Liviana Rotaru despre Fiesta, iubirea fara maine

Pe Liviana o plac si gata. O plac chiar din clipa in care am vorbit prima data cu ea. O plac pentru ca este femeia-copil, inocenta, gratioasa, o plac pentru ca e atit de bine si frumos educata, pentru caldura si finetea ei. O plac pentru ca are condei, e inteligenta si se strecoara printre rinduri ca o felina blinda. Pe Liviana o plac si gata!

Va las si pe voi sa o descoperiti in textul pe care mi l-a incredintat pentru carticusuflet.ro. Multumesc, draga Liviana!

Fiesta, iubirea fără mâine

1944(ARG)„Ai tu o apetență pentru dramatism!”, mi-a spus fix în momentul când mie mi se părea că se termină lumea. Nu s-a terminat atunci și în niciunul din momentele care s-au scurs până la scrierea acestui text. Poate după. În acest răstimp am avut însă vreme –  și o să mai am –  să mă întorc la cuvintele lui, deși atunci când au fost rostite nu le-am dat mare importanță. Doar mă îndeletniceam, cum am zis, cu finalul lumii.
Avea dreptate. Tind să fac din țânțar dinozaur cu șapte capete în chestiunile delicate ale inimii. Nimic din ce se întâmplă în „viața reală” nu mi se pare nici excesiv de grav, nici definitiv. De când am învățat să schimb roata la mașină, teoretic, pot ieși din orice situație! Ce se întâmplă însă în „viața sufletului” îmi dă mereu bătăi de cap. Simt că sunt pe punctul în care acest text ar trebui scris la timpul trecut, cred că aș putea spune „îmi dădea mereu bătăi de cap”, dar îmi mai dau un răgaz și continui la prezent. Întorc cuvintele pe toate părțile, le despart însemnătatea în silabe, analizez consoanele și vocalele din „ce a vrut să spună”. În cușca asta am stat ani de zile. Impertinența tinerei care crede că poate să-și petreacă timpul așa… analizând trecutul. Am fost o risipitoare de zile și nopți și îmi e că o să dau seama pentru inconștiența asta. Până la decont, aflați însă că tata m-a scos la lumină, așa cum o face de fiecare dată când simt că nu mai găsesc întrerupătorul ca să alung întunericul inimii. Recunosc asta cu atâta lejeritatea acum, în acest text, pentru că lui nu-i place să citească „de pe internet” și deci nu cred că o să citească ce vă scriu eu acum! Așadar, el m-a vindecat de apetența pentru dramatism când încă nici nu sufeream de ea. „Ernest Hemingway, tăticule, a scris tot ce trebuia scris pe lumea asta!”, îmi spunea când eu nici măcar nu știam să scriu. Adevărul e că tata a citit poate nu „vagoane de cărți”, cum spune el, dar niște remorci sigur a devorat. Și a tot repetat Hemingway și așa de tare m-a intrigat pasiunea lui pentru autor – era acolo, când eram mică, o gelozie pe tot ce îi atrăgea atenția, în afară de mine! – încât când am început să citesc, nu l-am citit.
Am practicat iată și imaturitatea cititorului care crede că poate să pedepsească scriitorii. Când mi-a mai venit mintea la cap și nu am mai fost îndărătnică literar, l-4298154998_53cb3db22c_b1-680x528am citit pe ascuns, fără să-i spun lui tata. Am pățit ca și el! Dacă știa, putea foarte bine să fie gelos pe Hemingway, cum eram eu când auzeam în copilărie de el. Ca să fiu mai concisă și să-și găsească și începutul texului meu o explicație aflați că „Fiesta” m-a vindecat. De dramatism. Exact cu dramatismul ei, cu luciditatea cu care din fiecare frază aproape reiese concluzia banală că totul pe lumea asta are un final, cu cruzimea cu care mi-a arătat că dragostea nu e de ajuns, dar e de trăit. Musai de trăit. Cu cât spune Hemingway că nu avem nicio certitudine, cu atât mă gândesc eu că nu am nevoie de ele.

….

„Pe masă se aflau un pahar gol şi un altul pe jumătate plin cu brandy şi sifon. Le-am luat pe amândouă, m-am dus în bucătărie şi pe cel pe jumătate plin l-am vărsat în chiuvetă. Am stins focul în sufragerie şi stând pe pat mi-am aruncat papucii din picioare şi m-am culcat. Asta era Brett, cea la care mă gândeam când începusem să plâng. Pe urmă mi-a apărut în minte străbătând strada şi urcându-se în maşină, aşa cum o văzusem ultima oară, şi bineînţeles că n-a mai trecut mult şi iar am simţit cum mi se sfâşie inima. Ziua e grozav de uşor să fii tare, orice s-ar întâmpla, dar noaptea e cu totul altfel. Am stins lumina şi am încercat să adorm. Nu mai era nevoie să citesc. Putem închide ochii fără să mă mai încerce senzaţia aia de vârtej. Dar nu puteam să dorm. Nu există nicio pricină ca în întuneric să vezi lucrurile altfel decât pe lumină. Nu există, fir-ar al dracului!” (Fiesta, Ernest Hemingway)

Din când în când, recitesc pasaje din cartea asta pe care am citit-o de cel puțin patru ori în ultimii șapte ani. Am făcut-o chiar și cadou, trimițând-o prin poștă!
Brett nu e cea mai groaznică femeie, cu nimic mai bună sau mai rea ca oricare dintre noi, la fel cum nici Jake Barnes nu e cel mai bun potențial iubit, dar nici cel mai de ignorat bărbat. Ba dimpotrivă! Sunt toți, și personajele, și autorul, niște oameni pe care îi cunosc. Mă flatez spunându-mi că îi recunosc în mine sau în cei din jurul meu – deși au niște personalități remarcabile în decadența lor și cu greu pot fi multiplicați. De la o lectură a romanului Fiesta la alta, am citit toate cărțile lui Hemingway pe care le-am găsit pe acasă – și biblioteca aia e minunat de uriașă – prin librării și anticariate. De la „generația pierdută” am înțeles că nimic nu se pierde decât dacă noi înșine lăsăm să se întâmple asta. Antidotul pentru dramatism, pentru tendința de a mă lamenta, de a mă teme, de a nu avea curaj l-am înghițit literă cu literă de la cel care nu a avut boala fricii de final deși a fost aproape de el de nenumărate ori; în timp ce s-a ținut de mână cu cancerul, cu hepatita, cu antraxul, malaria, pneumonia și diabetul sau cu un pistol cu care aproape s-a omorât. Și-a fracturat craniul și câteva vertebre, a picat cu mai multe avioane domnul Hemingway, dar am citit să niciodată nu s-ar fi plâns de iminența sfrâșitului. E posibil ca asta să nu fie adevărat și să fi fost și el vreun fricos, dar nici nu mai contează. Eu sunt parțial vindecată așa încât pot să iubesc fără teama de neiubirea de mâine.

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

FOLLOW ME HERE!