Tatiana Ernuteanu: “…am iubit mult cartile, fiindca simteam ca si ele ma iubesc pe mine, invitandu-ma cu generozitate, sa le deschid, sa le patrund sensurile, sa le descifrez mesajul, pentru ca miroseau a vechi si pentru ca ma apropiau nu doar de personajele lor, ci si de cei din familia mea, care le cumparasera si pe care nu apucasem sa ii intalnesc!”

Tatiana Ernuteanu (Specialist Comunicare/ Consultant Imagine) – despre iubirea de carti si povestile din spatele lor

De ce iubesc eu cărţile? Cred că această dragoste pentru universul livresc se datorează în cea mai mare parte, mamei mele şi bunicului meu! M-am născut înconjurată de cărţi, cu o bibliotecă impresionată, cu care m-am mândrit întotdeauna, o bibliotecă “începută” de bunicul meu şi completată de mama, în care se îmbinau armonios cărţi foarte vechi şi rare, cu noutăţi literare, cărţi de poveşti şi albume de artă.

96b79453680f853f21afd65f1967ec72Îmi amintesc că în ciclul primar îmi alegeam cărţile din bibliotecă după ilustraţiile copertei şi nicidecum, după cuvintele care îi alcătuiau titlul… Acest aspect a determinat-o pe mama, profesoară de limba română, ca dincolo de amuzamentul produs de criteriile mele de selecţie, să îşi spună că, probabil, acesta este un mod prin care eu încerc să-mi exprim apetenţa pentru imagistică şi estetică, în primul rând  Jşi să intervină discret în a mă orienta corect şi potrivit vârstei mele.

Astfel, mama a devenit “conseilleur-ul” meu, pâna în clipa în care am descoperit gustul lecturii, în lentoarea după-amiezelor toride de vară, ale vacanţei. Apoi, am devenit un copil greu de strunit în ceea ce privea lectura, fiindcă alăturam cărţilor potrivite perioadei copilăriei sau mai rău, fiindcă preferam cărţi, ce ar fi trebuit să mai aştepte câţiva ani până să le deschid paginile. Acestă “înşelăciune”, pe care la acea vreme o consideram nevinovată în dezvoltarea mea, nici la acest moment nu ştiu dacă a fost benefică sau nu! E adevărat că mi-a îmbogăţit lexicul de la o vârstă fragedă, m-a făcut să devin empatică şi să mă transpun cu o mai mare uşurinţă, în pielea altcuiva, dar m-a şi încărcat cu sentimente inexeplicabile, pe atunci, precum angoasa, spleen-ul şi tristeţea, care au rămas stocate şi astăzi, în interiorul meu.

Cert e că toată copilăria mea am iubit mult cărţile, fiindcă simţeam că şi ele mă iubesc pe mine, invitându-mă cu generozitate, să le deschid, să le pătrund sensurile, să le descifrez mesajul, pentru că miroseau a vechi şi pentru că mă apropiau nu doar de personajele lor, ci şi de cei din familia mea, care le cumpăraseră şi pe care nu apucasem să îi întâlnesc!

Educatia_sentimentala-Gustave_Flaubert-Univers_51740-750x750Şi acum refuz să citesc o carte pe tabletă, fiindcă nu are forţa senzorială pentru mine, pe care o are o carte obişnuită şi pentru că nu vreau să mă privez de plăcerea de a o alege din raft şi nici de parcursul pe care îl presupune alegerea ei!

Cărtile, cred că ar trebui, să reprezinte o sursă nutritivă sufletească, pentru oricine! O carte poate fi o evadare plăcută, atunci când vezi totul în gri, după cum, poate, pentru cel care a scris o carte, aceasta i-a vindecat contradicţiile, frustrările, temerile, l-a împăcat cu lumea şi cu sine (vorbesc aici despre misiunea terapeutică a oricărui demers de expresie artistică, în accepţia katharsisului aristotelian).

