Despre “Filosofia sexului”, de Radu F. Constatinescu
Am amînat destulă vreme pînă să scriu despre „Filosofia sexului” a prietenului meu, Radu F. Constatinescu. Am vrut însă să fac neapărat acest lucru pînă nu apare și cea de-a doua sa carte, așa că astăzi mi-am făcut curaj. De ce am avut nevoie de curaj? O să fiu sinceră, așa cum e și el în această carte. N-am scris pînă acum despre ea pentru că – s-ar putea să rîdeți – nu-mi place să vorbesc despre acest subiect, așa în gura mare. Eu sînt, pe undeva, genul ăla mai pudibond, nesuferit pentru o mare parte dintre oameni.
Aș vrea să spun de la început că am apreciat faptul că titlul este scris cu s, nu cu z, pentru că filosofia este cea care aduce cu ea dragostea de înțelepciune, nu cealaltă. Trebuie să mărturisesc, de asemenea, că m-am apucat de carte, avînd cumva deja întipărită în minte ideea că nu o voi putea citi pînă la sfîrșit avînd în vedere subiectul ei (ce să mai încoa’-și-‘ncolo, am pornit cu o preconcepție gata instalată în cap cum că nu va fi pe gustul meu, o meteahnă veche de-a mea, de care mă străduiesc să scap si chiar lucrez intens la asta). Iartă-mă, Radu! Asta nu pentru că n-aș fi crezut că Radu scrie bine (din contră), ci cumva cu ciudă că n-a abordat un subiect mai cu greutate. Mi se părea cumva… risipă de talent.
Înainte să mă apuc de carte, m-am tot întrebat despre ce naiba poate fi vorba în ea, că doar n-o fi scris în atîtea pagini doar despre sex și filosofia lui (ce atîta filosofie, m-am întrebat eu?). O fi cumva o culegere de eseuri, de povestiri legate de experiențele sexuale sau ce naiba o fi filosofia asta a sexului? Răspunsul a venit chiar din partea autorului, și asta imediat, chiar la pagina cu numărul 9. „Ai acum în mână o carte care nu-i nici roman, nici eseu, nici culegere de sfaturi practice. Sau este un eseu scris in stil romanesc doldora de sfaturi care pot să se dovedească uneori destul de practice. Un experiment care, ca orice experiment, conține o doză de risc și un set de măsuri de siguranță. Principala fiind că poți sp-l ăntrerupi oricând. Așa cum poți să renunți la post când te lasă nervii. Postul e foamea-experiment. (…) Un exercițiu menit să ne ajute să înțelegem. Pentru că umanitatea nu e posibilă fără revelație, iar revelația nu e o formă de noroc. E, cel mai adesea, o chestiune de alegere”.
Corect. Acum că am știut la ce să mă aștept, altfel m-am pus pe citit. Și-am citit, și-am citit, pînă am terminat-o. Și uite așa mi-am mai demonstrat încă o dată (pentru a cîta oară) că nu e bine să pornești niciodată la drum cu idei preconcepute.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la cartea lui Radu? Sinceritatea abruptă. Autoironia. Și multele propoziții, fraze care mi s-au părut atît de bune încît am simțit nevoia să le însemnez ca pe niște citate demne de reținut, de menționat în anumite contexte. Iată doar un mic exemplu, o frază pe care aș vrea s-o repet oricui îmi va spune că e cool să fii tînăr la orice vîrstă și că tinerețea e în noi, nu în anii pe care-i purtăm. „Tinerețea este o stare? N-are legătură cu biologia? Hai, sictir! Părul lung trebuie să fie negru. Iar blugii tăiați nu se potrivesc cu varicele.” Ceva neadevărat aici? Nicidecum. Doar ceva de bun simț aș zice!
Radu e dur cu ceilalți, dar e în primul rînd dur cu el: „Din cauza caracterului meu infect nu cunosc prea mulți oameni. Poate dumneavoastră sunteți mai sociabil.” Strecoară destul de des lucrul ăsta, pe ici, pe acolo, de parcă s-ar strădui să-ți demonteze părerea bună pe care ai putea să ți-o faci despre el.
