In liceu, Lia Bugnar avea un vis: acela de a se face actrita. Mi se parea ceva exotic si indraznet, dar realizam pe de alta parte ca era ceva foarte potrivit cu ea, cu felul ei de a fi, de a glumi, de a cinta, de a ride. Acum Lia Bugnar este scriitoare, scenarista, regizor, actrita, o privilegiata a sortii care face o meserie care-i e totodata si hobby si care i se potriveste manusa.
Pentru ca acesta este un blog despre carti, voi incepe prin a te intreba care este relatia ta cu cartile?
L.B.: O relatie de prietenie. Nu cred ca omul a inventat cartea. Cred ca ea exista in univers asa cum exista planetele. Omul a avut si el atita inspiratie incit s-o gaseasca.
Multe dintre cartile pe care le-am citit au fost carti recomandate sau facute cadou de tine verisoarei tale Cristina, care-mi este prietena de suflet. Pot sa spun ca toate mi-au placut, dar l-as nominalize aici pe Irvin D. Yalom. Cum l-ai descoperit?
L.B.: Asa cum descopar foarte multi autori pe care, presupun, ar trebui sa-i stiu dintr-o elementara cultura, dar nu-i stiu. Eu ma comport in librarie asa cum se manifesta tipele alea ahtiate dupa moda si branduri. Intra in magazine si probeaza haotic toale. Asa si eu cu cartile. Scap in mijlocul lor, la un Humanitas sau un Carturesti, sa zicem, si acolo citesc multe prime fraze din carti. Unele mi se adreseaza mie personal. Pe-alea le cumpar intotdeauna. Nu intru niciodata in librarii daca sint leftera. E un gen de suferinta la care nu ma supun.
Cum alegi cartile pe care le citesti? Care sint criteriile dupa care alegi o carte atunci cind o cumperi?
L.B.: In afara de cele care striga efectiv la mine sa le cumpar, ma iau si eu, ca tot omul, dupa recomandari ale unor oameni pe care ii admir, la al caror umor si discurs rezonez.
Ce trebuie sa aiba o carte ca sa nu o mai poti lasa din mina?
L.B.: Trebuie sa aiba un autor talentat, cu umor, cu un unghi foarte aparte de a privi lucrurile. Si cind spun “cu umor”, nu ma refer la glumite la tot pasul. Pentru mine Dostoievski, de exemplu, e un tip nu numai genial, ci si cu umor.
Care sint cartile care ti-au marcat diverse etape ale vietii?
L.B.: Pai, prin scoala generala am cazut in cap dupa “De veghe in lanul de secara” a lui Sallinger. O prinsesem de la biblioteca scolii si, pentru ca exista riscul sa n-o mai gasesc a doua oara, am copiat-o de mina aproape pe toata. Mai tirziu, prin facultate cred, “Ai toata viata inainte” a lui Romain Gary. Pe-astea le-am iubit asa cum isi iubesc unele fete jurnalul intim. Ca tot n-am fost in stare niciodata sa tin un jurnal. La o zi, doua dupa ce scriam ceva, la recitire, mi se parea ingrozitor de penibil si renuntam invariabil la incercarea de a-mi imortaliza viata jalnica.
Atunci cind te gindesti la anumite carti iti vin in minte si perioadele de timp in care le-ai citit? Sint ele elegate de starile pe care le-ai incercat atunci?
L.B.: Nu neaparat. Despre cele doua de mai sus stiu pentru ca au fost, cumva, carti de referinta pentru mine. Dar, in general, cartile imi sint ca niste locuri. Adica, exista concret, undeva in mine, cum exista, de exemplu, orasul Timisoara pe harta tarii. Si locurile sint locuri, nu le legi neaparat de timpuri. O fi si din cauza micutului meu handicap in ce priveste timpul. Nu am notiunea lui si nici nu tin minte cind mi s-au intimplat lucrurile. Pina pe la 14 ani n-am fost in stare sa-mi tin minte data nasterii.
Care sint autorii romani contemporani care iti plac?
L.B.: N-am sa insir o lista, pentru ca as nedreptati prin omisiune pe vreunul. O sa-l spun doar pe T.O.Bobe, asa, pentru ca mi se pare complet singur pe aleea lui. Cit despre poeti, am sa-l spun pe Mugur Grosu. Dar avem multi scriitori contemporani care-mi plac. Nu ma pot abtine sa adaug ca “Levant” a lui Cartarescu mi se pare capodopera.
