Sore Mihalache: “Mi-ar placea ca peste 3 ani sa ma felicitati pentru lungmetrajele lansate, pentru albumul pe care il ascultati des si pentru familia frumoasa pe care am construit-o.”

IMG_5331_resizeIMG_5331_resizeIMG_5331_resize938A5383_resizePe Sore Mihalache am descoperit-o cu adevarat la ‘Dansez pentru tine”. Chiar daca pina atunci jucase deja in serialul “Pariu cu viata”, difuzat de ProTV, adevarata revelatie mi-a produs-o la emisiunea “Dansez pentru tine” cind am vazut in Sore o tinara ambitioasa, serioasa, foarte dedicata cauzei pentru care a luptat. M-au impresionat capacitatea ei de munca si daruirea cu care a facut tot ceea ce a tinut de ea ca sa-si ajute partenerul. In interviul pe care l-am facut pentru carticusuflet.ro am descoperit o persoana calda, cu planuri mari, cu preocupari interesante, semn ca nu m-am inselat atunci cind am vazut in ea un om frumos.

In interviul de mai jos am aflat de la ea cum ii place sa-si petreaca timpul liber, cum scrie versurile melodiilor pe care le cinta, ce-si doreste pentru urmatorii ani si multe alte lucruri interesante pe care va las sa le descoperiti singuri.

Urmarindu-te de-a lungul timpului, nu am avut cum sa nu constat ca esti o persoana foarte serioasa, care atunci cind are ceva de facut se mobilizeaza foarte bine. Ce/cine anume te-a disciplinat asa?

Multumesc frumos, intr-adevar, sunt un om al programului. Imi place sa imi organizez zilele, pentru ca asa pot fi eficienta in meseria mea, cand 24 de ore nu sunt, de cele mai multe ori, suficiente. Cred ca mostenesc acest aspect de la mama mea, pe care, de mic copil, am vazut-o cu agenda dupa ea, notand fiecare lucru important.

Mama si unchiul tau au niste nume foarte interesante, Timona, respectiv, Val. Ne poti spune care este povestea numelor lor? In tot acest context, tu esti Sore, soarele care aduce linistea pe fundalul unei mari agitate?

Parintii mamei au fost pasionati de mare, de ape, in general. Sunt convinsa ca numele mamei si al unchiului meu ridica sprancenele multor persoane, insa bunicii mei au dorit sa le puna copiilor nume cu personalitate, si le-a iesit. Eu sunt in buletin Sorina, insa avand in vedere ca m-am nascut intr-o zi cu soare, mama a stiut ca sunt un soare, cel putin in viata ei. Ulterior, porecla de Sore a venit oarecum firesc, iar acum nu-mi imaginez sa ma fi chemat altfel.

Care sint calitatile unui om care conteaza cel mai mult pentru tine?

Integritatea, sinceritatea si ambitia.

Ce fel de eleva ai fost la scoala?

Am fost studioasa cu materiile care mi-au placut, mofturoasa cu cele care mi-au dat batai de cap. Nu am tocit niciodata, nu puteam sa diger acest cuvant, preferam sa fiu sincera si sa spun ca nu ma pricep la un obiect, decat sa ma pacalesc pe mine in primul rand, invatand mecanic ceva ce aveam sa uit ulterior. Singura data cand am tocit cu adevarat, a fost la BAC, la matematica, fiind o materie pe care nu am inteles de ce a trebuit sa o aprofundez atat de tare, in conditiile in care eu stiam ca vreau sa fiu artist. Dar stiu sa numar banii bine acum. :))

Iti place sa citesti?

Da, foarte mult. Ma relaxeaza.

Care sint cartile care te-au impresionat cel mai mult pina acum si de ce?

In copilarie, “De veghe in lanul de secara” si “Enigma Otiliei” au fost carti de capatai, pentru ca prezentau unui copil lumea adevarata, iar eu am interpretat asa cum am putut la vremea respectiva. Acum, la maturitate, “Minciuni pe canapea”, pentru ca sunt pasionata de psihologie.

Ai un autor de suflet?

Da, de poezie: Iv cel naiv

Citesti si scriitori romani? Care este cartea ultimilor ani care te-a impresionat intr-un fel anume si de ce?

Bineinteles ca citesc si scriitori romani, Mircea Cartarescu fiind unul dintre ei, iar “Frumoasele straine” m-a impresionat prin autenticitatea ei.

Ce carte citesti acum?

“Fluturi” de Irina Binder.

Cind citesti cel mai mult?

In vacante, cand imi pot acorda timp nelimitat, ma pot deconecta, nu mai sunt legata de telefon.

Cind pleci in vacante, iti iei si carti cu tine? Ce fel de carti?

Beletristica, in mare parte. Nu exista vacanta fara cel putin o carte, e modul meu preferat de a-mi petrece timpul pe plaja sau pe terasa la munte.

Intre a citi o carte si a te uita la un film, ce preferi?

In functie de gradul de oboseala. De regula, ma uit la un film. Prefer sa citesc in timpul zilei.

Citesti vreodata in parc, in aer liber?

