de câștigat, dar am decis să rămân cu mințile întregi, așa că mă voi opri. Peste câțiva ani poate va dori cineva să publice o antologie cu cele mai bune poezii pe care le-am scris. Mi-ar plăcea. Eu însă mă voi dedica exclusiv prozei. În luna aprilie a acestui an o să-mi apară, la Editura Trei, cel de-al doilea roman. Se numește Portbagaj și cred că, având doar vreo sută de pagini și un foarte susținut ritm, ar putea interesa un număr destul de mare de cititori, cititori inteligenți, zic eu, fiindcă romanul, în ciuda ușurinței cu care se citește, vorbește despre lucruri importante. Vedeți, am folosit aceeași strategie ca în poezie. Din Portbagaj am citit anul trecut în cadrul Clubului de proză ținut de Filiala București Proză a USR, iar anul acesta, Clubul de proză mi-a acordat un premiu pentru roman în manuscris. S-ar putea spune că Portbagaj a pășit cu dreptul în lume.

Care sint poetii contemporani care va plac cel mai mult? Cu care dintre ei sinteti prieten?

Voi aminti, într-o ordine aleatorie, mai întâi poeţi străini, apoi poeţi români. Stanisław Barańczak, Matthew Sweeney, Gunnar Harding, Murat Nemet-Nejat, Lars Gustafsson, Dennis O’Driscoll, Arthur Sze, Liubomir Levcev, Angelo Verga ş.a. Ion Mircea, Mircea Cărtărescu, Ioan Es. Pop, Matei Vișniec, Ion Mureșan ş.a. Am relații cordiale cu câțiva poeți români. Nu știu însă dacă pot vorbi despre prietenie. Slavă Domnului că am totuși prieteni, chiar dacă nu sunt poeți.

Pina la urma ce va place mai mult sa faceti, sa scrieti poeme sau sa realizati interviuri?

C.M: Categoric să scriu poeme.

Un interviu bine luat poate scoate la lumina lucruri pe care unii oameni le “instraineaza” mai greu. La urma-urmei, ce va propuneti de fiecare data cind luati un interviu cuiva?

C.M: Nu mă interesează să fac pe jurnalistul iscoditor. Vreau să obţin lucruri care să fie interesante şi peste ani. Încerc să nu-l las pe intervievat să cadă în capcana elementelor de conjunctură. E greu, nu întotdeauna reuşesc.

Spuneati la un moment dat ca v-ati dori sa-i intervievati pe Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Patapievici. Ati reusit in cele din urma acest lucru?

C.M: Pe Andrei Pleşu şi pe Gabriel Liiceanu nu i-am abordat nici până azi, poate şi pentru că n-am reuşit să realizez interviul cu Horia-Roman Patapievici, deşi mi l-am dorit foarte mult, Patapievici fiind un om pe care-l admir, un gânditor extraordinar. Eşecul acesta mi-a tăiat aripile. De atunci fac foarte rar interviuri. Aproape numai autorii străini mă mai tentează.

Ce este cel mai important pentru dumneavoastra atunci cind luati un interviu: placerea comunicarii in sine, dorinta de a sti, de a cunoaste, avalansa de idei/raspunsuri scoase la lumina, spiritul polemic, ce anume?

C.M: Pe lângă ce am răspuns la a unsprezecea întrebare, aş mai spune că mă interesează personalitatea celui intervievat, farmecul acestuia (dacă e cazul), trăsăturile intelectuale şi umane etc.

Cit de mult conteaza ca interlocutorul sa aiba incredere in cel care-l  intervieveaza si cum faceti dumneavoastra sa-i deschideti apetitul pentru conversatie?

C.M: Interlocutorul trebuie să simtă că îi cunoşti povestea, dar şi că eşti onest. E nevoie şi de un anumit grad de condescendenţă. De asemenea, trebuie să fii civilizat în exprimare, oricât de fermă ar fi poziţia ta.