Dar cei straini?
L.B.: Nu-i o intrebare la care sa pot raspunde fara panica. Sint ingrozitor de multi, pentru ca sistemul meu de selectie a cartilor pe care le citesc face ca aproape fiecare carte citita sa-mi mareasca lista de autori preferati cu inca unul. Deci nu-i usor. Hai sa aleg trei, ca sa nu fiu nesuferita. J.M.Coetzee, Kurt Vonnegut, Zadie Smith. Dar e o populatie intreaga de oameni care scriu pe gustul meu si mi-as da un deget ca sa pot scrie ca ei. De la mina stinga.
Te gindesti vreodata ca sint atitea carti, atitia autori pe lumea asta ale caror carti nu vom ajunge sa le citim vreodata? Ce simti vizavi de acest lucru?
L.B.: Mi se pare aiurea. Cumva frica mea de moarte se confunda cu aceea ca n-o sa apuc sa citesc mare brinza intr-o viata de om. Intr-o viata ca a mea, cel putin. Nu sint un cititor organizat, coerent. Citesc spasmodic.
Te intimideaza vreodata multitudinea de carti scrise si aparute pe acest pamint?
L.B.: Nu. Ma linisteste. Imi da siguranta.
Spuneai undeva ca “cititul n-are nevoie de timp, are nevoie de om” si ca citesti orice: beletristica, eseu, biografii, autobiografii. Totusi, ai vreun gen preferat?
L.B.: Oricare dintre genuri, bine scris, devine genul meu preferat.
Citesti si poezie?
L.B.: N-am talent nici la scris, nici la citit poezie. Totusi mai citesc.
Obisnuiesti sa daruiesti carti. Pentru mine, acesta este un gest care implica multa atentie, responsabilitate, multa daruire in alegerea cartii potrivite. La tine cum e?
L.B.: La mine e usor. Cind imi place o carte devin frenetica spre isterica vis a vis de treaba asta si o imprumut instantaneu, de multe ori fara sa-mi fi fost ceruta. Daca mai am si scuza ca e ziua cuiva, singura problema e cea a bugetului limitat, nu a alegerii. Trebuie precizat ca daruiesc carti numai oamenilor de care sint foarte apropiata. N-as da in viata mea o carte unui om de care nu-mi pasa, sau pe care nu-l plac.
Esti un om al casei, caruia-i place sa iasa putin, sa calatoreasca doar daca este nevoie sau daca intr-adevar compania este una care sa merite. Asta pentru ca preferi compania cartilor, pentru ca te simti bine in intimitatea si protectia caminului? Sau care sint motivele pentru care iti place sa stai acasa?
L.B.: Nu stiu. Asa a fost mereu de cind m-am asezat “la casa mea”. Imi place sa stau cu mine. Nu mi-e frica de siguratate, nu ma deprima. Imi place sa citesc, sa fac curat pe fragmente de casa (urasc curateniile “generale”), sa fac sport, sa vietuiesc cu catelul meu, cu omul din viata mea, sa vad filme. Ce mai, originalitatea pe doua picioare. Fac exact ce fac toti oamenii.
Ai vreun loc, o pozitie, vreun tabiet special pentru citit?
L.B.: Nu. Cititul se intimpla oriunde. La coada la ceva, in masini, in casa. Dupa ce cumpar carti, de multe ori incep sa le citesc in drum spre casa. Cu precizarea ca sint la volan.
Inca de pe vrea cind eram colege de clasa, la liceu stiai ca vrei sa devii actrita. Te-ai tinut de acest vis si astazi faci ceea ce-ti doresti. Cum ai aflat atit de tinara care este drumul tau in viata, cum ti-ai dat seama ca asta vrei sa devii? Sint foarte multi oameni care nu-si gasesc drumul usor, altii chiar deloc si bijbiie de-a lungul vietii, incercind tot felul de lucruri care sa li se potriveasca. Tu cum ai stiut?
