Libraria Bastilia, un loc fermecat!

IMG_20140130_184729_resizeAstăzi mi-am propus să povestim despre Librăria Bastilia, o librărie care mie îmi place foarte mult si unde mă simt binevenită ori de cite ori îi calc pragul. Aici te întîmpină mereu oameni primitori care te fac să te simti ca şi cum ai călca pragul casei lor. Îţi zîmbesc încă de la intrare şi te lasă să te desfeţi în linişte cu  toate cărţile ce te aşteaptă rîzînde să le iei în mînă, să le iei acasă – dacă se poate – sau pur si simplu să te simţi bine în compania lor.

Farmecul Librăriei se datorează cu siguranţă şi locului care o găzduieste, o clădire monument istoric, de patrimoniu. De pe site-ul librăriei (http://www.librariumgrup.ro/bastilia) am aflat că ea a fost construită în anul 1913 după planurile arhitectului Spiridon Cegăneanu, discipol al lui Ion Mincu şi face parte dintr-un ansamblu de trei imobile ale fraţilor Petraşcu (Vasile, Nicolae, Gheorghe). Librăria se află în corpul de clădire care i-a aparţinut doctorului Vasile Petraşcu, în Piaţa Romană nr. 5. Restaurată în anii ’90 de arhitectul Alexandru Beldiman, ea păstrează eleganţa vechilor case bucureştene.

Organizată pe trei nivele, librăria oferă un spaţiu primitor şi prietenos. Poezia lui Mihai Beniuc, Ultima scrisoare, îi conduce pe cititori spre Al 9-lea cer, podul pe care artistul Ion Barbu l-a transformat într-o spectaculoasă cafenea cu Afumerie (spaţiu pentru fumat). Aici, în acest spaţiu de vis au loc periodic lansari de carte, seri de lectură pentru adulţi şi pentru copii, concerte,tot felul de proiecţii. Am participat şi eu la citeva astfel de evenimente şi de fiecare dată m-am simţit excelent, adoptată de intimitatea unui loc mai mult decît primitor, înconjurată de oameni atenţi şi calzi.

Am stat de vorbă cu Andra Cărbunaru – PR-ul Librariei Bastilia care mi-a răspuns cu prisosinţă la toate întrebările pe care i le-am pus şi căreia îi mulţumesc539525_478874985499676_1017815189_n foarte mult pentru acest lucru.

Libraria Bastilia din Bucuresti se afla intr-o cladire monument istoric, de patrimoniu, cu o arhitectura splendida, aflata in buricul Bucurestiului, cu un pod transformat in cafenea. Are practic toate atu-urile unui loc in care sa te simti mai mult decit binevenit. Sinteti multumiti de numarul celor care va trec pragul?

Da, ne-am propus de la început ca acest loc să fie special, să aducă pe piața de carte un concept nou de librărie. Aici nu vindem doar cărți, ci încercăm să oferim relaxare, bună-voie, cafea aromată și colțuri liniștite de lectură. Practic, oamenii pot cumpăra cărți din multe locuri, mai nou și de la stadurile de ziare, dar preferă să vină în librărie pentru atmosfera de aici. Cu toate că Bastilia este deschisă de mai bine de doi ani, încă facem cunoștință cu cititorii noștri, ceea ce ne ajută pentru că, în timp, ne-am adaptat cerințelor lor. Avantajul nostru este că putem vorbi direct cu cei care ne trec pragul. Numărul „prietenilor” noștri de pe facebook este tot mai mare și la fel și cel al cititorilor, așa că nu putem fi decât foarte mulțumiți.

IMG_20140130_183736_resizeLibraria Bastilia nu este doar un loc unde gasim cartile si autorii pe care ii cautam, dar si un loc foarte frumos, cu obiecte de décor interesante, cu scari inscriptionate cu nume de carti si autori. Ne puteti spune cine se ocupa de aceste lucruri?

În cea mai mare parte, conceptul a fost gândit de Laura Albulescu, directorul de imagine al librăriei, care, alături de noi, cei din echipa „bătrână” a Bastiliei, a ajutat la pictarea scărilor de lemn de la intrare, a pereților din cafenea (desigur, sub privirea atentă a lui Ion Barbu, cel care a realizat caricaturile din mansardă) și a celorlalte detalii pe care le observați când intrați în librărie. Tot ea s-a ocupat și de amenajarea demisolului care este acum camera cu jucării și cărți pentru copii. Parteneriatul cu cei de la British Gallery ne-a ajutat să ne dezvoltăm mult în ceea ce privește imaginea pentru că „obiectele de décor interesante” au ajuns în librărie prin intermediul lor.

Ati observat ca oamenii sa vina mai degraba pentru carti sau pentru a socializa? Cit de bine se stimuleaza reciproc cele doua componente, IMG_20140130_211452_resizelibraria si cafeneaua? Care este rezultatul sinergiei dintre ele?

Cel mai adesea, vineri și sâmbătă seara oamenii vin cu prietenii doar pentru a socializa în cafenea; restul săptămânii este rezervat evenimentelor de tipul lansărilor de carte care au loc tot în cafenea. Aceste întâlniri cu cititorii ne oferă nouă feed back-ul de care avem nevoie pentru că ne orientează spre cărțile cele mai apreciate, iar cititorilor și autorilor ocazia de a se cunoaște direct și a „socializa”.

Ne puteti spune pe ce principiu achizitionati cartile existente in librarie?

