“Vina” este primul meu roman și va apărea curând la editura Trei
Știți vorba aia aparent banală potrivit căreia dacă îți dorești ceva cu adevărat până la urmă obții? Și știți și bancul acela în care Dumnezeu îl trimite pe un om ce-l imploră să cîștige la loto să cumpere măcar un bilet pentru a avea cea mai mică șansă? Ei bine, eu le-am testat pe amândouă pe pielea mea și sunt cât se poate de adevărate!
De când mă știu am avut un vis și deși mult timp a fost doar o dorință ascunsă, nu am renunțat niciodată la el. Iar în momentul în care mi-am dat seama că timpul nu așteaptă niciodată, pe nimeni și că dacă nu faci nimic să-ți împlinești dorințele, nimeni nu o va face în locul tău, atunci m-am pus pe treabă. E adevărat că mi-a luat destul de mult până am înțeles lucrul ăsta (vreo 35 de ani J), dar mai bine mai târziu decât niciodată, nu? Nu mi-am propus să recurg la vorbe din înțelepciunea populară, dar așa mi-a ieșit!
Când am trimis primele 50 de pagini la editura Trei a fost ca și când aș fi sărit cu parașuta. Când însă a venit răspunsul lor și invitația de a ne întâlni pentru a discuta despre viitoarea mea carte, ea s-a și deschis. Am plâns de bucurie și am citit mailul din nou și din nou. Iar cînd am semnat contractul de publicare a cărții, am plecat practic vorbind singură pe stradă întrebându-mă în buclă: îți vine să crezi?, îți vine să crezi?
Cartea se numește „Vina”, va apărea la Editura Trei și este sau poate deveni povestea oricui. Este o carte despre felul în care uneori, chiar și cu cele mai bune premise, poți ajunge pe nesimțite să te pierzi, să te îndepărtezi de tot ceea ai bun, mai de preț. Este o carte despre lupta permanentă de a păstra ceea ce ai câștigat deja, despre conștientizarea defectelor și efortul de a strivi acele instincte primare care îți întunecă uneori mintea și-ți deformează realitatea. Este o carte despre greșeli și răscumpărări, pierderi și câștiguri, despre iubiri și prietenii, despre … viață. Este despre vină și despre asumarea ei, dar mai ales, despre retrăirea tuturor acelor pași care pot duce la distrugerea armoniei, a încrederii, a umanului. O carte despre vină și despre ispășire. În opinia mea, dintre toate apăsările care pot doborî un om, sentimentul de vinovăție este cel mai greu de dus.
Ceea ce îmi doresc de la acestă carte este să ajungă la sufletele cât mai multor cititori și sper ca mulți dintre ei să se regăsească în ea. Fie că au trăit situații similare, fie că au auzit sau li s-au povestit lucruri asemănătoare, cartea cred că te poate face să te identifici cu anumite trăiri, situații, sentimente, senzații. Scriind-o, am disecat mai ales gândurile personajelor care simt tot timpul nevoia să se uite înăuntrul lor, să se analizeze. Dintotdeauna am fost atentă la nuanțe, la ce e dincolo de vorbe și de gesturi. Mereu am avut o aplecare pentru despicatul firului în patru și cred că asta se va vedea și-n carte.
Dorința de a scrie a apărut în sufletul meu încă din copilărie. Practic, pot spune că dintotdeauna mi-am dorit să devin scriitoare. În toți anii scurși de atunci și până acum am trăit cu această dorință în suflet. Pe care însă mi-a fost teamă să o materializez. Dorința asta a tot continuat să mă macine și mi-am dat seama că dacă nu încerc să o îndeplinesc o să continue să plângă în mine. Am scris cartea mai mult cu gândul de a o scoate afară. Era mai importantă acțiunea în sine decât materializarea ei. Nu pot să fiu ipocrită să nu spun că-mi doream cu toată ființa mea să vrea cineva să mi-o publice și să se transforme într-o carte adevărată, ăsta era deja un vis la care mă lua cu amețeală, un gând la care nu prea îndrăzneam să visez, însă cel mai important pentru moment era să scriu, să scot afară ceea ce aveam înăuntrul meu. Apoi, am realizat că sunt multe lucruri pe care eu nu am nicio putere să le schimb, dar să scriu o carte, să încerc măcar, este singurul lucru care depinde numai și numai de mine. Așa că, mi-am făcut curaj și m-am pus pe scris. Am pornit la drum cu încurajările prietenelor mele cărora le-am dat să citească primele câteva pagini și m-am pus pe treabă.
Cineva îmi spunea astăzi că a știut întotdeauna că în spatele oficialului om de PR se ascunde o persoană care are propriile povești de spus și avea mare dreptate. Cu această carte am lăsat garda jos și am scos la vedere o altă parte importantă din mine, pe care n-o cunosc decât cei foarte apropiați.
Deci, să facem cunoștință: Camelia Cavadia, scriitoare! Foarte încântată de cunoștință! Dumneavoastră?
Foto: Paul Diaconu,
Stilist: Eniko Szanto,
Machiaj: Violeta Enoiu
