La povesti cu Alex Dima
Care este cea mai draga amintire legata de sarbatorile Pascale?
A.D.: Cred ca aveam vreo patru ani si ma lua bunica la biserica in noaptea de Inviere. La tara e un adevarat spectacol. Pe la 11:45 tot satul prinde viata. Latra cainii, pe drum trec oameni cu lanterne si felinare. Si clopotele se aud din toate satele. Si e multa lumina. Toate casele au luminile aprinse. Imi aduc aminte ca la un moment dat oboseam si ma culcam pe covoare, intr-un colt de biserica. Si atipeam cu ochii la sfintii de pe pereti si cu cantarile de la strana in urechi. Ma simteam protejat.
Aveti vreun obicei pe care il pastrati in fiecare an de Paste?
A.D.: Imediat dupa ce ma trezesc, duminica, dupa slujba, dupa ce ma spal pe fata, ma inchin si iau o bucata de pasca si o gura de agheasma.
De unde vei transmite Slujba de Înviere?
A.D: Vom transmite slujba de Inviere de la Manastirea Curtea de Arges. Am transmis si anul trecut de acolo. Este un loc minunat, incarcat de istorie si spiritualitate, cu oameni foarte primitori.
In primul rand trebuie luata binecuvantare de la mai marele locului. Dupa care, sambata dimineata, inainte de Pasti, un adevarat convoi se porneste spre Curtea de Arges. Vor fi sapte camere de filmat, peste 25 de oameni in echipa: producator, director de imagine, regizor, operatori, sunetisti, tehnicieni. Totul este pregatit din vreme, se fac probe, se aleg unghiurile de filmare, sunt foarte multe detalii tehnice de pus la punct.
Cum ai fi petrecut seara respectivă dacă nu munceai?
A.D:As fi mers intr-o biserica. O biserica in care slujeste un prieten sau in biserica din satul bunicilor.
Cu ce amintiri ai rămas din perioada în care studiai teologia?
A.D: Foarte multe. As putea sa povestesc saptamani in sir. Au fost noua ani de studiu. Se aduna multe amintiri.
Asa cum in viata sint unele intilniri pe care le consideram magice, la fel exista si carti care reusesc sa ne schimbe vietile si modul de a gindi intr-un fel sau altul. Ai citit astfel de carti?
A.D: Imi aduc aminte cu drag de cartile citite in liceu (Stendhal, Hugo, Dostoievski s.a.) cand te regaseai in personaje, iubeai, te infuriai, traiai si mureai impreuna cu ele. Asta, probabil pentru ca mintea atunci era curata, imaginatia libera si aveam timp. Mult timp. Iar o carte de capatai, pe care am stat ani de zile, si care acum e plina de notite si tot felul de semne -pe multe nu le mai inteleg acum- este Biblia. Ar fi minunat daca omul ar reusi sa citeasca in fiecare zi macar un capitol din Biblie! Eu, din pacate, nu reusesc sa fac treaba asta. Dar sper la ziua in care se va intampla!
Ai copilarit intr-un satuc, la tara. Aveai posibilitatea sa citesti cit ti-ai fi dorit, sa imprumuti carti?
A.D: In satul Dara eram 5 copii in 4 clase. Acolo, langa bancile de lemn, vechi de zeci de ani si soba de teracota, era un dulap cu carti rupte ca vai de ele, dar erau. Imi aduc aminte mirosul acelor carti. A praf si vechi. Dar era un miros placut. La fel cum inca imi bag nasul intr-o carte noua pentru a simti mirosul acela de cerneala si de nou. Tin minte ca mergeam si reciclam sticle si hartie, iar cu banii primiti imi cumparam carti. Mergeam kilometri buni pe jos pana intr-un sat in care era librarie. Acum, cand ma uit in urma mi se face mila de copilaria pe care am trait-o in satul ala. Dar atunci eram fericiti si tare multumiti cu viata noastra.
Iti aduci aminte care a fost prima carte pe care ai citit-o pentru ca ai vrut tu, nu pentru ca trebuia sa o citesti la scoala?
A.D: Nu mai tin minte. Cred ca era o carte cu uriasul Periferilerigeri…sau ceva de genul asta. A, si mai era o carte de basme populare. Cu placere patriotica citeam atunci revista Cutezatorii si cand aveam noroc, Rahan.
Exista cineva care consideri ca ti-a marcat iremediabil copilaria? Cum? De ce? In ce fel?
A.D: Bunica mea. Este omul care mi-a stat alaturi in copilarie. Care a stiut sa ma faca sa privesc viata cu umor, sa fac haz de necaz si sa pastrez buna cuviinta, ca sa nu dau de belele. Pentru mine bunica este o icoana. Un om care a trecut prin multa suferinta cu demnitate si care si-a sacrificat viata pentru bunul mers al familiei. Ea si-a pus amprenta pe ADN-ul meu. Si pentru asta ii multumesc!
Printre atitea filmari, documentari, deplasari mai ai timp sa si citesti?
