“Tatăl celuilalt copil” – o carte despre dragoste în forma ei cea mai pură
Un text de Oana Mihalache
Un soț de bază, trei copii extraordinari, o casă frumoasă și o carieră. Până aici, mama din romanul lui Parinoush Sainee nu se deosebește cu nimic de ceea ce visează să fie la maturitate aproape orice adolescentă care simte că viața abia acum începe cu adevărat. Și, cumva, asta cred că trebuie să facă adolescența: să înmagazineze atâta speranță și convingere că ești buricul Universului încât ele să îți fie de ajuns mai ales când taifunul maturității îți demonstrează că problemele nu au cum să te ocolească taman pe tine.
Mama nu este personajul principal al romanului lui Sainee, dar mi-a fost la-ndemână să empatizez cu ea pentru că am simțit că aș proceda la fel dacă aș fi pusă în toate situațiile pe care ea este nevoită să le rezolve cu mult tact și dragoste pentru a-și apăra mijlociul de valul de nedrepăți care se abat asupra lui doar pentru că este diferit. Și acest diferit nu înseamnă rău sau defect, ci doar nesincronizat cu ceea ce „se cade” a fi la o anumită vârstă.
„Tatăl celuilalt copil” este o metaforă frumoasă a certitudinii că scoatem la iveală cea mai bună variantă a noastră doar în prezența celor care ne așteaptă. A celor care au răbdare, a celor care au îngăduință cu inerția în care ne ducem uneori viața. Ne povestim și ne dezvăluim celor care ne iubesc pentru ceea ce suntem și nu celor care nu văd în noi decât șansa (stupidă) de a le îndeplini visurile lor spulberate. Cartea lui Sainee e despre dragoste în forma ei cea mai pură – cea pentru copii, dar e, mai ales, despre misterul meu preferat: încrederea care se poate stabili între doi oameni.
