I.L. Caragiale despre Eminescu: “Era o frumusete. O figura clasica incadrata de niste plete mari negre: o frunte inalta si senina, niste ochi mari. La aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este inauntru; un zimbet blind si adinc melancolic. Avea aerul unui sfint tinar coborit dintr-o icoana, un copil predestinat durerii, pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.”
Scris care avea sa ne atinga intr-un fel sau altul pe noi toti. Sa se strecoare in sufletele noastre si sa ne releve partea aceea sensibila, poetica, a fiecaruia dintre noi. Partea aceea pe care de obicei o tinem pentru noi insine, bine ascunsa de ochii celorlalti, de care uneori ne rusinam, dar care – recunoastem sau nu – este singura care ne face oameni in adevaratul sens al cuvintului. Toti il pretuim, il iubim, il admiram pe Eminescu in felul nostru si pentru fiecare el inseamna altceva. Tocmai pentru ca Eminescu este Poetul in care ne regasim mai mult ca oriunde ca individualitate, dar si ca neam.
Catalina Grama (Jojo), actrita
Pe Eminescu l-am iubit de cand ma stiu! Am crescut cu poeziile sale si ii datorez acestuia numele meu. Mamei mele i-a placut atat de mult poezia “Luceafarul” incat m-a botezat Catalina. Sunt convinsa ca nimic nu e intamplator si ca de aceea iubesc atat de mult poezia. Atat de mult incat scriu poezie.
Scrisorile lui Eminescu, “Floare albastra”, “Atat de frageda”, “De ce nu-mi vii” s.a.m.d, reprezinta inceputurile universului meu alcatuit din versuri. Pentru mine Mihai Eminescu e poezia.
Mi-as dori ca fiul meu sa creasca la fel cum am facut-o eu : inconjurat de carti si de frumos.
Cristian Simonca (Otrava) – blogger (http://www.bloguluotrava.ro/)
Eram pusti. Aveam 3-4 ani iar tatal meu citea foarte multa poezie. Avea o mare pasiune pentru poetii rusi. Esenin era preferatul lui. Invatasem si eu…asa dupa ureche…”Focul vanat” si “Scrisoare mamei”. Imi aduc aminte insa ca la un moment dat canta la pian si avea o carte langa pian. Am intrebat ce e cu cartea asta? Mi-a raspuns ca sunt poezii scrise de Eminescu. Si l-am rugat sa imi citeasca si mie ceva. Mi-a citit “O, ramai”. Mi-a placut la nebunie poezia asta. L-am tot batut la cap sa o citeasca si iar sa o citeasca pana am reusit sa o invat. Mi-a ramas in minte momentul ala. Parca a fost ieri. Cand am crescut mai mare si am invatat sa citesc m-am indragostit de poezia lui Eminescu. Imi aduc aminte ca in generala si apoi in liceu eram pasionat de Eminescu. Cred ca si acum stiu pe de rost 7-8 poezii. A fost mereu pe sufletul meu. Eram fascinat de “Calin nebunu’”, de “Epigonii”, de “Imparat si proletar”, de Luceafar. Pe care reusisem la un moment dat sa il memorez integral. Eminescu, ca si Caragiale, nu o sa fie niciodata desuet. O sa se potriveasca perfect cu toate vremurile pe care le traim. Cartile lui Eminescu sunt la locul lor, in casa in care am copilarit si de ele cu siguranta o sa se bucure si copiii mei. Legat de ziua lui de nastere…la mine e simplu. O sa tin minte toata viata ziua asta. Este cu fix o zi inainte de data mea de nastere.
Anca Dumitra – actrita
Nu as sti sa spun cu precizie varsta la care l-am citit pentru prima data pe Eminescu. Se prea poate ca poezia sa, ca simplu titlu informativ sa fi ajuns la mine cu mult inainte de a ma fi straduit sa-i fi invatat “Luceafarul”, lucru care mi-a si reusit la un moment dat:). La drept vorbind, pe noptiera copilariei mele doua carti au sezut noapte de noapte la capataiul meu: “Noul testament” in imagini si Basmele lui Eminescu. Cunosteam indeaproape “Fat-frumos din lacrima”, insa “Calin-file din poveste” a fost intotdeauna preferatul meu :). Iar partea a VII-a a ramas pana astazi cea mai frumoasa descriere, avand cele mai nobile simtaminte si cel mai fermecator erotism din cate am citit vreodata! Apoi, in preajma liceului am descoperit scrisorile sale catre Veronica Micle si mult mai tarziu, cineva drag, mi-a ‘daruit’ un poem de-al lui Eminescu, “Si era ploaie cu senin”, poem care mi-a ramas in suflet si cu care de altfel m-am si prezentat la admiterea la facultate, in 2006. Adesea ma gandesc ca viata reala nu se ridica la inaltimea scrierilor despre ea, iar atunci cand Mihai Eminescu este reperul, cu atat mai putin ai sorti de izbanda, dar in fond, asta este si frumusetea lor; pana la urma, cele mai frumoase si mai simple versuri te pot face sa mori de fericire, ca in cazul urmatoarelor:
“Pe un pat de scânduri goale doarme tânãra nevastã
În mocnitul întuneric şi cu faţa spre fereastã.
El s-asazã lângã dânsa, fruntea ei o netezeşte,
O desmiardã cu durere, suspinând o drãgosteşte,
Pleacã gura-i la ureche, blând pe nume el o cheamã,
Ea ridicã somnoroasã lunga genelor maramã,
Spãriet la el se uitã… i se pare cã viseazã,
Ar zâmbi şi nu se-ncrede, ar rãcni şi nu cuteazã.”