La un moment dat realizatorul tv, Andi Moisescu spunea ca in conditiile dezvoltarii galopante a new-media, a tuturor retelelor de socializare care pun imediat pe tapet fapte, idei comunicate in cel mai scurt timp, in conditiile dezvoltarii scriiturii personale pe bloguri, site-uri etc., interviul este un gen pe cale de disparitie. Sinteti de acord cu aceasta opinie?

C.M: Îmi place Andi Moisescu, emisiunea sa, Apropo.tv, este una dintre puţinele emisiuni tv de calitate din România, dar cred că de data asta se înşală. Dezvoltarea căilor de comunicare prin intermediul internetului nu face decât să contribuie la răspândirea interviului. Vă dau un exemplu: astăzi, un blogger poate realiza un interviu cu un scriitor important. Nu mai e neapărat nevoie să lucreze pentru nu știu care revistă culturală.

Ati publicat articole, interviuri, proza si poezie in reviste precum: Litere, Arte & Idei, Romania literara, Cuvintul, aLtitudini, Poesis International, Orizont, Mu (Spania) si ati debutat in anul 2007 cu volumele Cintecul greierilor de sub calea ferata (poeme) si Dialoguri in oglinda (interviuri), aparute la Editura Curtea Veche. In anul 2010 au aparut la Editura Brumar, jurnalul cultural Focul din timpla si volumul Poeme, urmate, in 2011, de Strazi interioare si altele. De care dintre toate aceste proiecte frumoase sinteti cel mai mindru?

C.M: Între timp s-au mai adunat câteva cărți, romanul Superhero (Ed. Cartea Românească, 2012), două volume de versuri, Roșu pentru pietoni (Ed. Charmides, 2012) și Debaraua cu simțuri (Ed. Tracus Arte, 2013). În plus, așa cum v-am spus, curând va fi publicat romanul Portbagaj (Ed. Trei). Voi fi oarecum laș și voi spune că, fiind ultima, Portbagaj este cartea de care sunt cel mai mulțumit (n-aș spune că sunt mândru, e un cuvânt care implică o infatuare de care mă jenez), deși la fel de mulțumit sunt de Focul din tâmplă sau de Debaraua cu simțuri.

Semnati in continuare cronica de carte din revista Sapte Seri? Cum selectati cartile despre care scrieti acolo?

C.M: Am ţinut vreme de șapte-opt ani rubrica de carte din Șapte Seri, până la începutul lui 2012. Scriam fie despre noutăți importante, fie despre cărți nu neapărat recent apărute, dar pe care consideram că e necesar să le readuc în atenția cititorilor. Nu erau chiar cronici, ci mai degrabă niște recomandări. Scriam simplu, încercând să atrag cât mai mulți cititori.

Sinteti fondatorul si directorul revistei Accent Cultural din Bucuresti. Ce v-ati propus cind ati demarat acest proiect? Vi se pare ca v-ati atins obiectivele?

C.M: Am făcut mai întâi Accent cultural, apoi Accente. Ideea e simplă. Mi-am dat seama că nu există o revistă de cultură cu adevărat accesibilă pentru bucureșteni. Accente este gratuită și se distribuie în teatre, cinematografe, librării, săli de spectacole etc. Un alt aspect important este cel referitor la tipul de texte din revistă: sunt scurte și nu foarte pretențioase. Sunt texte care pot fi citite și înainte de începerea unei piese de teatru, de exemplu. Am vrut o revistă care să se diferențieze de clasicele reviste de cultură.

Ati terminat psihologia. Cu ce ginduri ati urmat aceasta facultate?

C.M: Cu gânduri de bucurie. Am scăpat astfel de armată. Psihologia nu m-a interesat mai mult decât m-ar fi interesat dacă nu aș fi urmat cursurile acelei facultăți. I-aș fi citit oricum pe Freud, Jung sau Adler. Știu psihologie cam cât știe orice om interesat de lucrurile de bază ale acesteia. Psihologia a fost doar un accident în viața mea, deși nu neg că atunci când scriu proză, ceva–ceva din ce am studiat în facultate tot îmi folosește. Ar fi trebuit să merg la Arte, cred că aș fi fost un sculptor bun. Mă rog, ce-a fost a fost.

