Romanul “Zaraza”, o promisiune respectata!

Romanul “Zaraza”, o promisiune respectată!

“Dragul meu Cristi, îți promit un singur lucru. Nu știu cum va ieși romanul și cum va reacționa publicul la el, dacă va fi unul de succes sau nu, iar povestea ta (și a câtor altora) va renaște, dar îți jur că nu voi minți nicio clipă cât ai iubit viața.” 

large_image_13237Aceasta este promisiunea cu care se deschide “Zaraza”, o promisiune pe care autorul Andrei Ruse și-o va onora cu prisosință pe parcursul celor aproape 400 de pagini în care îi va fi mai mult decît credincios cîntărețului, Cristian Vasile, dar și lui însuși.

Cu multe cărți am rămas în suflet de-a lungul anilor și despre multe cărți aș putea vorbi cu înflăcărare mereu și mereu, cu aceeași mare bucurie, însă poate cartea care m-a VRĂJIT în ultimul timp mai mult decît toate celelalte a fost “Zaraza” lui Andrei Ruse. Da, știu am mai scris despre ea – chiar de curînd – însă, așa cum mi-a zis mie odată cineva : “te-ai grăbit, Cami, te-ai grăbit!”

Acesta este sentimentul pe care îl am eu acum, recitind ceea ce am scris prima data despre “Zaraza”. Am vrut atunci să scriu neapărat, să o semnalez cît mai repede, m-am grăbit să o laud, să o arăt cu degetul, fără a fi capabilă să scriu despre ea așa cum ar fi meritat, de fapt.

20140726_123428 (2)Am descoperit că pentru mine, “Zaraza” e un fel de Veneție, locul despre care pur și simplu nu m-am priceput să spun cît de mult mi-a plăcut, locul cu care am rezonat de la prima secundă în care piciorul meu l-a atins. Locul care m-a făcut să plîng și să rîd în același timp și în care visez să ajung de multe alte ori pînă la sfîrșitul acestei vieți. Cînd m-am întors de acolo au fost oameni care m-au întrebat dacă mi-a plăcut, dacă a fost frumos, iar eu n-am știut cum să le răspund. Pentru că mai spusesem și despre alte locuri că mi-au plăcut, că au fost frumoase! Și atunci cum puteam spune același lucru și despre Veneția care-mi tăiase pur și simplu respirația, care mă vrăjise și mă înghițise cu totul printre clădirile, colțurile de stradă, canalele pictate ce păreau butaforie – într-atît de ireale le percepeam.

La fel de încurcată mă simt și acum cînd sînt întrebată despre “Zaraza” lui Ruse dacă mi-a plăcut și merită citită. Cum pot eu răspunde simplu DA, cînd am mai spus la fel  despre atîtea și atîtea alte cărți?

2014-07-27 21.14.48 (2)Pentru mine, “Zaraza” a fost mai mult decît o carte. A fost o călătorie, CĂLĂTORIA  însăși, o lume întreagă deșteptată, reînviată cu forță și grație din toate dedesubturile ei.  “Zaraza” e un tablou, o pictură, în care poți vedea totul clar și deslușit, redat onest și aproape ireal de fidel.  “Zaraza” e o stare, o întreagă caracatiță de sentimente ce-și mișcă independent tentaculele, în sensul cel mai bun al cuvîntului. “Zaraza” are forța de a reînvia o lume, “Zaraza” e un film, cu sonor și culoare, păstrînd în același timp ceea ce numai cărțile îți pot oferi – capacitatea de a te lăsa pe tine să unești punctele, de a da ultima tușă personajelor, de a le îmbrăca, de a le colora, de a le stabili vocea, timbrul și cadența.Tocmai de aceea întîmpin cu mare bucurie vestea că ar putea fi ecranizată, dar și cu ușoară teamă – dacă cumva personajele nu vor fi la fel cum le-am imaginat și le-am proiectat eu la mine în gînd?

