Tresar de fiecare dată când cineva mă numește „scriitoare” și îmi ia întotdeauna puțin timp până să realizez că vorbește cu mine. Trec prin toate stările, pentru ca în cele din urmă să mă bucur. În acel fel unic, inconfundabil în care o fac doar în această situație pe care trecerea timpului nu reușește s-o minimalizeze, dimpotrivă, aș spune. Aceeași bucurie pe care o simt de fiecare dată când pășesc, de altfel, și în biroul de la editura Trei, acolo unde a început totul.
Așa că toate lucrurile ce derivă de aici sunt pentru mine daruri ale sorții care declanșează asemenea efectului de domino alte și alte bucurii. Poate în acest context e mai ușor de înțeles de ce invitația grupului de voluntari „Romanians love books” m-a făcut să mă simt o privilegiată. Un grup de oameni pe care nu-i cunoșteam s-a gândit la mine, iar ăsta e un dar.
O prietenă mi-a spus să am încredere în personajele mele și ele-mi vor arăta lumea. Atunci n-am crezut-o. Acum încep să o fac.
Am ajuns la Londra la invitația grupului de voluntari „Romanians love books”, înființat la inițiativa Adinei Maglan a cărei pasiune pentru ceea ce face răzbate din fiecare cuvânt, din entuziasmul cu care vorbește despre grup și activitățile sale, a Georgianei Marțincu, Floriei Teleman și Georgetei Măierean. Georgiana e numai suflet și n-ai cum să n-o iubești din prima clipă pentru că e toată bucurie și soare și lumină și frumos. De Floria m-am lipit încă dinainte de a ajunge la Londra, așa că am avut impresia că doar continuă o prietenie deja începută. Georgeta e bună, e caldă, e deschisă și pune suflet în tot ceea ce face. La Florin Dănilă se strânge toată bucuria adunată de pe chipuri, toată emoția din sufletele tuturor. Filmează și fotografiază evenimentele grupului de voluntari „Romanians love books” și știu că fără el, nimic nu ar fi la fel.
Evenimentul de la Londra a fost o lansare atipică – așa cum au fost, de altfel, toate lansările mele de până acum, dar totodată cea care s-a apropiat cel mai mult de tiparul ideal. Și poate că aș fi reușit să mă prezint mai bine dacă oamenii pe care i-am întâlnit acolo nu ar fi întins la maximum coarda sensibilității mele și așa tensionate. Așa că am povestit, am râs, am lăcrimat, ne-am bucurat și am făcut din orele petrecute împreună un film de neuitat.
De când m-am întors acasă am tot revăzut în minte acest film, dar pentru a evita să devin patetică în povestirea lui, voi puncta în câteva observații cinematografice bucuriile mele de acolo.
- Cea care „m-a descoperit” și din vina căreia am ajuns să fiu cunoscută de acest grup de români se numește Daniela David Vlad. A citit „Vina”, i-a plăcut și a dat sfoară-n țară. Îi mulțumesc și aici pentru tot.
- Arareori îți e dat să vezi în public oameni de toate vârstele. Sunt fie tineri, fie vârstnici, mereu cumva împărțiți. Eu am avut însă bucuria de a trece cu privirea și apoi a îmbrățișa adolescente de 17-18 ani până la oameni trecuți bine de prima tinerețe.
- Deși mă așteptam să găsesc un public preponderent feminin, am fost uimită de numărul mare de bărbați prezenți în sală. (35-40% bărbați- 65-60% femei).
- Știți momentul acela de la lansări când moderatorul invită publicul să adreseze întrebări autorului și se așterne liniștea? E bine, aici nu a existat așa ceva. Întrebările au curs una după alta și timp de cel puțin jumătate de oră am răspuns la întrebări care mai de care mai interesante.
- Cea mai simpatică întrebare mi s-a părut cea pusă de George Maglan și era legată de culoarea mov.
- Când am văzut-o pe Ruxandra Gheordunescu, o fostă colegă de-ale mele de serviciu, o fetiță pe care o iubesc foarte mult, stabilită de ceva timp la Londra, am izbucnit în lacrimi. Am crezut chiar că lansarea va fi compromisă pentru că nu mă puteam opri din plâns.
- Și tot la capitolul suprize și bucurii trec și participarea Corinei Stoicescu, o ziaristă cu care am colaborat foarte bine în țară, care și-a făcut timp să vină să mă vadă în orașul în care abia a poposit.
- A doua oară mi-au dat lacrimile când Georgiana a vorbit depre tatăl ei care nu mai e printre noi și care știu sigur că s-ar fi mândrit cu ea dacă i-ar fi ascultat discursul și ar fi văzut ce mândrețe de om s-a făcut.
- Am fost extrem de impresionată de atenția oamenilor, de felul în care ascultau fiecare cuvânt. Fotografiile în care îi văd absorbiți în poveste sunt tot un dar al lor.
- Oamenii au venit la eveniment în familie, lucru care mi s-a părut incredibil de frumos (mame cu fiice, mame, tați, copii). Mi-ar plăcea foarte mult să văd și în țară apariții de acest fel.
- După lansare, o parte dintre noi am mers la pub. M-am simțit înconjurată de prieteni, nicidecum de oameni pe care abia îi cunoscusem.
- Pe tot parcursul șederii la Londra m-a împuns mereu sentimentul de mândrie, acela că organizatorii acelei lansări impecabile sunt români, de-ai mei. Oameni cu activități atât de faine, care își fac timp să se întâlnească, să vorbească despre pasiunile lor, să-i ajute pe ceilalți români și care reușesc totodată să se integreze atât de bine într-o țară care nu e a lor.
- Am întâlnit peste tot români prietenoși, calzi, dornici să ne-ajute ce ne priveau cu ușoară tristețe, nostalgie, știind că în curând urma să revenim acasă, locul de care le era și lor atât de dor.
- Mi-a plăcut foarte mult Londra și abia aștept să revin acolo. Îl voi pomeni, sunt sigură, la fiecare colț de stradă pe Florin Dănilă, cel care ne-a arătat Londra și ne-a presărat-o cu povești. De câte ori o voi revedea, Londra va păstra în ea acele prime impresii, prime amintiri.
- Am lăsat-o la sfârșit pe prietena mea, Teodora Ivan, PR-ul de la editura Trei, care m-a însoțit în această călătorie și care a fost ochii mei, urechile mele, mereu atentă la tot ceea ce ar putea să mă facă să mă simt confortabil. Mulțumesc, Teo și aici. Cum, de altfel, mulțumesc întregii edituri Trei, oamenii cei mai potriviți pentru mine.
Pe scriitoarea catalană, Care Santos, am întâlnit-o de două ori la București și m-a frapat căldura cu care se adresează publicului, legătura pe care o stabilește cu el. De fiecare dată m-am uitat la ea și mi-am spus: „Ține minte, fetițo, întotdeauna cititorii sunt cei mai importanți!” Și vreau să cred că asta au simțit și cititorii mei de la Londra care au venit să mă întâlnească și cărora le mulțumesc pentru asta.
Mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire: Romanians love Books, O carte pentru diaspora, editura Trei, bibliotecile din Brent (sector al Londrei, aici), Revista “Timpuri Noi” (fosta “Gazeta romanească”, aici) și Light Bay Studio (studio foto/video, aici ).
