Nu vreau să fi trecut întâlnirea de ieri de la Clubul de Carte Litera fără să fi scris măcar câteva rânduri despre ea.
Încep prin a spune un lucru pe care nu-l știu decât prietenii apropiați și asta pentru ca mi-am dorit foarte mult să-i cooptez într-un proiect asemănător.
Dintotdeauna mi-a plăcut să vorbesc despre cărțile care m-au impresionat, mereu le-am recomandat mai departe sau le-am împrumutat de câte ori a fost nevoie, doar pentru a împărtăși bucuria mea cu alții. Și pentru că întotdeauna mi-a plăcut să aflu părerile altora despre ele și să punem în mișcare rotițele imaginației, ale presupunerilor, ale asocierilor cu alte cărți, alți autori mereu mi-am dorit să organizez niste seri de lectură asemănătoare celei desfășurate aseară. Timidă din fire, am încercat să cooptez în acest demers numai prieteni, cunoștințe în fața cărora să mă pot da în spectacol liniștită. Cum-necum însă, am fost refuzată de toți și luată peste picior. Mai lasă-ne cu cenaclurile tale culturale, mai slăbește-ne, în câteva cuvinte… te mai căutăm noi. Am râs și eu alături de ei, însă mereu am rămas în suflet cu of-ul ăsta cum că n-am și eu unde să ascult părerile altor oameni despre cărțile mult iubite. Când am aflat de la Laura Câlțea despre clubul de carte Litera, m-am bucurat nevoie-mare, dar curând mi-am dat seama că e prea mult pentru mine să vorbesc cu niște oameni pe care nu-i cunosc. Iar singura dată când mi-am dorit cu adevărat să-mi înfrunt orice timiditate și să vin la o astfel de întâlnire a fost atunci cînd s-a discutat despre „Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry” de Rachel Joyce , o carte care mi-a plăcut mult. Numai că, ce să vezi? N-am avut parte să ajung pentru că… m-am îmbolnăvit. Și uite așa s-a dus pe Apa Sâmbetei și puseul meu de curaj.
Norocul avea însă să-mi surâdă din nou după ce “mi-am tras coleg” la cărticusuflet.ro. De când Adela Marinescu s-a alăturat acestui proiect, am simțit – ca-n reclamă – că prind efectiv aripi, iar curajul și dorința de socializare au ieșit la suprafață cu forță și entuziasm, ca și când doar atât ar fi așteptat. După ce am fost aseară, însă, la Clubul de Carte Litera, nu pot spune decât că regret că nu m-am dus mai devreme, că am pierdut atâtea seri minunate, atâtea discuții care m-ar fi putut îmbogăți. Iar asta, fetelor dragi, vi se datorează vouă! M-am simțit atât de bine în compania voastră, ați fost atât de simpatice, de deschise, de deștept, încât m-ați făcut să aștept cu cea mai mare nerăbdare întâlnirea următoare. Ba mai mult, să știți că am confirmat deja și participarea la Clubul de Carte organizat de editura Trei. Vă spun asta ca să nu vă mirați dacă o să mă vedeți umblând din club în club, cu cărțile la subraț.
Despre cartea „Istoria unei sinucideri” scriu altădată. Acum doar atât am vrut să scriu degrabă.