L.B.: Pai, poate n-am stiut, poate visam, ca orice fiinta banala. Nu toti oamenii vor, cind sint copii, sa ajunga actori? Nu toata lumea se vrea pe un ecran? Nu toti ne dorim undeva in adincul fiintei sa fim celebri si sa moara toata lumea de dragul nostru? Nu cred ca a fost o optiune prea originala. Mai original a fost ca am si avut curajul sa incerc sa ajung ceva ce viseaza toata lumea. Dorinta initiala, in sine, n-are nimic deosebit. A fi actor e o meserie privilegiata si exista, bineinteles, multa visare pe marginea subiectului si, din pacate, mai putina implinire.
Spui ca teatrul este un hobby pentru tine. Te consideri un om fericit avind in vedere ca hobby-ul tau este si meseria ta?
L.B.: Da. Asta e o coincidenta foarte fericita. Nu stiu ce m-as fi facut daca n-ar fi fost asa. Probabil m-as fi uscat de tristete.
Scrii foarte mult, desi spui ca nu-ti place prea mult sa scrii. Si totusi esti cel mai prolific om de teatru al generatiei tale. Cum se pot explica aceste lucuri?
L.B.: N-as face clasamente. Pot sa-ti zic sigur ca nu scriu mult. Scriu putin chiar. Doar ca aproape tot ce am scris a devenit spectacol. De-aici impresia ca stau toata ziua cu penelu’ in mina si cu mina la timpla. Am avut bafta, energia, biografia, succesul potrivit, incit sa transform relativ repede orice produs scris in produs scenic. Faci un spectacol, iese cit de cit in regula, e destul de probabil ca vei mai face unul. Teatrul e o joaca la care n-ai acces fara incredere. Dar, revenind la intrebare, scriu putin, doar ca scrisul meu se si implineste scenic.
Esti un om frumos, pe dinafara si pe dinauntru. Crezi ca frumusete interioara este o conditie esentiala a frumusetii exterioare, a celei care se vede?
L.B.: Nu. Frumusetea exterioara tine de marimea si culoarea ochilor, de simetria sau asimetria fetei, de lucruri relativ concrete. Si toata planeta poate cadea de acord ca nu stiu care om e frumos. Treaba devine un pic mai complicata cu stabilirea frumusetii in momentul in care ea e privita de aproape. Putem fi fani inraiti ai cuiva la care nu avem acces, pentru ca ni se pare rupt din soare de frumos. Dar, daca in apropierea noastra e un om posesor al unor trasaturi ingeresti, dar timpit si rau, ne cam doare in cot de trasaturile lui ingeresti, ele devin seci, ineficiente. Deci frumusetea exterioara, abia privita de aproape, trebuie sa fie frumoasa si pe dos, adica pe dinauntru, pentru ca altfel va fi o carcasa pe care o poti vinde doar la distanta. Intereseaza pe cineva daca Naomi Campbell e o fata de treaba? Nu. E superba si atit.
Ce-ti doresti sa mai faci si nu ai apucat inca?
L.B.: Pai, n-am prea apucat sa fac nimic. Mi-as dori sa fac tot ce as putea face si a ramas nefacut.
Simti ca ai dat tot ceea ce ai mai bun din punct de vedere artistic?
L.B.: E mai complicat de raspuns la intrebarea asta. Intr-un fel as putea zice ca mi-am depasit asteptarile. Dar, pe de alta parte, n-am facut inca nimic pentru care mi-as cere un autograf. Eu sper sa fac lucruri mai memorabile de atit. Dar poate ca nu pot, poate ca n-am ce-mi trebuie pentru asta. Si-atunci nu i-as atrage lui Dumnezeu atentia asupra mea, n-as vrea sa-mi dea vreo lectie pe genul “nemultumitului i se ia darul”. Merg pe burta, cum s-ar zice.
Scrii mult, joci mult. Te consuma aceste lucruri? Sau mai degraba te implinesc? Ce simti?
L.B.: Simt ca am probleme mult mai mici decit ale altor oameni. Si mai simt ca e un fel rasfatat de a trai. Puteam sa fac orice altceva, puteam sa muncesc la cimp, sau intr-o fabrica, sau intr-o multinationala. Nu ma consuma nimic. Fac lucruri foarte apropiate de ideea de joc si astea mai mult iti dau decit iti iau.