2014-07-27 21.16.37 (2)Mi-a plăcut romanul pentru că autorul are capacitatea de a învia un personaj pe care ajungi să-l iubești și alături de care te trezești trăind pas cu pas, acolo, în compania lui, pe tot parcursul lecturii, dar și mult timp după terminarea ei. Pînă la apariția acestei cărți, am citit pe unde am putut, cît am găsit și cît a fost posibil orice informație despre acest cîntăreț cu voce fermecată. Grație ziarului Jurnalul National am cumparat toate CD-urile de colecție ale cîntăreților interbelici, Cristian Vasile, Jean Moscopol, Zavaidoc, Maria Tănase, însoțite de numere speciale de ziar dedicate în întregime lor. De acolo mi-am luat multe dintre informațiile referitoare la acele vremuri, dar și din scumpele cărți ale doamnei Ioana Pârvulescu, aplecate spre fascinanta lume interbelică.

În mod inexplicabil m-am simțit întotdeauna atrasă de acestă perioadă și de toți marii artiști care au făcut ca acele vremuri să fie cele mai frumoase, mai prolifice, mai încărcate de autentic și adevăr.

20140726_123450 (2)“Zaraza” însă a făcut posibilă apropierea aproape fizică de tot ceea ce m-am trezit eu iubind și  căutînd. “Zaraza” este o carte document și îl privesc pe autor cu admirație, dar poate mai mult decît atît, cu recunoștință, pentru că și-a dedicat doi ani din viață pentru a nu lăsa să se aștearnă praful și uitarea peste o lume și niște vremuri pe care cred că nu le-a mai trăit Bucureștiul nici o altă dată și pe care – iertați-mi pesimismul – nici nu cred că le va mai trăi.

Prin cuvintele magice orînduite în cea mai perfectă rînduială, Andrei Ruse deschide din nou grădinile Bucureștiului de altădată, reaprinde lumina pe străduțele curate și frumos mirositoare ale “micului Paris”, dar și-n cartierele mărginașe, mizere și sărăcăcioase, dă sonorul,  cînd mai tare, cînd mai încet muzicii de toate felurile ce răsună de la terasele, scîrșmele, localurile, restaurantele modeste sau pline de fițe și de efervescență, învolburează discuțiile, cînd aprinse, cînd calme ale iubitorilor de dezbateri pe toate temele posibile. Plimbă reflectorul asupra marilor voci ale acelor vremuri, asupra  minților clocotind de imaginație și inspirație care vor da naștere celor mai importante cărți ale literaturii române și coboră pe străduțe în mijlocul oamenilor dornici să se distreze, să asculte muzică, să dănțuiască și să se fericească la un pahar de vin și-o vorbă dulce.

În opinia mea, paginile care descriu Bucureștiul de altădată sînt pagini document care redau cu fidelitate locuri, oameni, stări și sentimente. Bucureștiul devine cu certitudine o ființă, cu personalitatea și toanele ei. Alături de Cristian Vasile el înflorește și decade, asemenea unui personaj mitic.

O să redau mai jos, doar scurte pasaje din carte pe care le-am citit din nou și din nou, imaginîndu-mă cu totul acolo.

Orașul-grădină, așa era numit Bucureștiul, un oraș curat și plin de verdeață, de curți cu grădini cu flori, nu doar în fața caselor, dar și lîngă fiecare bloc house modern, cu bulevarde pline de trandafiri și copaci pe margini, cu artere luminate care duceau spre marile parcuri, unde toți oamenii se plimbau serile și mai ales în weekenduri, de parcă în fiecare zi ar fi fost o mare sărbătoare. Cea a vieții, poate, căci se trăia din plin în acel loc, unde natura se amesteca elegant cu urbanul. Parcul Carol, La Bordei, Ioanid, sau micuța grădină a Icoanei și cizelatul Cișmigiu erau adevărate monumente ale naturii, majoritatea aranjate de gradinari celebri în întreaga  Europă, dându-și frâu liber imaginației și aducând stiluri și decorații florale care încântau privirile trecătorilor și îi învăluiau cu aerul proaspăt și parfumat.