În rețeaua Librarium există câțiva oameni care se ocupă doar cu achiziția de carte/muzică/film și ei sunt specialiștii. Criteriile sunt destul de simple: noutăți, topuri de vânzări, comenzi speciale ale cititorilor.

Care au fost autorii cel mai bine vinduti in anul care tocmai a trecut?

Încă nu am făcut o statistică, dar cred că dintre autorii români rămâne în top Lucian Boia, iar dintre autorii străini Mihail Șișkin, care a venit în România la finalul lui 2013.

Ce genuri sint cele mai cautate?

Statistic, noi vindem cu precădere cărți de beletristică și dezvoltare personală. Urmează cărțile din domeniile economic și politic, pentru că ne aflăm lângă A.S.E., apoi cărțile pentru copii. În IMG_20140130_183849_resizeultimul timp au început să fie căutate și volumele de poezie, ceea ce mă bucură foarte mult. Am amenajat o zonă specială de teatru și poezie în cafenea tocmai pentru că vrem să încurajăm aceaste genuri literare. Planul nostru de anul trecut a fost să promovăm autori români contemporani pe care i-am implicat în tot felul de proiecte ale librăriei, așa că am adus în atenția cititorilor volume de calitate ale scriitorilor din țara noastră: Marin Mălaicu-Hondrari, Bogdan Alexandru Stănescu, Bogdan Coșa, Ioana Ieronim, Aurora Liiceanu, Ana Maria Sandu, Carmen Gavrilă și mulți alții.

IMG_20140130_211554_resizeCum merge vanzarea de carte fata de anii precedenti?

Librăria Bastilia este deschisă de abia doi ani, însă în grupul de librării din care facem parte și noi, Librarium, cu centre deschise în mai multe orașe (cu o mai mare experiență) din țară, vânzările au crescut în ultimii ani. Desigur, această redresare nu este spectaculoasă și nici foarte puternică, dar pașii mici ne duc spre realizări mari.

Care pare sa fie categoria de virsta care cumpara cu predilectie carti?

Vârsta cumpărătorilor poate fi luată în considerare doar când vine vorba de gusturile de lectură și nici acolo nu este complet relevantă. Având în vedere că librăria se află chiar în centrul orașului, oamenilor le este destul de ușor să ajungă la noi, indiferent dacă aceștia sunt studenți, părinți cu copii sau persoane de vârsta a treia.

Care sint evenimentele pe care le organizati in librarie care se bucura de cel mai mare succes?

Ne bazăm în special pe lansări de carte și pe ateliere pentru copii, dar, pe parcursul timpului, am organizat și seri de lectură, spectacole de teatru, concerte.

 

IMG_20140130_212742_resizeLibrăria a organizat de-a lungul timpului si foarte multe evenimente/ateliere pentru copii. Care au fost cele mai aprecite si ce IMG_20140130_184053_resizeplanuri aveti in acest sens pentru acest an?

Am încercat să îi aducem pe copii mai aproape de cărți prin multe ateliere care le-au fost dedicate. Aproape în fiecare weekend organizăm câte o activitate care pornește de la un autor sau de la o carte în care îi implicăm pe cei mici. De exemplu, am început, acum doi ani, cu seria de lecturi pe care am numit-o Cufărul cu povești și am continuat cu teatru de umbre, dramatizări, exerciții de inventat povești etc. Importantă aici a fost echipa pe care am ales-o pentru că ajutorul și experiența unor persoane ca Daniela Mișcov sau Beatrice Iordan, cele mai vechi colaboratoare ale mele, au fost motorul acestor acțiuni.

In ce alte orase mai exista librarii care sa apartina grupului Librarium?

Grupul Librarium are librării în Cluj, Iași, Timișoara și București. Mai nou am început să ne extindem și să deschidem librării și în mall-uri. Vă invit, cu această ocazie, să vă faceți drum în Sun Plaza unde tocmai am deschis cea mai nouă librărie.

Ati primit si propuneri din partea  scolilor care v-au cerut sprijinul pentru derularea unor programe de educare a tinerilor, de indrumare a lor spre lectura?

IMG_20140130_212103_resizeIMG_20140130_212125_resizeNu am primit astfel de propuneri, dar am mers noi în întâmpinarea acestei nevoi și am organizat în fiecare an, în luna iunie, diferite întâlniri cu elevi pe care i-am provocat să-și imagineze cum este să fii librar. Am descoperit copii foarte curioși, talentați și interesați de cărți. La secțiunea Copii de pe site-ul nostru găsiți mai multe detalii despre aceste proiecte.

Am fost de multe ori in Libraria Bastilia si intotdeauna am fost intimpinata de oameni foarte primitori. Pe ce criterii este angajat personalul (conteaza doar sa aiba pregatire in domeniu sau trebuie sa aiba si alte competente?)

Majoritatea librarilor de la Bastilia au terminat Facultatea de Litere și Facultatea de Filosofie. Nu am avut intenția să căutăm IMG_20140130_220750_resizeoameni exclusiv de la aceste facultăți, dar ei s-au dovedit a fi cei mai potriviți. Viitorii librari trebuie să treacă un test de cunoștințe din domeniul literaturii și să fie prietenoși ca să poată interacționa cât mai bine cu cititorii. Atmosfera din librărie nu te poate face decât să fii „foarte primitor”, mai ales că această meserie este foarte plăcută pentru că poți interacționa direct cu oameni interesați de același domeniu ca și tine: cărțile.

 

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

FOLLOW ME HERE!