Da, ultima iesire in parc a fost in toamna trecuta, cu o cafea si cu o carte. Am pierdut 3 ore. De atunci, insa, nu am mai avut nici timpul necesar, nici vremea nu a tinut cu mine. Astept primvara, in adevaratul sens al cuvantului.

Sore_resizeCind il scoti afara pe catelul tau, Dot, te grabesti sa te intorci in casa sau iti place sa va plimbati impreuna?

Dot este partenerul perfect pentru plimbari relaxante, pentru ca este extrem de ascultator. Noi iesim la plimbare, de regula, fara lesa si stam destul de mult la adulmecat flori. E o reala placere sa ies cu el afara, imi insenineaza ziua fara exceptie.

Generatiile ultimilor ani au impresionat atit pozitiv (avem inca foarte multi olimpici care ne reprezinta tara cu success in lume), cit si negativ (procente inspaimintatoare de tineri care nu reusesc sa faca fata examenelor de capacitate si bacalaureat). Ce crezi despre aceste generatii de copii?

Cred ca linia dintre minunat si ingrozitor este foarte subtire, pentru ca ei au avut acces la toate metodele de cunoastere inca din primii ani de viata. Unii au constientizat cat de norocosi sunt si au ajuns sa dea roade, altii au luat in deradere sau nici macar nu au apreciat ca informatia este la un click distanta. Eu mergeam la biblioteca si aveam abonament, faceam intrecere in clasa sa vedem care are mai multe carti imprumutate intr-o luna. Cred ca evolutia tine de familie si de parinti, de cum se implica in viata copilului. Eu nu am facut niciodata lectii cu parintii, insa au stiut cum sa imi starneasca curiozitatea si au stiut cum sa ma motiveze sa invat atunci cand imi vedeau ca imi scade interesul.

Din punct de vedere al elevei care ai fost – scoala care se face astazi il ajuta pe om sa se avinte in viata?

Nu am considerat niciodata ca in Romania exista o programa scolara adecvata. Mi se pare absolut inutil ca un adolescent orientat spre arta sa fie preocupat de ce note ia la matematica, fizica sau chimie. Sprijin programele europene, unde copilul isi poate alege de la o anumita varsta ce obiecte sa studieze. Repet, consider ca familia iti da avantul in viata, educatia de acasa. Eu, desi am urmat un colegiu de prestigiu, avantul in viata l-am luat de la parinti, care mi-au sprijinit pasiunea pentru regie si m-au indemnat sa citesc despre filme si despre estetica filmului.

Esti femeia-copil; pina nu demult erai perceputa ca o adolescenta, usor-usor te-ai transformat intr-o femeie foarte frumoasa. Tu cum te simti acum?

Multumesc pentru compliment. Ma simt exact asa cum ma prezint. Ceea ce credem despre noi asta proiectam. Eu nu am nicio retinere in a fi 100% autentica, de a ma arata asa cum ma simt pe interior.

Care sint lucrurile care conteaza cel mai mult pentru tine  in aceasta perioada a vietii tale?

Intotdeuna va conta iubirea. Tot ceea ce fac fac din dragoste. Din dragoste pentru viata, pentru meserie, pentru oamenii pe care ii iubesc. Daca ceva din viata mea se goleste de iubire nu mai face parte din viata mea. Nu imi schimb prioritatile, am vrut si voi vrea acelasi lucru: sa fiu fericita. Prin prisma a tot ceea ce fac.

Care sint lucrurile/activitatile pe care le faci cu cea mai mare pasiune? Ce-ti place cel mai mult sa faci?

Am norocul de a trai o viata compusa doar din lucruri si activitati care imi fac placere. Momentan, mi-ar placea din suflet sa calatoresc catre o plaja retrasa, sa stau intr-un bungalow vreo 2 saptamani, sa citesc, sa mananc pepene si sa simt locul si momentul.

Cine este cea mai buna prietena a ta?

Alexia Talavutis

Ce reprezinta mama ta pentru tine?

Oglinda sufletului meu.

Ce reprezinta muzica in viata ta?

Viata.

Cit de importante sint versurile melodiilor pe care le cinti?

Sunt sincere, le-am scris din adancul inimii pe toate. Asadar, nu as canta ceva in care n-as crede.

Joci in serialul “O noua viata” de la Acasa TV. Practic esti in aceasta echipa de 3 ani. Cum vezi tu evolutia personajului tau?CC1K0040_resize_resize

Avand in vedere ca am terminat filmarile acum cateva luni, am avut timp analizez retrospectiv. Sunt mandra pentru ca am jucat-o pe Sara atatia ani, mandra pentru ca am crescut o data cu personajul meu si mandra pentru ca, la final de serial, am vazut o Sara matura, care a invatat din greseli. Ceea ce sper ca si fanii serialului au facut-o.

Cum ai dori sa se contureze viitorul tau?

Mi-ar placea ca peste 3 ani sa ma felicitati pentru lungmetrajele lansate, pentru albumul pe care il ascultati des si pentru familia frumoasa pe care am construit-o. 🙂

Foto: ProTV

 

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

FOLLOW ME HERE!