Unul dintre scriitorii mei preferați este Paul Benjamin Auster care împlineste astazi, 3 februarie, 67 ani. Nu pot decît să-i urez “La multi ani!”, sănătate si multă putere de muncă.
Cum l-am descoperit pe Paul Auster?
L-am descoperit pe Paul Auster dintr-o întîmplare. (Curios, abia acum îmi dau seama că de fapt așa i-am descoperit pe aproape toți scriitorii care mi-au devenit ulterior preferați! Hm! Chiar e prima data cînd realizez acest lucru!).
Prima carte pe care i-am citit-o a fost “Nebunii în Brooklyn”. Mi-aduc aminte ca-n ziua de astăzi că mă aflam la un tîrg la Green Hours și că, răscolind
prin cărțile aflate la reduceri în Librăria din Fundul Curtii, am dat peste acest volum care începea așa: “Căutam un loc linistit unde să mor”. Am citit prima pagină în librărie și mi-am dat seama că deși începe cu această frază morbidă, romanul e scris cu mult umor. Citindu-l s-a dovedit că nu este nicidecum unul trist, ci o carte calda si totodata exuberanta, cu personaje pe care ajungi sa le îndrageşti indiferent că sunt bătrini, copii, homosexuali. Personajul principal se duce in Brooklyn cu gîndul de a-şi încheia acolo “viata tristă şi ridicolă”, însă se va trezi angrenat în tot felul de aventuri care mai de care mai neasteptate. In stilul-mi caracteristic, am cumparat apoi tot ceea ce s-a tradus la noi și pentru că unele mi-au plăcut mai mult şi altele şi mai mult, l-am plasat pe Paul Auster pe lista scriitorilor mei preferați.
De-a lungul timpului, Paul Auster a dat destul de puține interviuri. Scriitorii n-ar trebui sa stea de vorba cu jurnalistii – spunea el undeva. Interviul este o forma literara care nu are alt scop decît acela de a simplifica lucruri care nu ar trebui niciodata simplificate, explica Paul Auster şi motivul pentru care a ajuns la această concluzie. De ce face totusi efortul asta? Pentru ca are o certa loialitate fata de publish-eri si nu vreau sa fiu catalogat un om de rea credință care nu coopereaza. Vreau sa fiu de treaba, asa ca ocazional fac și lucrul asta. Dar chiar cred ca arta nu poate fi intotdeauna explicata – spunea Paul Auster care e de parere ca opera unui artist poate fi analizata si discutata, dar ca nu e treaba artisului să facă asta.
Paul Auster – un scriitor controversat!
De-a lungul timpului, Paul Auster s-a confruntat cu păreri de multe ori contradictorii la adresa muncii sale, fiind catalogat fie cel mai mare romancier al generatiei sale, fie într-atît de experimental si de obscur în scrierile sale, că e practic de necitit. Sinceră să fiu, nu știu la care dintre operele sale fac referire cei care considera scrierile sale de neînțeles, cu atît mai mult cu cît tot ceea ce am citit mie nu mi s-a parut deloc criptic și greoi. Autorul s-a obișnuit însă cu acest gen de atitudine vizavi de scrierile sale, deși uneori recunoaște că i se par nedrepte aceste judecăţi de valoare. Ciudat este că de-a lungul timpului, fie a avut parte de atacuri dintre cele mai virulente la adresa scrierilor sale, fie a fost recompensat cu premii, laude dintre cele mai extravagante. Arareori a obţinut aprecieri care sa se situeze undeva la mijloc şi care nici sa nu-l ridice în slăvi, dar nici să-l desfiinţeze.
Întrebat dacă îl deranjează faptul că unii spun că operele sale sînt de neînțeles, Paul Auster neagă acest lucru, dar spune că găseşte amuzant tocmai faptul că el este convins de contrariul. Cărtile mele sînt despre lumea reală si sunt cit se poate de ușor de înțeles. Nu scriu fantezii evazioniste, nu incerc sa evadez in fantezie! – se apără el.
De ce a devenit scriitor?
Cred că dorința de a scrie vine dintr-un anume sentiment al singuratătii, al izolarii – motiva Paul Auster dorința sa de a deveni scriitor. Dar nu cumva scrisul tocmai accentueaza acest sentiment?, ar fi de întrebat. Nu, n-am simtit niciodata ca scrisul ar fi o activitate solitara. Intotdeauna ma simt exuberant cind scriu.