2014-07-27 21.22.01 (2)“O altă epocă ia naștere odată cu începutul anilor ‘30, odată cu noua coloană sonoră a vieții, dată de romanțe și tangouri. Se simte în aer, se simte în entuziasmul nebun al oamenilor care umplu, alături de mașini moderne și trăsuri încă, străzile înguste și aglomerate ale Bucureștilor, unde larma, forfota și haosul vitezei dau un ritm aparte orașului care este pe cale să explodeze. Se simte în mirosul îmbietor al sutelor de cofetării și cafenele, de baruri noi, de  crâșme, restaurant, saloane de dans și grădini de vară care se deschid unele după altele, umplând sălile, terasele, dar și trotuarele de petrecăreți care uită să mai plece acasă. Se simte în parfumurile scumpe care te amețesc, în moda proaspătă și colorată, mai provocatoare și mai vie, în vitrinele sclipitoare ale căror haine din Vest a doua zi sunt deja purtate de minunatele  “fetite dulci” din București.”

Andrei Ruse vorbește despre “valul noii generații care umplu librăriile”, despre “mahalalele care miroseau a bunătățuri la grătar”, despre “restaurantele de lux și marile grădini de vară care se întreceau între ele cu meniuri  care mai de care mai sofisticate și cu muzică bună oferite de cei mai in vogă instrumentiști și dizeuri”, despre berăriile care nu erau nici ele nicidecum ocolite, despre “marile grădini de vară, unde comandai fudulii proaspete, mușchiuleți, burtă, servite cu mult piper, direct pe funduri de lemn, sau momițe tăvălite în mălai sau pesmet, toate asortate cu castraveciori murați în usturoi și mărar, în  castronașe cu gheță, alături de cartofi auriți sau pai, cu o baterie sau două de vin alb și neapărat cu sifon”, despre măcelăriile care-ți lăsau gura apă, despre brutăriile care “te amețeau de-a dreptul cu mirosul de pâine caldă, franzeluțe sau conuri”, despre simigeriile în care “te așteptau brînzoaice, cornurile umplute cu mere, nucă sau magiun, plăcinte cu dovleac, fursecuri, covrigi de toate tipurile și mărimile, cu susan, cu mac, simpli sau cu carne, toate făcute în vatră.” 

DSCN4533Citind pagină cu pagină simți mirosurile, auzi muzica, asculți zgomotul pașilor, foșnețul rochiilor, dar mai presus de toate te simți învăluit de freamătul ce cuprinde Bucureștiul și-l umple de efervescență și simți că participi în felul tău la tot ceea ce se întîmplă acolo.Ți se ridică părul pe tine și te simți cucerit la nivel vizual și olfactiv de toate senzațiile pe care ți le transmite cartea.

Și tot acum “Este vremea noilor romane, cu eroi mai bine conturați, ale căror drame stârnesc curiozitatea cititorilor, încât auzi despre ele aproape la orice masă. Camil Petrescu publică în anii 30 „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, iar în ’33 „Patul lui Procust”. Același an în care Mircea Eliade are un succes formidabil cu al său „Maitreyi”, George Călinescu scoate „Cartea nunții”, Garabet Ibrăileanu, „Adela”, Gib Mihăescu „Rusoaica”, iar Sadoveanu „Creanga de Aur”. Mihail Sebastian este și el în centrul atenției cu”Fragmente dintr-un caiet găsit” și „Femei”, publicate în 32 și avea avea să pregătească „Orașul cu salcâmi” și scandalosul „De două mii de ani” trei ani mai tîrziu.”

Aceste timpuri aveau să numească anii  ‘30 , Epoca de aur a Bucureștiului, făcînd ca Centrul lumii să pară a se fi mutat la București.

2014-07-27 21.21.00 (2)Pe parcursul cărții, Cristian Vasile se conturează ca un personaj viu alături de care sufletul tău urcă și coboară în tandem cu bucuriile și suferințele lui. Cristian Vasile este artistul desăvîrșit pentru care muzica înseamnă totul, înseamnă viață însăși. El este omul care își știe cu precizie menirea pe acest pămînt și care nu se abate nici măcar o clipă de la împlinirea ei. Cristian Vasile este copilul care-și păstrează naivitatea și fragilitatea, chiar și în momentele în care oricine altcineva ar fi ales calea mai simplă, mai ușoară. Cristian Vasile își este loial  pînă în ultima clipă a vieții lui și poate doar de aceea, pleacă din această lume fără regrete.

