O întîlnire de taină la Librăria Bizantină
Știți sentimentul acela cum că vă aflați la locul potrivit lîngă oamenii cei mai potriviți? Ei bine, așa m-am simțit eu aseară la Librăria Bizantină unde bloggerita Laura Câlțea a fost librar pentru o zi. Mi se întîmplă destul de rar să mă simt confortabil lîngă oameni pe care nu-i cunosc și asta nu din cauza lor, ci a timidității mele excesive. Știu, e greu de înțeles cum un PR se poate simti așa după 20 de ani de meserie în care deseori e nevoie să „iei cuvîntul”, dar ăsta e purul adevăr. În fine…
Din bucuria evenimentului de aseară mai trăiesc și acum și cred că voi trăi de fiecare dată cînd voi da cu ochii de postarile celor care au fost și ei prezenți sau cînd mă voi apuca de citit cărțile recomandate de Laura Câlțea despre care țin neapărat să spun cîteva cuvinte. Nu știu dacă am văzut un om atît de pasionat de cărți precum este ea, un om care să transmită prin toată ființa ei acest lucru, care să vorbească atît de cursiv, cu atîta plăcere și ușurință despre cărți, reușind să găsească acele cuvinte care te cuceresc, îți strîrnesc curiozitatea și te trimit ca-n transă spre cumpărarea lor. Fără să dea verdicte, fără să judece, Laura nu îndrăznește nici măcar să recomande o carte care ei i-a plăcut foarte mult, conștientă că totul trece prin filtrul subiectivității fiecarui om și că ceea ce ei îi place altuia ar putea să nu-i fie pe gust. Știe însă să aducă în discuțiie cele mai interesante detalii care fac parte din backgroundul ei atît de bogat, care nu fac altceva decît să-ți deschidă apetitul de citit orice carte recomandată de ea. Așa m-am trezit ieri cumpărînd niște cărți cărora altădată le-aș fi dat cu siguranță ocol, dar în care acum știu exact ce și unde trebuie să caut.
Pentru Laura, cărțile sînt obiecte pe care simte nevoia să le învăluie în propriile cuvinte și, în felul ei, le ocrotește, în sensul că nu-i place să distrugă o carte doar pentru că ei nu i-a fost pe plac. Are înțelegerea omului inteligent care știe că, la urma-urmei, chiar și cititul e o chestiune de gust.
Laura e un om cald, așa cum mi-l și imaginasem, un om de la care ai ce învăța, pe care l-ai asculta la infinit. Discursul ei este unul pentru toate urechile, sufletele și tiparele de oameni. Ascultînd-o ieri vorbind, mi-a părut rău pe de o parte că nu a rămas să profeseze, pentru că, sînt sigură, un astfel de profesor nu ar fi avut cum să nu deștepte în orice copil dorința și plăcerea de a citi.
M-am bucurat însă să pot să-i fiu alături și să fiu și eu librar pentru cîteva clipe. (Na, că pînă la urmă am vorbit și în public și am reușit să numesc cîțiva dintre autorii mei preferați și cărțile lor, chiar dacă prima dată cînd mi-a venit rîndul eram paralizată de frică).
Foto: Libraria Bizantina