Mi-a mai plăcut faptul că „Filosofia sexului” nu dă verdicte. Sau poate că dă, dar eu n-am simțit lucrurile așa. Radu a scris o carte ce poate să îți placă sau nu. Poți să-ți iei din ea lucrurile care te interesează sau poți să nu iei nimic. Pentru asta există telecomanda. Poți să-nchizi cartea și să-ți vezi de drumul tău sau poți să citești mai departe. La urma-urmei, e alegerea ta. Radu nu face altceva decît să te ducă pe drumul lui, să-ți arate ce face și cum reacționează el, cum gîndește și ce-nseamnă dragostea, sexul, viața pentru el. „Ca filolog, am citit câteva tîmpenii, iar ca autor e foarte posibil să fi scris destule. Cred însă că viziunea mea asupra lumii este corectă, lucru de care știu că sunteți siguri la rândul vostru. Ca fiecare. În aceste cazuri, nici nu există viziuni incorecte și răspunsuri greșite, de vreme ce fiecare om este centrul indiscutabil al lumii lui.”
Îmi mai place că spune fără ocolișuri ceea ce are de zis și de cele mai multe ori nu ascunde nimic în substraturi. Totul e la suprafață, la vedere. Nu umblă cu dedesubturi și nu vrea să pară altceva decît ceea ce este. „Nu mă încîntă ideea că unii critici se vor strădui să descopere în text lucruri la care nici nu m-am gîndit. De fapt, eu nici nu-mi doresc să scriu literatură, lucru care-mi reușește, de altfel, foarte bine”, spune el cu sinceritate.
Radu vorbește despre dorință, sexualitate, dar nu din cărți, ci din propria experiență și tocmai de aceea cartea mi se pare că transpiră prin fiecare pagină veridicitate și verosimil. Pentru asta e nevoie însă de curaj. Conștient că mulți îl vor judeca, Radu dă de pămînt și cu bărbații și cu femeile, dar în primul rînd cu el însuși. „Imi plac femeile, dar promiscuitatea evidentă mă deranjează. Mai ales când e a altora. Nu-mi plac don-juanii. Nici mogulii. Asta pentru că mi-am dorit să fiu eu un don-juan mogul.”
După părerea mea, e greu să fii atît de direct cum e el și totuși Radu își asumă tot ceea ce scrie. Pur și simplu nu cred că-i pasă dacă și cine o să-l judece și pentru ce. „De ce sînt atât de sarcastic cu ceilalți? Din frustrare. Ca toți oamenii ai căror înaintași s-au descurcat mai bine, am preluat un băț de ștafetă cît o prăjină. Cu care e greu să alergi suta în 10 secunde.”
In felul ei, cartea mi se pare brutală. Brutal de sinceră, brutal de vizuală, brutală la nivel lingvistic, chiar brutal de introspectivă, dar cu toate astea este plină de o sensibilitate care nu e la îndemîna oricui.
Așa cum speram, cartea e despre sex și filosofia lui, integrată însă în contextul unei vieți firești cu toate frustrările și satisfacțiile ei, cu dorințele împlinite sau doar visate și proiectate într-un conștient ce poate fi privit cu ochii larg deschiși. „Filosofia sexului” e despre dragoste și sentimente, despre adevărul tău sau al altora, e despre joburi și nedreptăți, despre snobi și anotimpuri, despre reacții sau lipsa lor, despre feminitate, despre scopuri ca mod de viață, despre tot felul de trăiri înșurubate unele în continuarea celorlalte. E despre viață, aș spune eu.
Cum cartea se termină oarecum brusc autorul îi îndeamnă pe nemulțumiți să-și aleagă singur varianta de final de pe www.filosofiasexului.ro. care le place sau îi coafează mai bine. Eu am ales un final din carte care sună exact așa:
„Kant a ajuns la concluzia că efortul de a trăi moralmente curat este tot ce ne cere Dumnezeu. De fapt, nu există nimic mai dificil. În fiecare om sunt închiși pe un teritoriu stâmt animalul și filosoful.”