Cit de mult considerati ca ajuta oamenii de PR si marketing promovarea cartii? Stiu ca ati lucrat o vreme in cadrul departamentului de marketing al editurii Humanitas.

C.M: Păi, depinde de oameni. Ați menționat numele editurii Humanitas și trebuie să spun că nu-i înțeleg pe cei care aruncă vorbe de genul: “Aaa, pe autorul ăsta l-a umflat Humanitas” sau “De autorul acesta se scrie doar fiindcă e apărut la Humanitas” sau “E un autor bun, dar fără Humanitas n-ar fi existat”. Măi, oameni buni, le-aș spune, care e vina editurii?! Faptul că știe să-și promoveze cărțile e o vină?! Înțelegeți așadar că îi consider foarte importanți pe oamenii care se ocupă de PR & Marketing. Humanitas a reușit să facă din câțiva scriitori români adevărate vedete. E un lucru remarcabil.

Sinteti toboşar în formaţia de indiepunk Hotel Fetish si ati lansat în 2006 un prim album (Tango). Va putem si vedea, asculta undeva live?

C.M: În mai 2008 am scos al doilea album (Boys In Shorts Are Not Decent), aveam un oarecare succes, în sensul că erau pline cluburile la concertele noastre, dar formația s-a destrămat din cauza unor neînțelegeri existente între doi dintre colegii mei. Am fondat apoi formația Toulouse Lautrec, dar după vreun an de activitate, eu și unul dintre chitariști ne-am retras, dorind să cântăm altceva. Acum lucrăm la un album de rock instrumental, dar nu știm dacă și când vom putea apărea în public.

Scriitorul si criticul literar Dan C. Mihailescu a spus despre dumneavoastra ca aveti un dracusor in tot ceea ce faceti. La ce credeti ca s-a referit mai précis?

C.M: Sunt un tip aparent liniștit, dar când fac ceea ce-mi place, drăcușorul despre care vorbea Dan C. Mihăilescu începe să-și arate cornițele. Apele calme ascund în adâncurile sale un monstru hohotitor, parcă Nietzsche a zis asta. Nu ascund chiar un monstru, dar nici vreun îngeraș. A spus bine Dan C. Mihăilescu, un drăcușor.

Ce va place cel mai mult sa cititi?

C.M: Citesc orice, proză, poezie, memorialistică, filosofie, teatru, dar proza este pe primul loc.

Care sint scriitorii contemporani pe care-i apreciati cel mai mult, romani si straini?

C.M: Străini: John Irving, Mario Vargas Llosa, Milan Kundera, Ian McEwan, Javier Marías, Alasdair Gray, Paul Auster, Peter Høeg, José Luís Peixoto, Thomas Pynchon, Margaret Atwood, Javier Cercas, John Barnes, Niccolò Ammaniti, Graham Swift, Peter Handke, Dubravka Ugrešić ș.a.

Români: toți. Ca să nu se supere niciunul.

Care sint cartile care v-au marcat cele mai importante perioade ale vietii?

C.M: E o listă destul de lungă și sper să nu îi plictisesc pe cititori, dar întrebarea dumneavoastră îmi face mare plăcere. Cărțile menționate mai jos înseamnă foarte mult pentru mine, chiar dacă unele dintre ele au și destule defecte. Clar de femeie, de exemplu, am mai spus-o, prezintă carențe de construcție, dar este romanul care mi-a vorbit cel mai bine, într-o anumită perioadă, despre iubire și singurătate. Este o carte splendidă. Păcat că traducerea apărută după 1989 nu se ridică la nivelul celei vechi, apărute în colecția Globus. Probabil că Omul din subterană, Colecționarul, Mașenka, Inimă de câine sau Malatesta nu sunt cele mai valoroase opere scrise de autorii lor, dar au avut un impact major asupra mea. Evident că după ce am citit Inimă de câine am citit și Maestrul și Margareta, dar momentul miraculos a fost cel al descoperirii, al primului impact cu opera bulgakoviană. Cel mai bine e să vă dau lista. Cred că vorbește de la sine.

