„Legea copiilor” – de Ian McEwan, un roman despre iubire, religie, moarte și justiție
Îmi place Mc Ewan. Îmi plac stilul lui surprinzător, imprevizibilul cărților sale, îmi place pentru ceea ce simți că te așteaptă undeva, după colț, ceva ce oricît ți-ai imagina nu vei reuși niciodată să ghicești. În afară de „Pe plaja Chesil” si „Grădina de ciment” care mi s-au părut un pic peste puterea mea de digerare, toate cărțile lui McEwan mi-au plăcut într-un fel anume, specific autorului. Chiar din momentul în care încep să citesc o carte de-a lui am sentimentul că ceva, cineva îmi pompeză stropi de adrenalină direct în suflet ce mă fac să vreau să citesc redepe, dar de fiecare dată încerc să mă temperez și să citesc ușor, să am timp să mă bucur, să ascult cuvintele, să trăiesc scenele. Foarte diferite între ele, cărțile scriitorului scoțian au în comun acel element surpriză care vine și dă foc unei acțiuni ce pare să curgă pînă la un moment dat liniștit, domol, după care, ceva se întâmplă și nimic nu mai e la fel.
Recunosc faptul că abia așteptam ultimul volum al lui McEwan, curioasă să văd ce i-a mai copt mintea de această dată, ce subiect a mai abordat. Într-un fel, așa cum mă și așteptam, „Legea copiilor” este o carte puțin altfel decît tot ceea ce am citit pînă acum scris de el, este un roman despre iubire, religie, moarte si justitie.
Personajul principal este Fiona Maye, judecatoare la High Court of Justice care se ocupă de cazurile de familie. Este extraordinar de pricepută în meseria ei, de aici și faima de care se bucură. Acasă trece însă printr-o perioadă dificilă alături de soțul ei care îi cere să-l înțeleagă și să fie ce acord ca el să se bucure de o ultimă aventură înainte de a îmbătrîni. Căsnicia ei de mai bine de 30 de ani pare să se afle într-un mare impas. În plus, regretul de a nu fi putut să aibă copii o mistuie și acum. E ceva ce continuă să o roadă pe dinăuntru și să o facă să se simtă neîmplinită. Cazurile de care se ocupă la serviciu sunt dintre cele mai complicate și necesită toată priceperea, sensibilitatea și înțelegerea ei. Unul dintre acestea este cel al lui Adam, un adolescent de șaptesprezece ani care refuză din cauza convingerilor religioase să facă o transfuzie de sînge ce i-ar putea salva viața. La fel ca și părinții lui, Martori ai lui Iehova, Adam e neînduplecat în hotărîrea lui de a urma voia Domnului și decît să facă ceva care să contravină credințelor sale preferă să moară. Înainte de a lua o decizie, Fiona se hotărăște să-l viziteze pe băiat la spital – o întîlnire care va schimba de acum încolo și destinul băiatului, dar și pe al ei. Hotararea pe care o va lua judecătoarea Fiona Maye va avea consecinte ireversibile asupra vietilor amândurora.
Ian McEwan povestește că a preluat ingenioasa idee pentru “The Children Act” de la prietenul său, Sir Alan Ward, fost judecator la Curtea de Apel, întîmplător soțul avocatei Helen Ward, care s-a ocupat de durerosul divort prin care a trecut McEwan din 1995, când s-a despărțit de prima lui soție.
McEwan, un ateu convis, considerat odată un prinț al întunericului și un artist al dansului macabru, este coleric, optimist si robust în lipsa sa de credință. Totuși, în ultima vreme, înaintarea în vârstă, apropierea și adulmecarea morții au început să reverbereze în viața sa ”ca sunetul unui tunet îndepărtat în timpul unui picnic”, cum spune unul dintre critici. El însuși admite că acum găsește că moartea presează și asupra scriiturii lui, tinzînd să fie prezentă mai mult sau mai puțin în cărțile sale, ca personaj invizibil, dar omniprezent. Nu se lamentează totuși în ceea ce privește vârsta, pentru că “am doar 66 de ani și carnețelul meu e încă plin de idei”, spune el într-un interviu, dar cu toate astea, realizează mai mult ca niciodată că viața merge acum doar într-un singur sens.
Potrivit lui McEwan, paginile de final ale cărții „Legea copiilor” sînt un omagiu explicit adus celei mai bune povestiri a lui James Joyce, “The Dead”.
