Oana Popoiag (Deputy Editor-in-Chief revista VIVA)
Amintiri din anii ’20
Tin minte exact cand am aflat de F.Scott Fitzgerald. Eram in liceu si aveam de tradus din engleza in romana un fragment dintr-o carte. Autorul descria petrecerile date de un magnat american in serile de vara ale zbuciumatilor ani ‘20. Nu stiu cum de mi-a captat atat de mult atentia descrierea si cat am visat cu ochii deschisi, dar stiu ca vreme de cateva secunde am fost si eu in gradina luxurianta a acelui magnat, am baut sampanie fara masura si am vazut numai paiete in fata ochilor. Asa am intrat in lumea lui Scott Fitzgerald. Pentru ca este o lume in sine, una in care intri exact asa cum Alice a lui Lewis Carroll trecea de cealalta parte a oglinzii. Cand ma gandesc la „Marele Gatsby” imi rasuna si acum in minte zgomotul petrecerilor date de acesta. Cand ma gandesc la „Blandetea noptii”, simt adierea brizei de pe Riviera Franceza. Cand ma gandesc la „Cei frumosi si blestemati” ametesc doar amintindu-mi viata de noapte stralucitoare si decadenta a personajelor.
Sunt carti bune a caror actiune incepe sa-ti atraga atentia pe la pagina 50. Cartile lui Fitzgerald mi-au captat atentia de la prima pagina, nu am mai intalnit la niciun alt scriitor aceasta capacitate aproape magica de a te absorbi cu totul in universul sau. Ii citesc cartile pentru atmosfera aceea inegalabila, le-as citi pentru asta chiar si daca nu ar avea subiecte atat de intrigante. Plus ca datorita lui am ajuns sa ma indragostesc de jazz-ul anilor ’20. Romanele lui Fitzgerald contin numeroase referinte la melodii ale epocii, melodii pe care in timp ce citeam le notam, ascultandu-le apoi pe Youtube. Muzica este un portal extraordinar catre lumea acestui scriitor, este esentiala in redarea atmosferei de care vorbesc. Mi-au dat lacrimile la finalul romanului „Marele Gatsby”, am trait impreuna cu protagonistul din „Blandetea noptii” 
zbuciumul de a avea alaturi o sotie cu un grav dezechilibru emotional si i-am tinut pumnii tanarului cu tendinte autodistructive din „Cei frumosi si blestemati” pe tot parcursul romanului, sperand sa se vindece de patima alcoolului.
Constat acum ca imi e foarte greu sa scriu despre cartile lui F Scott Fitzgerald, e dificil sa pui in cuvinte o lume care nu are nevoie de cuvinte, ci de un cititor pregatit sa-si abandoneze realitatea in favoarea uneia plina de stralucire si de durere.