Basme (Slavici), Povestea lui Harap Alb (Creangă), Alice în Țara Minunilor (Lewis Carroll), Don Quijote de la Mancha (Cervantes), Omul invizibil (H. G. Wells), Moby Dick (Melville), Memoriile postume ale lui Brás Cuba (Machado de Assis), Orele astrale ale omenirii (Stefan Zweig), Bustan (Saadi), Viața lui Galilei (Brecht), Florile răului (Baudelaire), Doamna Bovary (Flaubert), Un om sfârșit (Papini), Portret al artistului în tinerețe (Joyce), Tristram Shandy (Sterne), Nuvele (Cehov), Casa cu stafii (Plaut), Poezii (Emily Dickinson), Ghimpl-Netotul și alte povestiri (Bashevis-Singer), Marele Gatsby (Fitzgerald), Clar de femeie (Romain Gary), Omul din Subterană (Dostoievski), Proză austriacă modernă (antologie), Etica nicomahică (Aristotel), Povestiri din Petersburg (Gogol), Cuibul de vipere (Mauriac), Nuvela americană contemporană (antologie), Malatesta (Montherlant), Metamorfoze (Ovidiu), Visul unei nopți de vară (Shakespeare), Confesiuni (Augustin), Poezie americană modernă și contemporană (antologie), Berlin Alexanderplatz (Döblin), Cântec despre mine (Whitman), Sărutul lui Iuda (Lobo Antunes), Nostalgia (Cărtărescu), Lucrurile (Georges Perec), Moarte pe credit (Céline), Ariel și alte poeme (Sylvia Plath), O casă pentru totdeauna (Enrique Vila-Matas), Cerul ocrotitor (Paul Bowles), Foamea (Hamsun), Zbor în bătaia săgeții (Patapievici), Istoria civilizației române moderne (Lovinescu), Schimbarea la față a României (Cioran), Știința voioasă (Nietzsche), Istoria ilustrată a picturii de la arta rupestră la arta abstractă (volum realizat de un grup de specialiști francezi), Homo Faber (Max Frisch), Poeți italieni din secolul XX (Marin Mincu), Scurtă istorie a timpului (Hawking), Senilitate (Svevo), Răbdare în azur (Hubert Reeves), Zazie în metrou (Qeuneau), Întâmplări în irealitatea imediată (Blecher), Baronul din copaci (Calvino), Amphitryon (Heinrich von Kleist), Moartea lui Virgiliu (Broch), Lunaticii (Arthur Koestler), Tunelul (Sábato), Colecționarul (Fowles), Grădina de ciment (Ian McEwan), Trans-Atlantic (Gombrowicz), Orbirea (Canetti), Mașenka (Nabokov), Unde scurte (Monica Lovinescu), Inimă de câine (Bulgakov), Animal pe moarte (Philip Roth), Mi se spune capucin (Harms), Cititorul (Schlink), În zahăr de pepene (Brautigan), Femei (Bukowski), Întreabă praful (Fante), Balzac și micuța croitoreasă chineză (Dai Sijie), Marea (Banville), Pe neașteptate, un înger (Jaime Bayly), V. (Pynchon), Omul fără însușiri (Musil), Opera poetică (Pessoa), Spre pacea eternă (Kant), Mașina Lumii și alte poeme (Carlos Drummond de Andrade)  ș.a.

Ce carte cititi acum?

C.M: Vedere spre Paradis de Ingvar Ambjørnsen.

Personal, v-am intilnit prima data la evenimentul organizat de Libraria Bastilia inchinat noptilor macedonskiene. Va plac intilnirile deschise, cu public? De ce?

C.M: Nu mă dau în vânt după astfel de întâlniri, sunt destul de timid.

Ce aveti acum in lucru?

C.M: Lucrez la poemul “Mișcări”, despre care v-am povestit, precum și la o carte despre care deocamdată prefer să nu spun nimic, fiindcă nu vreau să stric surpriza.

Foto: Mihai Cucu

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

FOLLOW ME HERE!