A.D: Din pacate, nu atat de des pe cat mi-as dori. Am sub pat mai multe carti incepute, pe care nu reusesc sa le mai termin. Noaptea tarziu intind mana sub pat, inhat cate o carte si ii dau pana adorm. De multe ori foarte repede. Calatoresc foarte mult. Uneori si 10-12 ore. Si de obicei mi se face rau daca citesc in masina. Dar, daca nimeresc o carte buna, reusesc sa o termin de la Bucuresti si pana la Cluj, pe nerasuflate. Citesc insa pentru fiecare material sute de pagini de documente si tot felul de informatii, de multe ori, total neatragatoare. Dar pentru a avea o documentare beton…trebuie sa faci si lucrurile astea, sa fii soarece de biblioteca. E placut insa atunci cand din document in document gasesti informatii interesante, cand incepi sa le pui cap la cap, sa le confirmi si sa incepi sa simti povestea…tare placut e momentul ala!
Pentru tine conteaza suportul pe care se gaseste o carte? Citesti cu placere la fel de mare cartea in format electronic ca pe cea clasica, pe hirtie?
A.D: Nu-mi place cartea in format electronic. Cu toate ca stiu ca acesta e trendul. Imi place cartea pe hartie, sa o mirosi, sa o atingi, sa auzi fosnetul acela cand dai pagina… sa te bucuri de ea.
Citind carti pornim intr-o calatorie total suprinzatoare care nu stim niciodata unde ne va duce, ne lasam provocata imaginatia, ne asemanam unor personaje curajoase, puternice sau pur si simplu slabe si fragile cum sintem si noi citeodata, iar alteori pur si simplu ne destindem facind asta. Care este motivul cu care tu rezonezi cel mai bine? De ce anume iti place sa citesti?
A.D: De curiozitate, in primul rand. Iar in al doilea, pentru relaxare si abia in al treilea rand pentru a-mi mai baga ceva in creier. E placut sa intri in lumea unei carti si sa te rupi de realitatea asta zgomotoasa si haotica in care traim.
Ce citesti in general? Ai un gen care-ti place mai mult decit toate?
Cand eram mai tanar preferam cartile de actiune, dar nu politiste. Carti despre razboaie si momente traite de omenire. Acum imi plac cartile despre Romania. Si mai nou, cartile de povesti.
Ce citesti acum?
A.D: Acum, dar chiar acum, am langa mine “Fabule pentru copii”. Sub pat sunt mai multe. De la Nicolae Steinhardt la Lucian Boia si Toparceanu.
Ce-i spui Sarei despre carti?
A.D: Sara are deja biblioteca ei. Are cateva zeci de carti. Ii plac cartile. Si asta ma bucura foarte mult. Nu facem teoria cartii, dar ii aduc cel putin o data pe luna o carte. Ii citim seara la culcare din ele.
Ii citesti povesti? Care anume ii place cel mai mult?
A.D: Are preferinta pentru cateva carti cu povesti. In special cele cu ilustratie. Pentru ca priveste imaginile si da frau liber gandirii, comenteaza.
A darui cuiva ceva este poate cel mai frumos instinct cu care ne-a inzestrat Dumnezeu. Pentru ca gestul in sine insemna implicare, renuntarea voita la o parte din noi pentru implinirea celorlalti. Obisnuiesti sa faci daruri? Ti-e greu sa alegi?
A.D: In ultima vreme am hotarat sa nu mai facem cadouri copiilor jucarii, ci sa le oferim carti. De Craciun, de exemplu, am daruit un teanc de carti. Anul trecut am cumparat Biblia pentru copii. Un bax. Si am tot daruit din ele. O jucarie, copilul o arunca la un moment dat. Dar dintr-o carte poate ramane cu un dram de infomatie. E greu sa alegi. Anul acesta, cand a venit mosul, au fost 7 copii in casa. Pentru fiecare a trebuit sa alegem o carte. Am stat mai bine de o ora intre rafturi.
Ai primit la rindul tau daruri care te-au impresionat? Prin ce? De la cine?
A.D: Primesc aproape in fiecare seara o felicitare de la fiica mea. Le deseneaza ziua si seara le primesc. Ii place sa vorbeasca despre ele, ce reprezinta, ce si-a imaginat, cat a lucrat la ele s.a. Raman insa in minte cu darul facut de un copilas din tabara de copii din Valea Screzii. Alex are 10 ani si 3 surori mai mici. Ne-am imprietenit de la prima vizita. Si ultima data cand am fost acolo a bagat mana intr-un sertar si mi-a dat o ciocolata. Imi muscam buzele pentru a nu izbucni in plans. Am refuzat-o, dar a insistat pana cand a trebuit sa o accept. Mi s-a parut cel mai sincer si frumos dar.
Unii oameni sint ca o carte deschisa. Ai putea spune acest lucru si despre tine?
A.D: Pentru cine stie sa ma citeasca, da. 🙂 Am insa capitole pe care nici eu nu reusesc sa le deslusesc. Pentru ca nu prea au ilustratie.