 

 

38701_70866

Dacă ar fi să enumăr câteva cărţi citite în adolescenţă, care mi-au rămas în suflet, acestea ar fi: Educaţie Sentimentală a lui Flaubert, în care personajul, uitând de sine, este permanent în căutarea unor ţeluri intangibile ce conduc la eşec, Bel Ami a lui Maupassant, pe al cărui personaj masculin l-am urât pentru talentul de manipulator cinic, ce reuşea să influenţeze sub aspect moral, femeile pe care le întâlnea şi pentru oportunismul său fără margini, Daniel Defoe cu Mall Flanders şi al său destin spectaculos, povestea romanţată a lui Rafael, din romanul Printre Portocali, al lui Ibanez, Patul lui Procust de Camil Petrescu, viaţa tumultuoasă a lui George Sand, din Lelia a lui Andre Maurois, pentru prieteniile ei spirituale, pentru geniul său, înfrăţit şocant cu rătăcirile destul de dese, pentru generozitatea ei şi spiritul contradictoriu.

În ultimii ani de liceu, l-am descoperit pe Marcel Proust, cu a sa capodoperă a literaturii universale, À la recherche du temps perdu şi mai ales, cu soluţia artistului, Le Temps Retrouvé. M-au marcat noutatea şocantă în tehnica literară, importanţa acordată percepţiilor şi lucrurilor imponderabile, ce fac parte din experienţa acumulată şi sublimate în actul de creaţie, precum aroma unui tufiş sau savoarea celebrei Madeleine înmuiată în ceai, ce prin senzaţie, sparge bariera trecut-prezent. Astfel timpul nu se pierde, ci se conservă în clipa trăită plenar, iar succesiunea de senzaţii evocatoare şi amintiri dau la iveală o operă nemuritoare, fără intrigă, fără desfăşurare epică, ci doar trăire a personajului “eu” care e când naratorul, când autorul.

imagesCAHNWU2SRecunosc, chiar în vremea studenţiei mele la litere, pe la 20 de ani, fix când nu ar fi trebuit, a apărut şi perioada în care m-am îndepărtat de cărţi, fiindcă simţeam că rolul de actor pasiv nu îmi era suficient. Voiam să trăiesc concret şi să fiu eu, singurul personaj al vieţii mele.

În ceva vreme a devenit plictisitor şi m-am întors la cărţi cu dor şi din nevoie! Nu m-am întors însă doar ca cititor, ci şi ca editor de carte, un job despre care cred că m-a îmbogăţit foarte mult, prin tot mixul pe care acesta l-a presupus! Mi-a oferit acea oportunitate de a avea un rol pasiv de cititor, dar şi unul activ, de om de creaţie, care decide în oarecare măsură, care sugerează de la ilustraţie, structură, copertă, poveste, până la produsul de marketing, finit.

De atunci, citesc constant, dar niciodată condusă de ultimele noutăţi editoriale, ci făcând alegerile conform perioadei prin care trec, a disponibilităţii mele şi a nevoilor mele! Uneori, aleg cărţi filosofice, alteori, mă rezum la cărţi inspiraţionale, alteori pură beletristică, dar şi cărţi de modă, lifestyle! Citesc aşa cum îmi dictează sufletul! Niciodată nu l-am constrâns citind ceva ce e la modă, decât dacă am simţit o chemare pentru acea carte!

intalnire-cu-un-necunoscut-gabriel-liiceanuDintre cărţile citite în ultima vreme îmi vine în minte, Întâlnire cu un necunoscut a lui Liiceanu, unde am întâlnit confesiuni emoţionante şi trimiteri încifrate către scriitor, la raporturile acestuia cu sine şi cu lumea şi eventual, dezamăgirea pe care aceasta i-a provocat-o. Aş mai recomanda Arta Simplităţii şi Arta Esenţei, nişte cărţi light, de atmosferă şi de joie de vivre, Cum să lecuieşti un fanatic a lui Amos Oz, un idealist incurabil, al cărui mesaj este toleranţa şi compromisul inteligent, în sensul bun, Parfumul de guayaba de Plinio Apuleyo Mendoza, în care sunt consemnate convorbiri cu Gabriel Garcia Marquez şi … mă opresc aici! J

Mesajul meu este să citiţi pentru a fi mai buni şi nu spun vorbe goale şi nici stereotipii! Prin empatia, pe care o exersezi citind cât mai mult, vei ajunge să te poţi poziţiona în pielea ceiluilalt, şi în viaţa reală şi vei renunţa a mai face rău!

 

 

Tatiana Ernuteanu- Specialist Comunicare/ Consultant Imagine

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

FOLLOW ME HERE!