Practic in tot ceea ce scrii e o parte din tine. Esti un artist care daruieste tuturor din ceea ce este, ce inseamna el. Ai cum sa pastrezi si lucruri doar pentru tine, pentru intimitatea ta cea mai adinca?
L.B.: Nu daruiesc nimic, daca e sa fiu cinstita. Bineinteles ca, in ce scriu, sint eu, parti din mine. Dar nu inseamna ca, odata scrise, ramin fara ele. Adica un fel de cascaval din care tot tai cite o felie. De fapt, e exact opusul. Cu fiecare lucru pe care il scriu, mai cresc un pic, ma mai definesc. Sa vezi actori buni pe scena spunind vorbele tale, e un lucru care te implineste, nu te saraceste.
Ce te bucura cel mai mult la viata pe care o ai?
L.B.: Ca n-am, pina una alta, nici o boala. Si nici oamenii care inseamna ceva pentru mine.
De ce Marius Manole este omul, actorul care se potriveste perfect personalitatii tale? Ce are el si nu au altii? Cum iti explicit chimia asta perfecta?
L.B.: Nu stiu sa explic. Ce pot sa zic e ca distanta dintre noi e una foarte mica. Nu-i nevoie de multe cuvinte, ne citim repede, ne intelegem inainte sa terminam de spus toata propozitia. Si ridem foarte mult. Mie mi se asterne un zimbet pe fata doar la ideea de Manole, nici n-am neaparata nevoie de el in carne si oase ca sa ma inveselesc. Imi place tot la el. De la felul cum arata, cum ii suna glasul, pina la tipul lui de umor, de a-si trai viata, de a iubi, de a o da in bara. Imi place de el si gata. Si banuiesc ca si lui de mine, ca altfel ar fugi. Se sperie cind oamenii il plac prea tare.
Actoria e o meserie vocationala. Asta inseamna ca nu o poate face oricine. Ti se pare ca meseria de actor este una in felul ei privilegiata, asa cum poate fi considerata si aceea de scriitor (in sensul in care si scriitorul si actorul fac ceva ce au oricum in singele, in AND-ul lor)?
L.B.: Da, cred ca am si spus-o deja. Mi se par meserii privilegiate. Cu conditia sa-ti iasa cit de cit. Altfel, devin meserii rusinoase de-a dreptul.
E ceva de care te temi?
L.B.: Sa nu fac cancer, sa nu fuga catelul meu, Iago, dupa vreo pisica si sa dea o masina peste el, sa nu imbatrinesc jalnic, sa nu pateasca mama ceva, sa nu ramin fara bani si sa nu ma mai descurc cu facturile, sa nu devin de neiubit, sa nu uit cheia in casa (am usa din aia pe care ai inchis-o si pa! se incuie singura), sa nu fac vreun accident cu masina, sa nu avem sala goala la spectacol, sa nu-mi dispara talentul la scris, sa nu ramin blocata in lift si tot asa.
Ce carte citesti acum?
L.B.: “Viata mea cu Stephen Hawking”. E scrisa de Jane Hawking. E haios ca domnul asta, un geniu, nu mai putea sa mearga, manince, vorbeasca, practic nu mai putea nimic, decit sa fie geniu, si a putut totusi sa se combine cu o asistenta si sa-si paraseasca sotia (autoarea cartii) cu care avea trei copii si care nu l-a lasat balta cind a inceput el sa se defecteze iremediabil. Nu e numai povestea care-i halucinanta, dar cartea in sine e bine scrisa. Ma intereseaza cum se vede viata din unghiul unei asemenea femei.
Care ar fi in opinia ta 5 carti pe care ar trebui sa le citeasca oricine?
L.B.: E greu de zis. Dar, daca ar fi sa intind mina si sa iau 5 carti dintr-o gramada si sa le ofer cuiva care a citit alte carti decit mine, i-as da sigur un Vonnegut (poate “Leaganul pisicii”), i-as da “Toba de tinichea” a lui Gunter Grass, “Dumnezeul lucrurilor marunte” a lui Arundhati Roy, “De veghe in lanul de secara” si poate Jaroslav Hasek “Peripetiile bravului soldat Svejk”. Daca m-as depanica putin si as alege peste un minut, i-as da cu totul altele, bineinteles. Ce intrebare e asta? Frustranta intrebare.
Foto: Facebook si Vlad Bîrdu
