Exorcizat este o carte care te dezbracă de orice fel de inhibiții, o carte care se uită direct în sufletul tău. Este un roman de introspecție ce iscodește în tenebrele minții umane și care ajunge chiar și în locurile cele mai dosite. Un 
roman care vorbește despre acele lucruri urâte pe care nu vrem să le vadă nimeni, despre demonii înspăimântători ce zac înăuntrul nostru și pe care ne străduim să-i oprim să iasă la suprafață. O carte în care personajul principal încearcă să-și păstreze umanitatea într-o lume care-l pune în situații umilitoare. Un roman psihologic ce analizează deopotrivă misterele minții unui personaj ce tinde să devină un dezaxat, dar și mizeria morală a unei societăți bolnave.
În interviul de mai jos, autorul Radu Găvan ne vorbește despre ce înseamnă pentru el scrisul în general și despre cum s-a născut romanul „Exorcizat”, apărut la editura Herg Benet, dar și despre cel care va apărea în curând la aceeași editură și cel de-al treilea la care lucrează acum. Tot în rândurile de mai jos aflăm cât este de greu să publici în România, aflăm care sunt temerile, fricile și obsesiile autorului, precum și lucrurile pe care și le dorește cel mai mult în viață.
Cum s-a născut cartea Exorcizat?
“Exorcizat” are la bază o perioadă de doi ani în care am locuit singur, în condiții mai puțin civilizate. Este o carte care porneşte din realitate, dar în care există și multă ficțiune. Poate că e o poveste prea brutală pentru unii, dar este în acelaşi timp o poveste sinceră, fără compromisuri. Am dat tot ce-am putut, fără rețineri și cred că cititorii au apreciat asta.
Cine te-a încurajat să scrii? Spune-ne în câteva cuvinte povestea ta. Cum ai început să scrii și cum te-ai ținut de pasiunea asta pentru scris?
La un moment dat nevoia de a scrie a fost prea puternică și am lăsat-o să se manifeste. La început nu m-a incurajat nimeni, pur și simplu am început să scriu și m-am simțit bine făcând asta. E mai simplu decat pare. Mai complicat a fost cu publicatul. Am trimis romanul către edituri, de la marea majoritate nu am primit vreun răspuns, unele nu l-au vrut, cu altele nu m-am înţeles asupra condiţiilor de publicare. Am încercat self-publishing-ul. N-a mers. Am trimis iar romanul la edituri. Am scris trei povestiri şi le-am trimis către personalităţi din lumea literară şi nu numai. Singurul care a răspuns a fost Mircea Pricăjan, redactor la Familia şi Revista de Suspans. I-au plăcut povestirile, a citit şi Exorcizat, i-a plăcut foarte mult. M-a invitat să public în Revista de Suspans. Mi-a întins mâna şi eu am apucat-o strâns. În acel moment aveam mare nevoie de aşa ceva şi îi voi rămâne recunoscător toată viaţa
pentru încrederea oferită. Am insistat cu Exorcizat la Herg Benet, o editură pe care mi se pusese efectiv pata. Îmi plăcea mie ce publicau şi mi se părea că e cel mai potrivit loc pentru romanul meu. Anul trecut, în noiembrie, Exorcizat a fost publicat. La Herg Benet.
Cât de diferit este personajul cu care ai pornit la drum la scrierea cărții față de cel de la finalul ei? În general, orice scriitor pornește cu o poveste în cap, dar ea se schimbă pe parcurs și se deschid alte drumuri, iar cartea merge uneori pe alte traiectorii. Așa s-a întîmplat și la tine?
Da, am pornit cu alte idei în cap, dar, pe parcurs, lucrurile s-au schimbat. Cărțile au un fel al lor de a crește. E o nebunie să încerci să oprești lucrul ăsta. Adevărata creație se întâmplă în momentul în care începi să scrii, iar scrisul preia la un moment dat controlul și te duce pe un drum la care nici nu te gândeai. Bine, asta e o chestie foarte mișto, pentru că e stupid să crezi că poți controla tot ce se întâmplă în cartea ta. Nici nu mi-aș dori, ar fi plictisitor. Imprevizibilul duce povestea mai departe.
Ce le spui celor care vor fi deranjați de limbajul licențios?
Există două tipuri de limbaj licențios – cel gratuit, folosit doar de dragul de a șoca, și cel natural, care face parte din poveste. Pe mine mă interesează veridicitatea limbajului, nu să le fac pe plac pudibonzilor. Vreau caractere reale, nu papuși. Unii vorbesc mai urât, asta e. “Singura pornografie în artă e lipsa de talent” spunea Lovinescu și câtă dreptate avea.
Cartea are un final deschis. De ce ai ales lucrul ăsta?
Așa a fost să fie. Știi cum e, unele lucruri le alegi, altele te aleg. Am scris finalul ca într-o transă. Nu te poți controla când te afli într-o astfel de stare. Pentru mine a fost cel mai bun final posibil, și unicul acceptabil de altfel.
Mi-ai spus la un moment dat că soției tale nu i-a plăcut cartea. Ați vorbit despre asta? Care au fost motivele ei?
Exorcizat este o carte violentă, fără îndoială. Eu sunt atras de carțile violente, ea nu. Hai să spunem că avem gusturi diferite în privința lecturilor. Bineînțeles că am vorbit despre asta, dar n-am ce face, oricum mă așteptam să nu fie cel mai mare fan al romanului.