Pentru copiii din Valea Screzii tu esti probabil o minune, una dintre acele intilniri magice pe care le ai o data in viata. Sint la fel de convinsa insa ca si ei inseamna la fel de mult pentru tine. Mi-ai putea vorbi putin despre aceasta relatie speciala?
A.D: Ei sunt o minune pentru mine. Acolo e un loc in care te incarci de energie. Am intalnit oameni prin diverse locuri din tara, veniti sa se incarce cu energii: la Costinesti, la Sarmizegetusa si multe alte locuri. Intre bolovani si copaci. Mergeti, fratilor, acolo si o sa vedeti diferenta! Atunci cand un copil de cativa ani te apuca de mana si iti zambeste, cand iti face un cadou, cand iti arata cat de frumos poate sa gandeasca si sa traiasca, cand iti ofera gratis, repet: gratis! dragoste…ti se zbarleste parul in cap. E o alta lume acolo. Numai cine a ajuns acolo stie despre ce e vorba. Iar cine a ajuns, de obicei se intoarce. Teoretic din altruism. Practic, din egoism. Merge acolo pentru ca pleaca incarcat de energie. Buna.
Stiu ca ai dus-o si pe fetita ta, Sara, in asezamintul lor. Pot sa intuiesc de ce, dar m-as bucura mult daca mi-ai putea povesti despre sentimentele care te-au incercat vazind-o in mijlocul acelor oameni.
A.D: Sara are prieteni acolo. Cand ajunge acolo, in cateva minute dispare. Se integreaza in peisaj. Nu ai cum sa nu te gandesti vazandu-ti copilul acolo, cat de norocos esti ca el te are pe tine si tu pe el. Si ca, slava cerului, exista oameni care fac minuni pentru copiii de acolo. M-a intrebat parintele Tanase cand am ajuns prima data in Vale daca mi-ar fi placut sa copilaresc intr-un loc ca acela. Si raspunsul a venit imediat. Da. Pentru ca acei copii cresc frumos, sunt o gasca, se cresc unii pe altii, sunt o familie de cateva sute de suflete.
Le-ai dus vreodata si carti copiilor din Valea Screzii?
A.D: Le-am dus calculatoare. Care, din pacate, au ars atunci cand a ars bucataria si spatiul de joaca. Acum s-au ridicat alte spatii si poate intr-o zi o sa reusim sa le ducem si calculatoare.
Observ tot mai multi oameni in jur percepindu-te ca pe un fel de haiduc care se straduieste prin toate mijloacele sa puna capat faradelegilor si sa faca dreptate. Multi oameni vad in 
jurnalistul Alex Dima un fel de justitiar care pune totul la bataie pentru a apara o cauza in care crede, cum ar fi de exemplu, cea a taierii padurilor. Cum esti tu, in realitate? Am vazut cum esti atunci cind vrei sa fii curajos, cind esti hotarit sa-ti faci treaba bine, cu prisosinta, cu responsabilitate. Insa cum esti tu atunci cind ti-e frica? Atunci cind ti-e teama ca ai putea pati ceva? Cum esti in momentul in care esti singur in fata spaimelor, a temerilor de orice fel?
A.D: Atunci stau si cuget cat de viteaz sunt. 🙂 Mi-a placut tare mult in copilarie sa ma joc de-a hotii si vardistii. Si fac asta si acum pentru ca da adrenalina. Glumesc. Exista temeri si spaime de fiecare data. Mai ales atunci cand te duci pe un taram necunoscut, despre care diversi au grija sa iti povesteasca tot felul de grozavii inainte – poate pentru a nu calca pe acolo – cand stii ca de oriunde poate sa iti sara un ins sau mai multi in spate sau cand ii vezi pe dupa garduri sau geamuri cum stau ca fiarele, gata sa sara la atac. Ei, atunci te trec asa niste fiori reci pe spate. Dar, daca ai ajuns acolo, trebuie sa iti faci meseria, ca doar de-aia ai batut atata drum. Cu grija, diplomatie si curaj. Si cu Dumnezeu inainte!
Ce-ti doresti cel mai mult sa spuna Sara despre tine?
A.D: Nu stiu ce o sa spuna. Dar imi doresc sa zambeasca mandra atunci cand vorbeste despre mine.
Scriitorii sint printre acei oameni fericiti care simt ca nu au trait degeaba si au lasat ceva in urma lor, ceva care sa dainuie, sa transceanda timpul. Tu ce-ti doresti cel mai mult sa lasi in urma ta?
A.D: O atitudine schimbata. As vrea ca oamenii sa inteleaga ca schimbarea pe care si-o doresc trebuie sa porneasca de la ei. Sa inteleaga ca lumea poate fi mai buna daca fac ei primul pas, daca nu renunta de la primele deceptii si lovituri. Trebuie sa avem curajul sa ne cerem drepturile, sa ne aratam nemultumirea atunci cand ni se intampla nedreptati, sa luam taurul de coarne si sa facem. Asta e cuvantul: “sa facem”! Sa ne schimbam atitudinea! Sa gandim pozitiv si constructiv si sa trecem la fapte! Sa schimbam lumea in care traim!