Paul Auster a început să scrie primele poeme pe cînd avea 9-10 ani. Proaste, așa consideră că erau poemele scrise la acea vîrstă. Pe la 11-12 ani a trecut mai apoi la scurte povestiri care sunau însă mult mai bine.
A crescut în New Jersey și este fiul a doi emigranti evrei din Polonia care nu erau deloc potriviti unul pentru celălalt, motiv pentru care au si divortat ulterior. Tatăl sau a fost vînzator de mobila, mai apoi a facut afaceri cu imobiliare , iar prima carte a lui Auster The Invention of Solitude, descrie exact această relatie dificila dintre el și tatăl lui.
Paul Auster își aduce aminte că erau puține carti în casa în care a crescut pînă ce unchiul său – traducator – și-a lăsat bilioteca în grija familiei Auster cînd a plecat peste ocean. (Europa.) Prima carte care l-a impresionat la 13 ani a fost “De veghe in lanul de secara”, dar adevaratul fulger l-a lovit cînd a citit “Crimă si pedeapsă” a lui Dostoievski. Acea carte l-a făcut bucati. Imi aduc aminte că mă gîndeam că daca asta înseamna un roman, atunci asta vreau sa fac. Să scriu romane!
După ce a absolvit Columbia University a lucrat pe un petrolier. Deși avea studii universitare, Paul Auster a vrut sa traiescă pe pielea lui o aventura si sa facă ceva iesit din comun.
La vîrsta de 23 de ani s-a mutat în Franta pentru a trai din scris, însă nu a reușit decît să-și ducă traiul de pe o zi pe alta. Cînd s-a întors de la Paris avea 27 de ani si doar 9 dolari în buzunar. Publicase o carte de poezii si tradusese vreo două cărti. La întoarcerea în ţară, a locuit o perioadă împreună cu tatăl său pînă ce a reușit să se mute singur. Tatăl meu nu stia ce sa creada despre mine şi sincer să fiu ii dadeam dreptate, pentru ca nici eu nu prea intelegeam. Scriitorul își aduce aminte că într-o zi tatăl său i-a spus cu multă blîndețe în glas: nu te inteleg, o sa mori de foame dacă nu faci ceva, comportamentul tău e de netolerat. A fost prima dată cînd Paul a fost de acord cu tatăl său și i-a dat dreptate în totalitate. S-a gîndit o perioadă să devina profesor, dar pînă la urma pur si simplu a continuat să scrie.
Tatal lui Paul Auster a murit inainte ca autorul sa devina celebru, iar mama sa nu i-a citit niciodata cartile
Din păcate, tatăl său a murit înainte ca Paul Auster sa devina celebru. Auster regretă că tatăl său nu a apucat să-l vadă realizat, capabil să traiască din ceea ce și-a dorit toată viața să facă, adică să trăiască din scris, mult mai bine decît și-ar fi imaginat vreodată. Despre mama sa și ceea ce simte ea referitor la succesul lui, Paul nu spune decît că știe că ea i-a așezat cu grijă cărțile in bibliotecă, dar nu crede că i le-a și citit vreodată.
Paul Auster, un autor apreciat mai degraba in Europa decat in America
Deși Paul Auster este un scriitor american, totuși romanele sale s-au impus ca o voce neconventională în special în Europa unde a devenit un scriitor popular, iubit și apreciat de public, răsplătit cu Premiul francez pentru Literatura straina si Premiul principelui de Asturias in Spania.
In Franta este întotdeauna foarte bine primit, poate si pentru că știe foarte bine franceza și vorbește publicului pe limba lui – glumește Auster, însă în Statele Unite se bucura de mai putin succes, un lucru foarte curios, mai ales că, așa cum spune și el toate povestile lui sint despre America, sint impregnate cu istoria si literatura americana”. Oamenilor de aici le pasa prea putin de cărti, de cultura cărţilor, în general. Nu exista un cult al cartilor în America – e de părere el.
Intrebat daca este gelos pe succesul lui Jonathan Franzen care s-a trezit peste noapte pus pe coperta Times, Paul recunoaşte că i-ar fi plăcut şi lui acest lucru, însă probabilitatea ca asta să se şi întîmple se reduce la zero. Ceea ce fac eu este la periferia gustului american. E prea putin interesant – încearca Paul să-şi explice această atitudine.
Niciodata nu ma gîndesc : vreau sa scriu o carte despre criza economică sau instituţia casatoriei. Nici macar nu stiu ce vreau sa fac! Pur si simplu scriu ce scriu. E extrem de greu sa comunici 
ce ai de spus, iti doresti sa intri cititorilor pe sub piele,să pătrunzi în inima si mintea lor si să-i provoci, să-i misti, sa le deschizi ochii catre lucruri la care probabil nu s-au mai gîndit înainte.