Te-a descurajat acest lucru în vreun fel?
Da, un pic, la început, dar am trecut repede peste. Scrisul este la urma urmei un act egoist, important este să-mi placă mie în primul rând ce-a ieșit.
Te descurajezi repede în general atunci când nu-ți reușește ceva?
Nu. Atunci când îmi doresc ceva cu adevarat, cum a fost publicatul cărții, de exemplu, sunt foarte determinat.
Spui că nimicurile sunt combustibilul vieții. Ce vrei să spui, de fapt?
Ne complacem în ambiții minuscule. Viețile noaste se învârt în jurul plăcerilor mici, cotidiene. Fără acele lucruri mici, mulți ar lua-o razna.
Crezi că oamenilor le este tot mai greu să descopere lucrurile cu adevărat importante care ar trebui să conteze mai mult decât bunurile, faima?
Probabil. Trăim într-o societate de consum, sistemul ne învață că trebuie să fim niște buni consumatori. Societatea este un bun dresor. Vrem mașini, case, telefoane, tot soiul de gadgeturi, vrem like-uri multe, vrem să ne aliniem. Întrebarea este – chiar contează așa mult chestiile astea? Cu ce naiba te ajută să ai o carcasă frumos lustruită, dacă ești gol pe dinăuntru? Te-ai întrebat vreodată cine ești cu adevărat? Chiar vrei să fii la fel ca ceilalți?
Tu ce-ti dorești cel mai mult în viață?
Îmi doresc ca băiatul meu să fie bine, să aibă o viață împlinită.
Te temi de întunericul din minte și din suflet? Cum și când l-ai simțit până acum în viață?
Da, uneori mă tem. Întunericul este imprevizibil, te poate face să reacționezi în feluri la care nici nu te-ai gândi. Între sănătatea mintală și nebunie există o linie mai subțire decât ne închipuim. Cel mai aproape l-am simțit atunci când am locuit singur. Uneori mă trezeam în mijlocul nopții și urlam. Mă uitam in oglindă și mă schimonoseam. Era nebunie. Îmi priveam chipul în oglindă și nu mă recunoșteam, nu știam cine sunt. Îmi era foarte frică. A fost destul de horror. Din stările mele de atunci s-a născut și Exorcizat.
De felul tău ești o persoană optimistă?
Cred în mai bine și nu-mi plac oamenii prăpăstioși. Detest să-mi fac griji inutile. Ce am de câștigat dacă mă gândesc la ce-i mai rău?
Ce înseamnă pentru tine să fie bine?
Să fie liniște înăuntru. Dacă ai liniște mentală, armonie, atunci ești bine.
Care sunt obsesiile, fricile, temerile tale?
Întrebarea necesită un răspuns mult prea lung. La ora actuală există o teamă supremă, sufocantă uneori, dar nu sunt încă pregătit să vorbesc despre asta. În rest, am împrăștiat câțiva dintre demonii mei în Exorcizat. Alții se regăsesc în următorul meu roman. Cine este interesat să-i cunoască poate citi cărțile.
Cât de greu ți se pare ca din debutant să ajungi scriitor cunoscut în condițiile în care atunci când își aleg o carte, de obicei oamenii preferă să meargă la sigur, alegînd fie autori consacrați de care au mai citit sau măcar unii de care să fi auzit?
Este foarte greu, dar nu imposibil. Contează foarte mult cât de determinat ești, e și o chestiune de șansă. E important și talentul, din păcate nu este însă o condiție sine qua non. Daca știi să te vinzi, oamenii vor fi receptivi. Și scriitorii cunoscuți au fost cândva debutanți, nu?
E corect dacă spun că pentru tine scrisul este mai degrabă o necesitate decât o activitate pe care alegi să o faci?
Scrisul este o nevoie, dar și o joacă. E ceva ce sunt și mă simt foarte fericit că am descoperit asta.
Când te simți singur? Te temi de singurătate?
Singurătatea nu e ceva rău neapărat. Până la urmă, noi toți suntem singuri. Trăim printre alți oameni, dar în mintea și în sufletul nostru nu suntem decat noi. Eu nu sunt în general o persoană sociabilă, nu caut apropierea celorlalți. Adevărul e că mă simt bine cu mine. Nu mă mai tem de singuratate. Uneori am nevoie să fiu singur, îmi face bine, mă liniștește.
Ce faci atunci când te afli în impas, când scrisul nu curge și nu-ți reușește așa cum ți-ai dori, povestea se blochează și tu la fel?
Ce să fac, aștept. Nu mă grăbește nimeni nicăieri. Nu pot forța scrisul, am încercat și nu funcționează.
Ce ne poți spune despre următoarele tale două cărți?
În noiembrie se va lansa “Neverland”, al doilea meu roman. Este vorba despre un bărbat care își crește de unul singur fetița. Se chinuie să-i ofere o viață mai bună. E o poveste dură si e o poveste sensibilă. Sunt mulțumit de cum a ieșit (i-a plăcut chiar și soției! ;-). La ora actuală lucrez la un roman în care realul se împletește cu fantasticul. E și ceva horror, e mișto, îmi place foarte mult cum se țese. Vreau să mă joc, să experimentez. Fără joacă scrisul n-are farmec.
