Michel Houllebecq a încetat promovarea cărții sale, „Soumission”, după masacrul de la Charlie Hebdo
Romancierul francez, Michel Houllebecq, care a lansat cea mai recentă carte a sa ,„Soumission” (Submission), a încetat promovarea acesteia după atacul de la Charlie Hebdo. În ediția de miercuri a publicației Charlie Hebdo pe copertă apărea o caricatură înfățișîndu-l pe Houllebecq (cunoscut fiind pentru obiceiul său de a murmura tot timpul în barbă și a fuma țigară de la țigară) spunînd: „în 2015 o să-mi pierd dinții, în 2022 o să țin Ramadanul.”
Autorul a renunțat la promovarea cărții, în timp ce toată lumea deplângea soarta jurnaliștilor morți în urma atacului terorist.
Economistul Bernard Maris, prieten bun cu Houllebecq, s-a numărat printre cele 12 victime, lucru care l-a afectat profund pe scriitor care a hotărît să părăsească imediat Parisul. Conform declarației făcute joi de agentul său, Michel Houllebecq s-a retras undeva la țară, într-un loc despre care nu a dorit să dea alte amănunte.
Noul roman al lui Houllebecq, „Submission” – care imaginează Franța condusă de un președinte radical islamist după ce Franța și Europa se supun Islamului, a apărut miercuri. In cartea sa, conducătorul Frontului Național, Marine Le Pen, candidează în 2022 împotriva liderului partidului imaginar Frăția Islamică, Mohammed Ben Abbes la președinție, odată cu încheierea celui de-al doilea termen dezastruos al președintelui Francois Hollande.
Birourile editorului lui Houllebecq au fost evacuate la scurtă vreme de la împușcăturile de la Charlie Hebdo și plasate sub protecția poliției, de teamă că, Houllebecq, copilul teribil al Franței, s-ar putea afla pe lista neagră a teroriștilor. În trecut, Houllebecq a descris islamismul drept cea mai stupidă religie.
Este izbitor faptul că lansarea cărții urma să aibă loc chiar în ziua în care s-a produs atentatul asupra redacției Charlie Hebdo. După atac, Primul Ministru al Franței, Manuel Valls le-a spus reporterilor: „Franța nu este Houllebecq. Franța nu înseamnă intoleranță, ură și teamă!”
În aceeași săptămînă, fotografia scriitorului a apărut pe coperta revistei Nouvelle Observateur care a intrat la tipar înainte de atac și care era însoțită de următorul citat: „am supraviețuit fiecărui atac.”
Houllebecq s-a bucurat de o publicitate masivă pentru „Submission” („Soumission”) în urma unei strategii de comunicare inteligente care a permis ca romanul să fie strecurat discret anumitor prieteni înainte de publicare, făcîndu-se astfel vîlvă în jurul subiectului chiar înainte de lansarea cărții. Hollebecq are o adevărată istorie în spate în ceea ce privește provocarea opiniei publice prin romanele sale. În trecut s-a mutat în Irlanda după ce a fost acuzat și achitat de ură rasială. Cel mai cunoscut roman al său, „Platforma” atacă subiectul turismului sexual și a stîrnit la vremea lui multe comentarii efervescente. În 2010, Houllebecq a cîștigat prestigiosul premiu Goncourt pentru ultima lui carte la momentul acela „The Map and the Territory” (apărută în limba română sub titlul „Harta și teritoriul”) care satirizează lumea artei moderne. Romanul „Submision” se află deja pe lista favoritelor la proziția de cea mai vîndută carte din Franța pe Amazon, chiar înainte de publicare.
Michel Hollebecq urma să apară ca invitat într-o emisiune de știri de succes pe Canal + joi seara, însă, televiziunea a ales să difuzeze o ediție specială despre masacrul de la Charlie Hebdo.
Michel Hollebecq a acordat un interviu gazdei emisiunii, Antoine de Caunes, interviu programat pentru difuzare vineri seara.
„Submission” va apărea în ediția din limba engleză în septembrie.