Astăzi ne delectam cu textul jurnalistei Corina Cosmescu (de la ziarul Adevarul) care ne invita la o reflecţie pe tema:
Absență nemotivată la întâlnirea cu tine. De ce (nu) citim?
de Corina Cosmescu
În sprintul cotidian, când imediatul condamnă răbdarea și vânează rezultatele concrete, la secundă, cât de puternic să fie acel ceva care să ne convingă să alegem răgazul? Când cererea socială se suprapune peste cea individuală și alegătura constantă, năduful, traspirația și gâfâiala cuantifică facerea lumii, cum să rămânem pasivi, așteptând ca lumea să ni se desfășoare în fața ochilor?
Fugim. După obiective, idealuri, deziderate. Fugim din câmp. Fugim de noi. Evităm întâlnirea cu sinele, ne temem că s-ar putea să nu ne convină ce o să găsim, pe cine o să găsim, că eul fără spoială, dezbrăcat nu corespunde cu imaginea pe care ne-am proiectat-o inițial despre noi înșine ori pe care au desenat-o alții, încurajându-ne să o interiorizăm. Fugim și ne dor picioarele, fugim de o durere de cap, dar obosim.
Căutăm resurse consumabile, ușor digerabile, convenabile, care să nu presupună efortul de a părăsi confortul existenței de suprafață. E mai ușor să semeni iarbă, mai greu să plantezi copaci. E mai ușoară o informație popcorn, decât o metaforă ce-ți solicită un surplus de neuroni. Fuga își cere drepturile: impact rapid în timp limitat. Mai mult, dar mai puțin.
Când pătrunzi în adâncuri, riști să te afunzi. Uneori, preferi o oglindă aburită, decât să-ți înfrunți frontal defectele. Rapidul, însă, te privează de o călătorie, înseamnă neasumare, uitare de tine. Înseamnă celebra formă fără fond. O fabrică de ambalaje, pungi de chipsuri umflate cu mult aer și cu puțin conținut. Prefer cafeaua vidată. Rapidul e evadare, e abandon. La întâlnirea cu tine ești mereu absent. O să rămâi corigent. Te prefaci că-ți iei notițe, însă nu te încumeți să scrii compunerea. Dar nu mai suntem la școală.
Vezi tu? Cărțile astea nu sunt doar la școală. Sunt drumurile ce așteaptă să fie plimbate, și nu alergate.
Cititul, însă, e un efort prea mare pentru cei care se simt vinovați că nu fac lucrurile alea multe, programate în timp ce făceau alte lucruri la fel de importante ca cele ce vor urma. A citi cu adevărat, a înțelege și a reflecta înseamnă un test de răbdare pentru alergătorul care caută îmbujorat, entuziasmat și deziluzionat să-și împlinească dorințe la fel de efemere precum alergătura, satisfacțiile de moment.
Hic et nunc. Aici și acum. În mai târziu nu avem încredere, de fapt, ne e teamă de o trădare, de o promisiune și o îndeplinire nelivrată. Aici-ul e palpabil, acolo e iluzoriu. Acum e real, mâine intervine îndoiala.
Încrederea înseamnă înfruntare. Rapiditatea schimbării denotă superficialitatea ei, caracterul iluzoriu, îndoielnic. Schimbarea la nivel profund e azi, mâine și poimâine, cărămidă, ciment, cărămidă pentru o construcție sigură. Cartea te construiește încet și sigur. Ea-ți aduce răgazul, pauza după alergătură, poate și un pahar cu apă ca să te răcorești. Prin ea te găsești și pe tine. S-ar putea să nu-ți placă ce vezi, dar merită riscul. Curajoșii caută mai mult, se caută în mai multe pagini, se iau la trântă cu autorii. Se găsesc și se pierd, dar devin. Iar devenirea e însăși viața. Evoluție. Devenirea e propriul drum.
Printre ultimele cărți pe care le-am citit și apreciat
Elif Shafak – „Bastarda Instanbulului“, „Sfântul nebuniilor incipiente“
Pentru că am simțit că-mi vorbește o prietenă. Pentru limbajul cald și modul în care intersectează Orientul și Occidentul, două universuri distincte. Născută în Franța, crescută și maturizată în Turcia, Spania și în America, scriitoarea aduce în prim-plan, cu minuțiozitate, sufletele atipice și destinele globale, ce nu ascultă de regulile sociale, dar și pe cele subjugate tradițiilor.
Dan Lungu – „Cum să uiți o femeie“
Pentru speranța finală că cicatricile se vindecă prin credința în Dumnezeu și în noi înșine. Pentru ideea că o dragoste pierdută nu e, de fapt, o pierdere, ci un motiv de introspecție și evaluare, reușind să vedem tabloul întreg pe măsură ce ne îndepărtăm. Pentru că dispariția celui care ne marchează la un moment dat existența ne poate provoca un sevraj, care, odată depășit, se transformă în putere.
Cristina Nemerovschi – „Ani cu alcool și sex“
Al doilea roman al trilogiei ce include „Sânge Satanic“ și „Rezervația Unicornilor“ este, de fapt, primul care mi-a picat în mână. Mi-a plăcut pentru sinceritate, energie, pofta dementă de a trăi și nevoia impetuoasă de a nu rata nicio secundă pentru a profita de ceea ce înseamnă viață. Pentru că împlinirea adevărată și fericirea, deși le căutăm în exterior, le găsim în resorturile personale.
