Aşa cum pentru ea “Tuareg” a fost o descoperire, la fel a fost ea, Oana, pentru mine. O nouă şi continuă descoperire. Ca şi cînd m-aş fi trezit într-o bună zi cu o floare în dar, un boboc mic, o 
floare cu nimic mai presus la prima vedere decît altele şi care, zi de zi, ceas de ceas, pe măsură ce se deschidea continua să mă surprindă. Cu petalele ei, cu parfumul ei, cu fragezimea şi prospeţimea ei, cu firescul ei, cu multitudinea de faţete, de nuanţe, de uimiri. Pentru mine Oana este o continua mirare, o continua bucurie care aduce cu ea o prietenie pe care încă nu ştiu dacă o merit. Ii mulţumesc pentru acest text care dezvăluie cîteva lucruri despre ea si care le lasă învăluite pe cele care se cer descoperite.
Pe Tuareg l-am apucat de braţ într-o banală zi de vară şi i-am închis copertele într-un tren de noapte, ce mă ducea la Focşani, după o zi de început de toamnă în care o cocoţasem pe Iulia Vântur pe acoperişul ProTV, pentru o şedintă foto al unui drag proiect, Dansez pentru tine. Tuareg e ca prima dragoste: îţi ia minţile, te ţine în priză, visător de treaz până în zori, nu-ţi vine să mai faci nimic altceva decât să-ţi petreci orele printre filele lui, să zăboveşti printre pasaje, să reciteşti fraze şi, firesc, se termină aşa cum nu te aştepţi. Dar mai presus de orice, te duce cu un zgârie-nori mai aproape spre ceea ce-ţi este potrivit să devii.
Pentru mine contează primele impresii prea puţin. Ultimele sunt cele care definesc oamenii, vacanţele, relaţiile, revederile. Iar Alberto Vasquez Figueroa a ştiut să-şi facă tuaregul să lase o ultimă impresie pe care eu, una, o voi purta cu mine toată viaţa. Tuareg nu e doar un roman. E o poveste care, pentru noi, europenii, atât de diferiţi cultural, pare SF. Şi totuşi am înţeles până la capăt lupta pentru dreptate, onoare, apărarea tradiţiilor şi riscurile la care se supune personajul principal doar pentru a fi demn în propriii ochi. Mai mult decât asta, Tuareg e însă despre contexte şi despre modul în care ele ne guvernează destinul, oricât am încerca să facem ce e drept, ce se cade, oricât am trage de noi şi de propriile limite, oricât ne-am jertfi prezentul pentru un viitor mai sigur şi mai bun, oricât am avea iluzia că am făcut cele mai bune alegeri.