Paul Auster pretinde că nu citeste niciodată cronicile despre scrierile sale pe motiv ca fie o sa-l deprime, fie o să-l facă să se umfle în pene inutil. Odată, citeam ziarul la micul dejun si din întîmplare am văzut o cronica despre mine si am fost prea curios ca sa nu citesc. Acolo scria asa: Paul Auster nu crede in valorile traditionale ale romanului/beletristicii. Dacă ar fi inlocuit cuvintul fictiune cu familie, atunci ar fi sunat ca un adevărat atac politic. Pornind de la această întîmplare, Paul povesteşte că la un moment dat a dat nas în nas cu criticul respectiv care s-a albit la faţă cînd a ajuns în faţa lui. Primul impuls al lui Auster a fost depatru a-i arunca cîteva vorbe grele direct în faţă, dar în cele din urmă s-a calmat şi a preferat să facă cunoştinţă cu el ca şi cînd nu ar fi ştiut nimic despre el. Pe faţa criticului s-a putut citi uşurarea, însă Paul a regretat de-a lungul timpului că atunci nu i-a zis nimic. Şi asta pentru că, jurnalistul respectiv a continuat să scrie despre el la fel de urît şi să-i desfiinţeze munca de fiecare dată cînd a prins ocazia.
Paul Auster spune ca se simte uneori frustrat si dezamagit de America şi că s-ar putea să vină un moment în care să se simta atit de dezgustat încît sa plece, să părasească definitiv aceasta tara.
Eroii lui Paul Auster trec prin momente de criza, iar sansa si coincidenta joaca un rol aparte in scrierile lui
Ca un fir comun al cărţilor sale, eroii lui Auster sint de obicei prezentati dupa ce au suferit o pierdere grea. Ii place sa porneasca povestea dintr-un moment de criză pentru a vedea cum ii fac ei fată. Întrebat dacă şi el a avut parte de pierderi şi momente tragice în viaţa lui, Paul spune că, din pacate, multi dintre cunoscutii lui au murit pe neasteptate aşa că sentimentul îi este cît se poate de familiar.
De asemenea, toate romanele sale se învîrt în jurul şanselor şi al coincidenţelor. Cînd avea 14 ani, Paul Auster a trăit o experienţă care l-a şocat şi care l-a urmărit întreaga viaţă, care l-a marcat mai mult decît orice altceva a trăit după aceea. Pe cînd se afla într-o tabără cu colegii săi de şcoală, Auster a asistat la moartea unui băiat ucis de fulger. De fiecare dată cînd povesteşte despre această întîmplare, Paul se transpune cu totul în acele momente şi are vii în faţă ochilor momentele furtunii dezlănţuite care arunca din cer fulgere ca la bombardament. Paul Auster se afla chiar lîngă camaradul său cînd acesta a fost trăsnit de fulger în timp ce trecea pe sub un gard de sîrmă ghimpată. El a fost cel care l-a ţinut de limbă, de teamă să nu şi-o înghită în timp ce se albastrea, fără să ştie că acesta era deja mort. Cînd vezi asta la 14 ani incepi sa intelegi ca lumea e mai putin sigura decît credeai că este!
Paul Auster s-a pus rau cu Primul Ministru al Turciei care l-a numit: un om ignorant.
In America nu a reuşit să fie chiar pe placul tuturor si nici in Turcia nu a avut parte doar de întîmplări placute. Publicarea în Turcia a ultimei sale scrieri (Winter Journal), chiar înainte de a fi publicată în America ar fi putut părea o dovadă de apreciere a sa, însă lucrurile nu au ieşit deloc bine. În loc de asta, Auster a declanşat un adevărat scandal în urma unui schimb de replici între el si Primul Ministru, Tayyip Erdogan, după ce a atras atenţia că în Turcia nu sunt respectate întocmai drepturilor omului. Ca urmare a acestor acuze, Primul Ministru al Turciei l-a persiflat si l-a luat peste picior numindu-l pe Paul Auster un om ignorant.
As putea sa scriu despre multe alte lucruri interesante din cariera şi viata scriitorului, însă mă opresc aici, nu înainte însă de a spune că aştept cu nerăbdare să se traducă şi la noi în ţară, ultima lui carte “Winter Journal”, o cartea autobiografica.