El știe să iubească, să dăruiască și să se dăruiască, e prietenul cel mai bun și mai de nădejde pe care l-ai putea imagina, e naivitatea însăși, dar nu cea fără de substrat, ci naivitatea celui căruia-i place să ia de la viață tot ceea ce are ea mai bun și căreia e dispus să-i dea înapoi TOTUL.

2014-07-27 21.19.59 (2)Cristian Vasile e loialitatea însăși și nu cred să fi existat un alt om asemenea lui care să nu fi renunțat pentru nici o clipă la credințele și certitudinile lui.  Tocmai de aceea, după toate încercările teribile în care îl aruncă viața, Cristian Vasile are convingerea că a făcut exact ceea ce trebuie și că nu e nimic de pe urmă căruia să-i pară rău. “Si cu toate acestea, nu am nici un regret. Am mers pe drumul meu cu inima deschisă, întotdeauna și nu m-am schimbat o clipă. Am rămas la fel, lumea m-a transformat din cerșetor în rege și iar, înapoi, în cerșetor. Tu spui că puteam să fac altfel și pe dincolo, dar eu am făcut întotdeauna ce am simțit, zâmbește Cristi. Fără compromisuri. Fără minciuni. O viață plină de stîngăcii și greșeli minunate.  (Iertati-mă că intervin… “greșeli minunate”- ce alăturare inefabilă de termeni!) Le-am făcut pe toate exact așa cum am vrut. Mă întorc la tinerețea mea, într-adevăr, cu nostalgie, dar nu cu regret, n-am ce să regret.  Dacă aici am ajuns, atunci aici trebuia să ajung, e atît de simplu. Dar în fiecare secundă pînă aici, în fiecare clipă, am dat totul. Câți se pot lăuda oare cu asta? Câți riscă măcar o data, d-apoi până la capăt? Pentru ceea ce inima lor țipă.” 

imagesHR33W6VECarte m-a fascinat la fiecare pas prin consecvență și chiar dacă, pe undeva, am știut de la început că ea își va urma drumul firesc al devenirii artistului Cristian Vasile – formare-preamărire-decădere, am savurat fiecare etapă cu calm, răbdare, bucurie prelungind la maximum fiecare moment, fiecare clipă și m-am desprins cu greu de fiecare dintre ele. L-am urmat pe artist cu sufletul strîns sau deschis de emoție, după caz și nu puține au fost momentele în care am lăcrimat. Uneori de bucurie, alteori de tristețe, și de multe ori de…nostalgie.

Se vede de la o poștă că autorul pur și simplu își iubește personajul, iar cartea atinge fiecare ungher al sufletului unui om, oricît de dosit și adîncit ar fi, cu puterea și impresia formidabilă pe care o lasă cuvintele în urma lor. Acolo unde ating, cuvintele lui Ruse pansează sau fac să se deschidă flori delicate. Andrei Ruse m-a făcut să-mi fie dor de niște vremuri pe care nu le-am trăit, dar pe care el mi le-a băgat în suflet, sub piele chiar. Tînărul autor, adevărat vrăjitor, maestru desăvîrșit în așternerea cuvintelor într-o ordine perfectă, m-a teleportat în niste vremuri pe care eu una simt că le-am purtat dintotdeauna în mine și pe care a fost de ajuns să le deștepte la viață cuvintele lui potrivite.

Nu am fi putut cunoaște viața și muzica lui Cristian Vasile, împreună cu viața și muzica Bucureștiului interbelic fără iscusința desăvîrșită a autorului care, îmi pare mie, stăpînește o tehnică ezoterică de subjugare a cititorului și de transportare a lui în alte timpuri, vrăjite parcă.

După părerea autorului, “Pariul a fost cîștigat. Cântecul său (al lui Cristian Vasile) a devenit nemuritor”, spune el la finalul cărții, însă eu am speranța și credința că la fel a devenit și autorul prin scrierea acestei cărți!

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

FOLLOW ME HERE!