„Private Vegas” de James Patterson, un roman autodistructiv
În ultimul timp am comandat cărți ca nebuna cu toate că sînt conștientă că nu-mi va ajunge timpul să le citesc pe toate în viitorul foarte apropiat. Le-am comandat de frică să nu se epuizeze (deși prietenele-mi tot spun că se vor reedita și că le voi găsi, cu siguranță), de frică să nu rămîn fără ele. Pe cît de mult îmi place să împrumut cărți altora, pe atît de puțin îmi place să împrumut de la alții. Pe multe dintre cărțile din bibliotecă visez să le citesc la pensie, pe multe dintre ele să le recitesc pur și simplu, într-o zi, cînd oi avea chef. Îmi place mult acest gînd că undeva, cîndva, cînd îmi voi fi făcut datoria față de toată lumea voi găsi răgazul de a citi în voie tot ceea ce mi-am dorit pînă acum și nu am reușit. Visez la vremea cînd îi voi reciti pe ruși, pe Murakami, pe Marquez, pe Eliade, pe Camil Petrescu, Marin Preda.
Dar dacă aș afla că pur și simplu unele cărți se dematerializează, se distrug sau pur si simplu nu mai pot fi cititte după o anumită perioadă de timp? Oare atunci mi-aș face timp să le citesc? La cum mă cunosc aș spune că da, mi-as restrînge timpul de somn și de odihnă, aș renunța la multe și aș trece la citit. Însă mai cred și altceva: că aș fi mult mai atentă la ce, dar mai ales la cîte cărți aș cumpăr.
Conform Huffington Post, săptămîna trecută, s-a lansat romanul „Private Vegas” al lui James Patterson, un roman autodistructiv, un experiment care te pune serios pe gînduri. Cartea lui Patterson spune povestea lui Jack Morgan și a călătoriei lui de la Los Angeles la Las Vegas, în timpul căreia trece printr-o serie de întîmplari nefericite, începînd cu aruncarea în aer a autoturismului sau. Povestea este tipică pentru Patterson, dar felul în care romanul a fost lansat include un element absolut inedit. Doar o mie de cititori vor putea descărca romanul sub forma unei aplicatii de pe internet, iar la 24 de ore de la descărcare, acesta va dispărea într-un “nor de fum”, altfel spus, se va șterge de la sine.
O provocare asemănătoare a oferit și Eterna Cadencia, o scriitoare puțin cunoscută din Argentina cînd în 2012 a publicat “Cartea care nu poate astepta”, tiparită cu cerneală care dispărea la două luni după ce era expusă la aer și lumină.
Concluzia ar fi că uneori, dacă ești cu adevărat constrîns de ceva sau cineva, îți prioritizezi altfel lucrurile. Însă mie mi se pare normal să citești o carte atunci cînd ai chef de ea, cînd e momentul ei, nu să stai cu sabia deasupra capului că trebuie citită, indiferent de chef, de timp sau de stare. Deci nu, nu voi cumpăra niciodată o carte autodistructivă pentru simplul motiv că nu-mi place să-mi impui ceva. Cititul este una dintre marile mele plăceri și bucurii și dacă voi fi nevoită să o încadrez la categoria TREBUIE, atunci… nu, mersi. Citesc ce am deja în bibliotecă!
La o carte îmi place faptul că pot reveni oricînd asupra ei, că o pot citi la toate vîrstele și de fiecare dată să îmi pară altfel. Terminați cu experiențele voastre și lăsați cărțile în pace! Înțeleg foarte bine cum e cu promovarea neconvențională, dar nu vă băgați la carte! Părerea mea!
