„Dispariția” de Dror Mishani – editura Trei
„Plânset de copil” de David Jackson – editura Trei
De data aceasta am ales să scriu despre două cărți. De ce? Pentru că deși ambele au ca subiect dispariția a doi copii, totuși sunt cât se poate de diferite între ele. De ce am ales totuși să le prezint împreună? Pentru că ambele au un final care te face să reconsideri tot ceea ce ai citit până atunci.
„Dispariția”, cartea scriitorului israelian Dror Mishani, este un roman polițist total atipic, care nu seamănă cu nimic din ceea ce am citit eu până la el. Polițistul desemnat să rezolve cazul de dispariție a unui copil nu are nimic din sclipirea și inteligența unor personaje similare din alte cărți, ci dimpotrivă, este mai degrabă un anti-erou. E nesigur pe el, are o relație mult prea strânsă cu părinții la cei aproape 40 de ani ai lui, greșește, bâjbâie, însă ceea ce m-a cucerit cu adevărat este faptul că e conștient de toate aceste lucruri. Avraham Avraham (ce nume!!!) e foarte uman și poate și de aici am stat mereu cu speranța în suflet că va găsi în cele din urmă o cale prin care să-și arate priceperea și să aibă parte de o transformare care să-l pună dintr-o dată în cu totul altă lumină, favorabilă, desigur.
„Dispariția” este o carte cu personaje extrem de bine construite, care te intrigă,personaje atipice, pe care vrei să le descoperi, dar pe care ai impresia că nu ajungi niciodată să le cunoști îndeajuns de bine. Totul pare incert, până și vina, adevărul, inocența sunt foarte greu de definit în această carte. Și chiar și atunci când ai impresia că ești pe cale să ghicești adevărul sau măcar să-ți duci raționamentele într-o anumită direcție au loc tot felul de răsturnări de situație sau pur și simplu afli amănunte care-ți dau peste cap teoriile creionate. Dar ceea ce mi s-a părut de-a dreptul remarcabil este faptul că autorul a creat mai mult de un final și asta pentru că adevărul absolut îl afli abia pe ultima pagină.
Dacă „Dispariția” a avut, în opinia mea, un final fabulos, care m-a făcut să reevaluez întreaga carte, la „Plânset de copil”, de David Jackson am avut sentimentul că scriitorul m-a păcălit tot timpul. Cartea este foarte bine gândită și este atât de dinamică, încât cu greu o poți lăsa din mână. „Plânset de copil” este un thriller psihologic cu situații halucinante pe care le trăiești cu sufletul la gură alături de protagonistă. E o cursă contra cronometru privită dintr-o perspectivă foarte intimă, aceea a unei mame care ar face orice pentru a-și recupera copilul răpit. Și când spun orice, trebuie înțeles ca atare. Mi-au plăcut profunzimea observațiilor psihologice, sentimentul că te uiți la un film care se desfășoară chiar acolo, sub ochii tăi, întrebările pe care te face să ți le pui, „oare eu ce-aș fi făcut în locul ei?”, apartenența la o poveste emoționantă și înfricoșătoare totodată. Marele merit al scriitorului este acela că reușește să creeze o intrigă în care te încrezi orbește, o poveste fără fisură care nu-ți stârnește nicio suspiciune și poate tocmai de aceea finalul e unul de natură să te lase fără replică. Nu spun mai mult pentru că mi-aș dori să citiți această carte și să vă formați propria opinie, fără a vă influența eu în vreun fel sau altul.
